Doctorul Lucian Duță confirmă: Politica sanitară a României, o imensă minciună criminală....

Doctorul Lucian Duță confirmă: Politica sanitară a României, o imensă minciună criminală. Bolnavilor li se refuză tratamentele!

4 113

”Înțeleg frica de a vorbi. Chiar foarte bine pentru că o simt demult. Dar uneori frica de a tăcea este mai mare. În cartea “Jurnalul fericirii”, tatăl marelui Steinhardt îl îndeamnă să nu-și denunțe prietenii chiar dacă trebuie să meargă la închisoare. Pentru că, spune el, dacă o faci s-ar putea să ai zile mai bune, dar nopți înfiorătoare. Iar dacă ești corect și nu pactizezi cu sistemul vei avea zile grele, dar nopți liniștite” scrie, pe Facebook, fostul președinte al CNAS, Lucian Duță.
”Medicina nu este o știință exactă, iar capacitatea ei de a da răspunsuri complete la cauze de boală și mai ales de a oferi tratamente este de multe ori limitată. De aceea, orice faci în meseria asta trebuie să fie bazat pe dovezi extrem de solide și să te ferești cât mai mult de a face rău. Răul în medicină îl faci prin incompentență sau, și mai rău, prin tăcerea determinată de frică.
Te vaccinezi sau nu te vaccinezi este cam la fel când te întâlnești cu virusul. Adică te poți infecta în ambele situații, transmiți boala și poți dezvolta simptome specifice. Care trebuie să fie tratate. Dacă ai cu ce, pentru că în România NU există tratamente disponibile nici acum. Și DA, în celalalte țări europene aceste tratamente există și se dau bolnavilor, vaccinați sau nu, încă de la primele simptome, pentru că sunt depistați timpuriu printr-o campanie de testare agresivă și gratuită.
NU este corect să vaccinezi bolnavi cu istoric de boală recentă sau, și mai rău, bolnavi infectați. De aceea, este corect să ne testăm înainte de vaccinare.
Politica sanitară a României este o imensă minciună și aproape criminală prin incompetență și nesimțire atâta timp cât nu există TESTARE gratuită în masă și izolarea pacienților pozitivi (indiferent dacă sunt vaccinați sau nu) dar, mai ales, prin lăsarea bolnavilor fără acces la tratamente eficiente.


De aceea, îi atenționez pe apostolii vaccinării: vedeți că dacă vă îmbolnăviți și voi veți avea nevoie de tratament. Nu mai credeți minciunile propagate că toți veți face forme ușoare pentru că nu e așa.
Cunosc cel puțin două cazuri de medici vaccinați cu trei doze: unul a murit, iar celălalt se zbate între viață și moarte. Și le cunosc și colegii mei, dar tac! Care, dacă sunt atât de convinși de necesitatea vaccinării, ar trebui să fie la fel de fermi și de nevoia legitimă de a oferi pacienților tratamente eficiente, dar care nu există la noi. Și îi invit să fie la fel de persuasivi și fermi. Pentru că altfel nu mai sunt corecți cu meseria pe care și-au ales-o și mai ales cu pacienții !
Știu că mă repet, dar o fac conștient până când lucrurile se vor îndrepta, pentru că nu vreau să fiu complicele unui sistem criminal și mai ales pentru că sunt medic:
1. EXISTĂ tratament specific cu anticorpi monoclonali în fazele inițiale ale bolii. Te faci bine în 24 de ore cu o singură perfuzie. România refuză să cumpere tratamentul.
2. În faze mai grave există tratament cu un înalt grad de eficiență: Tocilizumab. România nu-l cumpără.
3. În fazele incipiente, depistate prin testare masivă, este eficient Favipiravir (Ungaria și-a construit trei fabrici) iar România refuză accesul neîngrădit la acest medicament. La fel și cu Arbidol.
Când vi se mai spune că nu există soluții pentru oamenii care mor aveți curaj și ripostați. Pentru că aveți dreptate!” mai scrie chirurgul Lucian Duță.

