Diplomație de rahat
Jucam odată online, cu foarte mulți ani în urmă, o partidă de Civilization. E un joc extrem de complex , în care trebuie să coordonezi evoluția unei întregi națiuni: cultural, științific, financiar, diplomatic, militar, etc… Cam ca în realitate.
Nu intru în detalii. Partida asta mi-a rămas în memorie, datorită unui partener ocazional de joc. Jocul începuse de câteva ture iar acel jucător s-a oferit să negocieze niște acorduri comerciale cu mine.
Era destul de neobișnuit… pentru că, în general, aveam de-a face cu ciomăgari, care mă atacau imediat ce aveau ei impresia că au superioritate militară. Acordurile comerciale erau destul de rare.
– Dar nu am ce să-ți dau la schimb, am răspuns eu dezolat. Sunt încă în expansiune și nu am avut timp să-mi conectez toate resursele.
Prioritatea mea era să construiesc rapid o armată. Nu aveai armată… erai ca și mort! Nu te extindeai rapid, rămâneai mic și vulnerabil! Nu prea aveam timp de infrastructură.
– Nu-i nimic… îmi dai când ai, mi-a răspuns el și mi-a oferit gratuit câteva resurse.
Am fost complet uluit. Așa ceva nu se făcea…
A ajuta pe cineva să se dezvolte era sinucidere curată! Acel cineva te-ar fi putut ataca, imediat ce ar fi avut superioritatea militară.
„E naiv”, mi-am spus eu. Dar am luat resursele.
Erau o nesperată oportunitate de dezvoltare pentru mine. De fiecare dată când avea o resursă nouă, se oferea să facă schimb. Eu nu aveam să-i dau mereu ceva la schimb. Dar el îmi dădea gratis, atunci când nu aveam ce oferi.
Era incredibil!
Națiunea mea a evoluat accelerat datorită acordurilor pe care le-am încheiat cu tipul acela.
Dar era idealist… neglija armata. Și, evident, a fost atacat! În acel moment mi-am dat seama că, dacă el colapsează și eu pierd acordurile cu el, o să am și eu probleme. Așa că am declarat imediat război celor care îl atacau. Nu-l puteam lăsa să moară!
De trei ori l-am salvat pe tipul ăla de la moarte în acel joc. Tipul era incredibil: aproape că nu se preocupa deloc de latura militară.
A juca fără armată, între alți jucători cărora le făcea plăcere războiul… era de-a dreptul sinucigaș.
Dar l-am protejat, pentru că mă ajuta să mă dezvolt. Parteneriatul acesta m-a propulsat pe primul loc. Și mă îndreptam către o victorie științifică.
Victoria științifică era tipul meu favorit de victorie. La un moment dat, tipul mi-a spus că toți ceilalți jucători fac o coaliție militară împotriva mea.
Era evident că voi câștiga meciul și ei făceau ultima încercare de a mă opri. Era ceva normal. Iar el mi-a garantat vă nu va participa la această coaliție. Nu-mi venea să cred.
Practic, accepta să piardă meciul… dar nu trăda relațiile de pace pe care le stabilisem încă de la început!
Războiul a fost îngrozitor. Deși eu aveam superioritatea tehnologică… ei erau mai mulți.
A trebuit să încetinesc cursa tehnico-științifică ca să pot supraviețui. Cu numai vreo 3 ture înainte ca eu să obțin victoria științifică, tipul acela a obținut victoria culturală… și ne-a bătut pe toți!!!
Aș fi putut să-l opresc pe cale militară… dar nu puteam trăda o relație pașnică, care durase toată partida.
Am preferat să-l las să câștige. Fără armată și fără război… tipul acela a reușit să câștige partida!
De ce mi-a rămas acea partida aceea întipărită în memorie?
Pentru că m-a făcut să înțeleg valoarea diplomației. Tipul acela era un as în diplomație!
El înțelegea foarte bine importanța relațiilor și reușea să creeze încredere. Aparent era naiv.
Întotdeauna părea că pierde în acordurile comerciale. El se preocupa de cultură, într-o partidă cu jucători ahtiați după război și cuceriri.
Era el oare nerealist?
Nicidecum, era foarte inteligent… se folosea de protecția mea!
Toate acordurile comerciale care le-a încheiat cu mine au sfârșit prin a crea o încredere reciprocă, care l-a ajutat pe el să câștige partida.
Diplomația valorează uneori mai mult decât orice… La sfârșit l-am felicitat pentru abilitățile lui diplomatice.
