„Doar Dumnezeu poate face resetarea acestei lumi, nu globaliştii!”

„Doar Dumnezeu poate face resetarea acestei lumi, nu globaliştii!”

1 355

Minunat mesaj de Paşti a trimis credincioşilor săi Macarie, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.
În Pastorala sa, Macarie ne vorbeşte despre “Marea Resetare”, o nebunie pe care globaliştii şi unii miliardari ai lumii ar dori sa o instaureze în lume (vedeţi articolul din noiembrie 2020 – Coperta revistei “Time” din 2 noiembrie 2020 spune totul: ni se pregăteşte “Marea Resetare”!).

Iată mesajul episcopului Macarie:
“În aceste vremuri am văzut multe lucruri pe care cu un deceniu sau două în urmă nu le gândeam a fi posibile.
Este negată însăși firea omului, sunt contestate rânduielile vieții, memoria sfinților și a eroilor este batjocorită.
Tot ce este demn, nobil, frumos, virtuos, stârnește cumplite împotriviri.
Tot ce este de rușine, blasfemic, mincinos și viclean, este promovat.
Mai rău decât atât, ni se cere tot mai insistent nu doar să tolerăm, dar să și aderăm și noi la aceste blestemății.

Cei care se socotesc pe ei că sunt conducători și filantropi ai popoarelor (n.a. – adică globaliştii, gen Bill Gates) au o viziune din care Dumnezeu lipsește și în care creștinismul e o povară pentru progresul pe care ei îl făgăduiesc celor mulți.

În lumea pe care ne-o propun, nu există loc pentru libertate și demnitate.
În nesăbuința lor, ei caută să reîntemeieze lumea, să procedeze la o „mare resetare” și să formeze un „om nou”, dezrădăcinat de cer, separat de semenii săi și controlat de sisteme inteligente tehnologice. Însă doar Unicul Dumnezeu, Creatorul acestei lumi, este Cel Care o poate „reseta”.
A făcut astfel când, din pricina stricării rânduielii oamenilor, a vărsat potopul peste întreaga lume, păstrându-l în arcă pe Noe cu familia, pentru reîntemeierea acesteia”.

Reţineţi, aşadar: doar Dumnezeu poate “reseta” lumea şi nu nişte nebuni de globalişti, care vor doar să o spurce!

Sursa: lovendal.ro

COMENTARII

  1. Ce să facă ființa aia care există doar în „mințile” celor săraci cu duhul și batjocoriți de soartă!?

Dă-i un răspuns lui Gelulache Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.