Donatio Stolojani
Stiu, am mai scris despre pretentiile scandaloase ale Bisericii Catolice de a se considera unica depozitara a sperantelor de mantuire ale credinciosilor. Dar consecintele unei astfel de atitudini sunt departe de a se fi epuizat.
La prima vedere, ultimul document emis de Vatican, ce reitereaza obsesiile Romei de a-si asigura primatul asupra celorlalte biserici-surori (destul de vitrege in cazul de fata), pare scris de versiunea catolica a celebrului George Orwell. E ca si cum redactorii textului ce vorbeste despre singura Biserica adevarata lasata de Christos pe pamant, anume cea Catolica, ar fi fost vizitati de inspiratia naucitoare care a nascut „Ferma animalelor”. Indivizi mai catolici decat Papa s-au mai vazut; era timpul sa apara si o biserica mai egala decat celelalte, cum ar spune inegalabilul vizionar Orwell intr-o lume crestina in care toate bisericile se revendica deopotriva de la Cristos.
Noul puseu de intaietate al catolicismului nu este decat reluarea in forme moderne a controversatei Danii a lui Constantin cel Mare, primul imparat roman crestinat pe patul de moarte. Sub numele latinesc Donatio Constantini, documentul a fost folosit secole la rand de papalitate pentru a justifica suprematia Scaunului episcopal al Romei in ierarhia crestina. Se spune ca, bolnav fiind de lepra, imparatul Constantin a fost vindecat miraculos de papa Silvestru. In semn de recunostinta, suveranul ar fi fabricat, pe la anul 315, un document prin care recunostea papei Silvestru si tuturor succesorilor sai pe Scaunul lui Petru dreptul de a stapani Roma, intreaga Italie si toate teritoriile romane din bazinul mediteranean. Totodata, asigura primatul Romei asupra Antiohiei, Ierusalimului, Constantinopolului si Alexandriei, centre crestine cu care se gasise pana atunci pe picior de egalitate in ascultarea credinciosilor.
Abia in secolul al XV-lea un invatat a observat ca documentul nu apare nicaieri in scrierile lui Eusebiu, contemporanul si biograful lui Constantin. Imposibil sa-l fi ratat, daca ar fi fost intr-adevar redactat la vremea aceea si nu fabricat mult mai tarziu de niste copisti zelosi. Lovitura de gratie data mitului Donatiei apartine insa umanistului italian Lorenzo Valla, care a facut de altfel prima cercetare lingvista din istoria literara consemnata pentru depistarea unui fals.
Ce treaba are controversa restarnita dintre catolici si restul Crestinatatii cu Romania? Are, si nu doar pentru ca partea ortodoxa a fiintei romanesti s-a simtit vexata. Presa italiana, o nu foarte mare simpatizanta a faptelor comise de conationalii nostri in Cizma, publica recent un atac la romanism mai subtil decat enormitatile stampate cu ceva timp in urma, cand ne eticheta drept „etnia cea mai violenta din lume”. Ultima grija a macaronarilor este puritatea catolica a populatiei, compromisa de invazia ortodoxa a celor doua milioane de emigranti romani, stabiliti legal si ilegal in Italia.
Donatio Constantini are si alte tangente cu Romania politica. Care-ar ar fi putut parea hazardate daca presedintele Basescu n-ar fi tinut neaparat sa-l implice si pe Dumnezeu in dubla sa inscaunare la Cotroceni. Sceneta Constantin-Silvestru s-a jucat si pe Dambovita in 2004, intr-o distributie inversata. Papa Stolojan era cel bolnav atunci; nu de lepra, ci de o afectiune la dosar, care i-ar fi putut compromite candidatura la prezidentiale. Noroc cu comandorul Basescu, care a acceptat atunci Donatio Stolojani, prin care i se trecea dreptul de a stapani Bucurestiul, intreaga Romanie si eventual insulele din bazinul Marii Negre, daca aceasta n-ar fi fost doar „un lac rusesc”.
Iar „Draga Stolo”, plus o garnitura discreta de lacrimi de recuzita ar trebui sa fie legiferate drept formula standard de zis la ceremonia de ungere a presedintilor romani.
Vifor Rotar
