Dosare subtiri, obraze groase
Cu ocazia ultimei declaratii oficiale a procurorul general al Romaniei a iesit la iveala un nou mod de ingropare a secretelor incomode pentru constiinta nationala romaneasca. Pana la interventia Codrutei Kovesi credeam ca justitia romaneasca are la dispozitie doar stilul clasic de inhumare a adevarurilor. Cel prin care, sub aparenta legalitatii si a zelului puse in slujba binelui si dreptatii, magistratii produc tone de maculatura atunci cand doresc sa inmormanteze cazurile delicate de care se ocupa. Cine si-ar dori sa rasfoiasca zeci de mii de pagini ingalbenite si cu potential toxic doar pentru a descurca itele unor afaceri necurate, incurcate dinadins de slujbasii Justitiei? Cine nu s-ar descuraja in fata unei incaperi burdusite cu dosare, impachetate in snopi si stivuite pana la pereti?
Imaginea asta cu maculatura scoasa ostentativ la interval mi s-a parut intotdeauna cel mai bun mijloc prin care fabricantii de dosare la comanda isi ascund incompetenta si orchestratia – politica sau nu – din spatele incropirii actelor. Maldarele de hartii legate cu sfoara au proprietatea de a taia curiosilor cheful justitiar de sapaturi si incursiuni pe urmele vinovatilor. Pe langa faptul ca ilustreaza perfect truda si competenta, hartogaria multa si nociva alunga negresit intrusii din prejma spetelor masluite.
Declaratia duduii Kovesi a dovedit, ziceam, ca incrancenarea de a sacrifica copaci intregi pentru a construi bariere de hartie in calea curiosilor nu e singura cale de a proteja secrete murdare. Procurorul general a fost curios sa vada dosarele Revolutiei si Mineriadelor, pe frontul carora celebrul procuror militar Dan Voinea si-a cucerit stelele de general, dupa 17 ani de lupta impotriva uitarii si minciunii. Kovesi era pregatita, probabil, sa dirijeze un convoi de camioane, sub prelatele carora se presupune ca ar incapea cu greu rapoartele miilor de audieri, interogari, marturii, etc. Cam asta ar fi gabaritul normal al muncii unui procuror harnic si cinstit care s-a inhamat la cercetarea secretelor lui ’89 si ale dementei mineresti ce au urmat.
Justitia s-a dovedit, insa, inventiva si surprinzatoare. Megadosarul Revolutiei, banuit a avea dimensiuni inspaimantatoare, incape intr-o mapa decenta, de carat zilnic sub brat de un procuror onest, in drumul sau spre serviciu. Daca procurorul nu i-a livrat sefei sale doar bloc-notesul cu codurile dosarelor pe care le instrumenteaza de 17 ani, inseamna cu Dan Voinea, de la Revolutie incoace, a incasat salarii, decoratii, onoruri si recunostinta patriei pentru ca se lupta cu fantomele trecutului, doar simuland meseria.
Grosimea dosarelor este intrecuta uneori in nesimtire, dispret pentru lege si sfidare crasa doar de subtirimea lor.
Vifor Rotar