Sursa: facebook.com

COMENTARII

  1. MULTUMESC CITITORILOR CARE AU AVUT RABDARE SA CITEASCA PANA LA CAPAT TEXTUL ANTERIOR.. SUBLINIEZ:
    ACTUL MEDICAL contine urmatorii pasi:
    PASUL 1. C.D.M..-CULEGEDREA DATELOR MEDICALE
    PASUL 2 V.D.M.. -VERIFICAREA DATELOR MEDICALE
    PASUL 3. A.D.M.-ANALIZA DATELOR MEDICALE
    PASUL 4.S.D.M.-SINTEZA DATELOR MEDICALE
    PASUL 5.D.M.-DECIZIA MEDICALA.
    DECIZIA MEDICALA TREBUIE SA FIE Simpla, Masurabila,Accesibila, Reala si IN Timp.S.M.A.R.T.
    DECIZIA MEDICALA SE IA AVAND LA BAZA LEGEA nr. 46 din 21 ianuarie 2003 (*actualizata*) drepturilor pacientului (actualizata pana la data de 7 aprilie 2016*).
    PENTRU PERSOANELE CARE CHIAR SUNT INTERESATE DE PROPRIA SANATATE VA ROG SA BINEVOITI SA VERIFICATI URMATOARELE VARIABILE MEDICALE. CUVANT CHEIE DE CAUTARE PE INTERNET: HARTA SISTEMULUI LIMFATIC. OBSERVARE DIRECTA: GANGLIONII LIMFATICI DIN ZONA CAPULUI. TOATE PERSOANELE CARE S-AU VACCINAT ANTICOVID VOR PREZENTA O MODIFICARE A FETEI , ADICA O ROTUNJIRE. CE INSEAMANA ASTA? SE UMFLA GANGLIONII LIMFACTICI. MAI CONCRET: IN SISTEMUL LIMFATIC SE PRODUC TROMBOZE.INGROSAREA LICHIDULUI LIMFAFTIC. DE VOI DEPINDE DACA VETI RAMANE SANATOSI SAU NU……….

  2. Auzi mai Geo!
    De dracu pierzi vremea cu asemenea …copy- paste cu branza?
    Pe cine crezi ca ii sperii ca sa…convingi?

  3. DINCOLO DE PROPAGANDA
    Propaganda VACCINARE –IMUNIZARE ( fie vorba intre noi legarea celor doua cuvinte este o shmechereala, dar…. treaca de la mine) NU VORBESTE de bolile ce se declanseaza in timp dupa vaccin. (bolile autoimune)
    Daca decedeaza careva in intervalul de 24 de ore de la vaccin DOCTORII PROPAGANDISTI, MASSMEDIA urla din toti rarunchii NU EXISTA LEGATURA DE CAUZALITATE.
    Un om de bun simt , normal la cap isi va pune intrebarea care este cauza decesului. Ce trebuie facut pentru a afla asa ceva? Pai SIMPLU, se urmeaza pasii urmatori:
    Pasul 1. FISA MEDICALA DE LA MEDICUL DE FAMILIE CU ISTORICUL MEDICAL AL PERSOANEI.
    Pasul 2. FISA MEDICALA CU REZULTATUL NECROPSIEI
    Protocolul de necropsie
    – Protocolul de necropsie este de fapt o fisa pe care medicul legist o va completa dupa ce cadavrul unui pacient a fost examinat pentru depistarea modificarilor patologice care au instalat decesul.
    Mai intai se vor completa datele generale privind numele, varsta, profesia persoanei decedate, serviciul clinic din care provine, numarul foii de observatie, diagnosticul clinic si in final data decesului si respectiv ora efectuarii necropsiei.
    – Dupa completarea acestor date, se noteaza in protocol informatii despre examenul extern al cadavrului, examenul cavitatii craniene si a encefalului, a cavitatii abdominale si a celei toracice examenul organelor buco-cervico-toracice si a organelor pelvine.Totodata se completeaza date privind diagnosticul macroscopic, histopatologic si cauzele mortii
    – Examenul extern al cadavrului
    – sunt evidentiate semnele ce au dus la instalarea mortii si se constata modificarile cutanate vitale precum urme de traumatiste, cicatrici sau fistule
    – Examenul cavitatii craniene si a encefalului
    – se examineaza neurocraniul, dura mater, sinusurile venoase, creierul, cerebelul, puntea si bulbul
    – Cavitatea abdominala
    – prin deschiderea cavitatii abdominale se poate efectua examenul in situ a peritoneului, a organelor de la etajul supramezocolic (ficat,cai biliare, stomac, duoden, pancreas, splina) si de la etajul submezocolic (intestin subtire, colon
    – Cavitatea toracica
    – se examineaza in situ cavitatea pleurala, pericardul, mediastinul anterior si regiunea cervicala
    Se va examina fiecare organ in parte pentru depistarea eventualelor modificari patologice !!!
    – Organele buco-cervico-toracice
    – limba, glande salivare, tiroida, ganglioni limfatici, faringe, laringe, esofag, trahee, bronsii principale, pulmoni, cord, aorta toracica, si diafragmul
    – Organele abdominale
    – se efectueaza proba permeabilitatii biliare
    – ficat, vezicula biliara, pancreas, splina, stomac, instestin subtire, duoden, colon, aorta abdominala, arterele renale, suprarenale, rinichi si artere iliace
    – Organele pelvine
    – vezica urinara, uretra, uter, trompe, ovare, prostata
    – Se stabilesc cauzele mortii
    – cauzele propriu-zise ale mortii se impart in trei categorii – directa (imediata) (ruptura de miocard), cu antecedente (infarct miocardic acut), si starea morbida initiala (ateroscleroza)
    – instalarea mortii mai poate fi produsa si de alte stari morbide precum diabetul zaharat,cancerul pe diferite organe din corp.

