Disciplina in CJ-uri: toata lumea este ochi si urechi

Disciplina in CJ-uri:
toata lumea este ochi si urechi

0 184

Fete mai lungi decat cei doi vici de la Iasi care-si extrageau din pereti tehnica de ascultare trebuie sa fi facut baietii de la celalalt capat al aparaturii. Ascultacii si vizionatorii de scene din birourile vicepresedintilor CJ Iasi trebuie ca s-au panicat foarte vazandu-i pe cei doi monitorizati tragand de aparatura din dotare. Oricum, au facut-o cu intarziere: daca povestea s-a derulat asa cum zice unul dintre supravegheati – cel care a si chemat presa sa asiste la deconspirarea aparaturii DNA – omul a asteptat o zi dupa ce s-a prins ca in tencuiala se ascunde ceva dubios. E clar ca, in timp ce mosmondea el sa examineze varul cazut pe jos si culoarea diferita de tencuiala din locul in care fusese plantata camera, la ecranele DNA nu se afla nimeni care sa sesizeze ca subiectul i-a descoperit. Daca astuia i-a luat o zi pana sa treaca la actiune si sa scobeasca peretele in prezenta camerelor de filmat, alora le-a lut o zi si jumatate sa decida sa-l cheme la sediu pentru o intrevedere de rutina.
Cazul este oricum o facatura in care s-au spus pana acum doar franturi de adevar. Vicepresedintele Chirila s-a dat superofuscat de camera care il spiona in birou, unde ii invata de bine pe diversi mahari liberali care veneau sa-i ceara sfatul, dar n-a suflat o vorba presei de dosarele in care este cercetat de DNA pentru fapte nasoale, cum ar fi coruptie si sex cu minori. La randul ei, DNA da in vileag dosarele, dar incearca sa castige timp prefacandu-se ca scotoceste dupa copia instiintarii subiectilor ca sunt sub supraveghere. Pe o portiune din incident ambii au dreptate, pe cealalta amandoi mint la fel de neconvingator.
Scandalul pare sa fie mai adanc decat monitorizarea celor doi pentru fapte din trecutul presupus infractional. Peisajul in include aproape natural pe presedintele CJ Iasi, Constantin Simirad, fost PSD devenit PDL, care le-a delegat celor doi vici drept de semnatura pe teme futile. Se zvoneste ca miza ar fi un proiecte de ceva sute de milioane de euro legat de aeroportul din Iasi. Intamplarea (?) face ca una din televiziunile care a dezbatut pe larg incidentul sa-l fi invitat in studio pe Marian Rasaliu, fost vicepresedinte de CJ Brasov, imediat subordonat lui Aristotel Cancescu pe vremea aceea. Se stie ca seful judetului le lasase celor doi adjuncti teme infantile, ca sa se ocupe el de subiecte babane. Cum ar fi chiar aeroportul de la Ghimbav, pentru nederularea caruia pana acum a invocat mii de motive – in parte reale – generate de incontrarile pedelistilor pe unde-au prins proiectul. Bietii Danu si Rasaliu ar fi vrut cred sa spuna ca-i spiona si pe ei cineva pe vremea aia, dar n-a mers: daca au atipit aia de la DNA la subiecte tari ca orgii cu minore, la vizionand materiale de la Brasov ar fi intrat instant in catalepsie.
Pentru ca asemanarea cu cazul de la Iasi sa fie completa, ramane sa aflam ca halcile de tencuiala care se desprindeau pana nu demult din cladirea CJ nu cadeau de la sine. Nu-i exclus ca Aristotel Cancescu sa-si fi pus ciocanarii sa sondeze structura in cautarea camerelor sau macar a microfoanelor care i-au deconspirat planurile pentru aeroport.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.