Tipul avea doar 13 ani! Vă vine să credeți? Un puști de 13 ani a bătut jucători cu experiență…
De ce v-am spus povestioara asta?
Vedeți voi… România nu are aproape deloc diplomație.
Unul la mână, nu știm să ne menținem relația cu Statele Unite; partenerul nostru strategic. Americanii ne-au spus-o cu subiect și predicat că nu mai avem valori comune… pentru că noi nu suntem democratici; anulăm alegerile atunci când nu ne plac rezultatele.
Mai mult, ministrul de externe Oana Țoiu a îndrăznit să-l critice pe Donald Trump pentru că nu vrea să se întâlnească cu Nicușor Dan.
Cum Dumnezeu să se întâlnească Trump cu un președinte retardat? Și ilegitim, pe deasupra!
Statele Unite se distanțează văzând cu ochii de România.
Doi la mână, habar nu avem să ne reconstruim o bună relație cu China.
China este prima putere economică la nivel mondial. Influența Chinei crește de la o zi la alta, iar rolul Chinei în lume devine extrem de important.
România a avut o relație excepțională cu China în trecut. Acum, relațiile noastre cu China sunt reci ca gheața.
Recent, China a sărbătorit victoria asupra Japoniei în Cel de-al Doilea Război Mondial. Au fost invitați o mulțime de oficiali… dar niciun oficial din România!
Din România au fost invitate doar persoane neoficiale.
China nu a uitat de România, dar nu dă nici doi bani pe conducerea și diplomația românească.
Trei la mână, ne distrugem sistematic relația cu Rusia.
Rusia e o super-putere militară… și vinde resurse la prețuri avantajoase. Cât de tâmpit să fii să nu profiți de asta?
Noi nu am avut o relație prea bună cu Rusia de-a lungul timpului… dar Rusia e vecinul nostru.
Rusia va fi lângă noi mereu, din punct de vedere geografic. Așa ne-a pus pe noi Dumnezeu; aproape de ruși.
E extrem de important să ne construim o relație amicală cu Rusia.
Niciodată dușmănia dintre vecini nu s-a terminat bine. Iar declarațiile demente ale oficialilor noștrii au turnat gaz pe foc!
Am ajutat Ucraina mai mult decât era umanitar necesar.
Rusia va câștiga acest război… iar după ce va câștiga, va avea niște chestii de reglat cu unele forțe care au stat în spatele Ucrainei. Iar noi ne-am aliniat ca tâmpiții acestor forțe!
Am băgat bățul prin gard Rusiei… i-am făcut pe ruși în toate felurile… i-am transformat pe ruși în răul absolut… fără să înțelegem un lucru elementar: Rusia a fost, este și va rămâne mereu o super-putere!
Diplomație înseamnă să pui trecutul în urmă și să negociezi o bună relație cu un vecin… mai ales când acel vecin e foarte puternic.
Acum, eu nu spun că vreuna dintre aceste mari puteri este bună sau rea… Statele Unite, China și Rusia sunt cele mai mari puteri. Este absolut crucial să avem relații cordiale cu fiecare dintre ele.
Cât de tâmpit să fii să nu pricepi lucrul ăsta???
Bun… să avem bune relații… dar cu cine să le construim, mă?
Cu Nicușor Dan: o paiață ciufulită, care nu se poate exprima coerent în engleză???
Cu un președinte care este în mod evident retardat mental???
Cu cine?
Cu ministrul de externe Oana Țoiu: care vorbeṣte engleza ca un elev de clasa a doua???
Și care declară iresponsabil că: „trebuie să facem pasul de la a ajuta Ucraina să reziste, la a ajuta Ucraina să câștige”???
Păi, asta echivalează cu o declarație de război adresată Rusiei!!!
Noroc că Putin e prea normal la cap s-o ia în considerare pe tembela asta!
În plus, mai este ṣi urâtă cu spume!
Cum naiba s-o trimiți pe Baba Cloanța să negocieze cu diplomații marilor puteri?
Cu cine?
Cu Ilie Bolojan: un bandit agramat, care a fost urmărit internațional pentru furt de camioane?
În plus, mai are și o moacă de tâlhar la drumul mare!
Ăștia, cică, sunt reprezentanții noștrii…
Ăștia, cică, ne construiesc nouă relațiile în lume!
E cumva o glumă?
Cum Dumnezeu e posibil ca un puști de 13 ani, fără nicio pregătire, să fie mai bun decât reprezentanții unei întregi națiuni?
Doamne, cât de jos am putut ajunge ca țară…
Autor: Artin Side
Sursa: facebook.com