    CONCLUZIE:
    1.DACA AVETI RABDARE SA CITITI 70 DE PAGINI CARE FAC REFERIRE LA TEHNICA NECROPSIEI ANATOMOPATOLOGICE VETI CONSTATA CAT DE LABORIOASA ESTE ACTIVITATEA DE CONSTATARE A DECESULUI. IAR DATELE MEDICALE IN ACEST DOMENIU SUNT TRANSANTE, NU POT FI FALSIFICATE. PROPAGANDA PE ACEST DOMENIU NU TINE. Nu toti decedatii sunt de Covid!!!!!!!! (rog pe aceasta cale colegii medici sa aibe verticalitatea morala sa nu se lase influentati in scrierea diagnosticului privind decesul persoanei)
    2. Bolile autoimmune. Boala autoimună este caracterizată printr-o agresare a organismului de către propriul său sistem imunitar. Bolile autoimune pot avea 3 rezultate diferite, în funcție de modul în care evoluează. Ele pot determina distrugerea țesuturilor proprii ale organismului, pot cauza creșterea anormală a unui organ sau pot determina modificări importante în modul în care funcționează un anumit organ.
    La persoanele care au o boală autoimună, stresul este adesea asociat cu exacerbarea bolii. Acest lucru se datorează, probabil, hormonilor de stres care modifică echilibrul dintre limfocitele Th1 CD4 și limfocitele Th2 CD4, având ca efect o creștere a reactivității limfocitelor Th1.(…)
    3. ATENTIE PT. cei care si-au facut injectia anti-COVID recomand din tot sufletul urmatoarele analize de markeri autoimuni:
    • ANA (anticorpi anti-nucleari) sau FAN (factor anti-nuclear) – test de screening pentru afecțiunile reumatismale; este sensibil dar nespecific pentru lupusul eritematos sistemic
    • FR (factor reumatoid) – sensibil dar nespecific pentru poliartrită reumatoidă
    • anticorpi anti-CCP (anti-peptid ciclic citrulinat) – poliartrită reumatoidă
    • anticorpi anti-ADNds, anti-Sm – specifici pentru lupus eritematos sistemic (LES); anticorpii anti-histone sunt caracteristici pentru lupusul indus medicamentos
    • anticorpi anti-RNP – caracteristici pentru boala mixtă de țesut conjunctiv, pot apărea și în lupus
    • anticorpi anti-Ro (SS-A), anti-La (SS-B) – sindrom Sjogren, lupus neonatal
    • anticorpi anti-centromer – sindrom CREST
    • anticorpi anti-SCL 70 – sclerodermie
    • anticorpi anti-Jol – polimiozită, dermatomiozită
    • anticorpi anti-transglutaminază tisulară, anti-endomisium, anti-gliadină – boala celiacă
    • anticorpi ANCA – c-ANCA în granulomatoza Wegener, p-ANCA în vasculite, colita ulcerativă, sindromul Churg-Strauss, colangita sclerozantă primară
    • anticorpi anti-receptor TSH (TRab) – boala Graves
    • ATPO (anticorpi anti-tireoperoxidază) – tiroidită autoimună
    • anticorpi anti-membrană bazală glomerulară (anti-GBM) – sindrom Goodpasture
    • anticoagulant lupic, anticorpi anticardiolipinici, anticorpi anti-β2-glicoproteina – sindrom antifosfolipidic (SAFL)
    • anticorpi anti-mitocondriali (AMA) – ciroza biliară primitivă
    • anticorpi ASMA (anti-fibră musculară netedă), ANA (anti-nucleari), anti-LKMl (anti -microzomi hepatici și renali), anti-LCl – hepatită autoimună
    • anticorpi anti-receptor pentru acetlcolină, anticorpi anti-MuSK – miastenia gravis
    • anticorpi anti-celulă parietală gastrică – anemia pernicioasă (anemia Biermer)

    BIBLIOGRAFIE:
    -https://ro.wikipedia.org/wiki/Autopsie
    -https://medicalplace.blogspot.com/2014/02/protocolul-de-necropsie.html
    -Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane si prelevarea organelor si tesuturilor de la cadavre in vederea transplantului”
    http://www.imlmures.ro/wp-content/uploads/2017/06/ TEHNICA-NECROPSIEI-ANATOMOPATOLOGICE.pdf
    -https://ro.wikipedia.org/wiki/Boala_autoimuna

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.