Doi draci integrali = 1 arhanghel partial

Doi draci integrali = 1 arhanghel partial

0 245

Cei care acuza lipsa schimburilor ecumenice dintre ortodocsii romani si catolicii occidentali fie sunt carcotasi din fire, fie nu sunt la curent cu ultimele noutati. Pe data de 1 iulie La Bucuresti va avea loc B’ESTIVAL, o manifestare adresata celor mai impatimiti rockeri de la noi. Occidentul trimite pe scena festivalului doi monstri pe care iti trebui ori foarte multa iresponsabilitate, ori prea putina cultura religioasa sa-i numesti sacri. Bucurestii vor rasuna la inceputul verii de cele mai satanice sonoritati pe care le-a emis pana acum omul sau instrumentul.


Alice Cooper si Marilyn Manson, idolii supremi ai adolescentilor fardati in culori cadaverice si machiati cu rimel mai negru ca iadul, vor incerca sa incapa pe aceeasi scena. N-au reusit pana acum. Poate din pricina ca nu vin niciodata singuri; ii insotesc la toate concertele legiunile de draci pe care le rascolesc din infern muzica si versurile diabolice pe care le produc cei doi.


Asta ar fi partea diavolului, ca sa parafrazam titlul unei carti celebre a lui Denis de Rougement. In contrapartida, Estul european trimite Vestului o figura angelica. Niste ziaristi francezi au crezut de cuviinta ca momentul este foarte potrivit pentru a propovadui in Hexagon cuvantul Domnului. Al domnului Becali, care e tot un fel de doamne-doamne, ceva mai putin ortoman la numarul turmelor. Jurnalistii galici l-au intervievat pe latifundiarul din Pipera si l-au prezentat compatriotilor drept „justitiarul ce se crede trimis de Cel de Sus sa-si salveze poporul”. Oamenii de presa mizeaza, cu siguranta, pe insolitul personajului; nu intalnesti in fiecare zi pe cineva care nu face anticamera in Ceruri si are fir scurt cu chiriasul Empireului. Credinciosii francezi, mari nationalisti si mari cuviosi, sunt inca bantuiti de vina de a o fi ars pe rug candva, pe la mijlocul secolului XV, pe Ioan d’Arc, pentru blasfemia de a fi comunicat cu divinitatea, ca sa salveze „la douce France” de impilarea englezului.


Cu un asa background istoric, francezii nu-si vor permite sa dea cu tifla pentru a doua oara intalnirii cu un mesager de Sus si-l vor primi cu bratele deschise pe oierul crestin.


Asta ar fi partea Domnului. Chiar daca nu e tocmai pura si degaja un damf discret de pucioasa: o avea Becali ceva dumnezeiesc, dar numai Dracu’ stie cum a facut el toti banii aia!


Va sa zica, Occidentul ne trimite doi draci 100% si primeste la schimb un arhanghel cu puritate saizeci de procente. N-o fi echitabil, dar merge pentru un inceput de relatii ecumenice.


Singura grija a organizatorilor este sa evite ca cei trei sa se intalneasca fata catre fata, cum spun Scripturile. Daca nu pune Becali de o exorcizare ad-hoc, sigur se va incinge o bataie pe cinste pe drepturi de autor. In calitate de conationali ai ciobanului penegist, am auzit de o mie de ori povestea celor zece porunci pe care le-a adus sub brat Jiji cand a coborat de pe muntele de cacareze din spatele stanei. V-ati dat si dumneavoastra seama ca „Du Steaua in Liga Campionilor!” si „Condu poporul tau la fericire!” sunt indemnuri divine. Semn ca Becali chiar converseaza cu Tatal. O chestie care l-ar enerva pe Marilyn Manson; satanistul cu ochi de sticla si-a castigat celebritatea sustinand ca „nimeni nu poate avea copyright-ul pentru ceea ce inseamna Dumnezeu”.


Abia astept B’estivalul. Cu B de la Becali.


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.