Dincu-IRES arunca dinamita: PSD a sarit de 40% in sondaje, dublu fata...

Dincu-IRES arunca dinamita: PSD a sarit de 40% in sondaje, dublu fata de PNL-USRPLUS

2 57

1 comentariu / 1023 vizualizări / 23 septembrie 2021

Sociologul Vasile Dîncu, patronul (fondatorul) IRES, dinamitează scena politică fix înaintea congreselor PNL și USRPLUS, anunțînd că PSD a sărit de 40% în sondaje și că are în acest moment cel puțin dublul procentelor celor două partide sus pomenite. O altă bombă lansată de sociolog e că în România crește vertiginos curentul conservator și că actualele partide nu par capabile să îl absoarbă: ”Cred că e nevoie de noi partide” spune el.
”Sondajele interne ale PSD arată în acest moment o situație pe care nu o putem lua în calcul electoral. E un vârf de emoție negativă față de ce se întâmplă în guvern și în partidele de la putere. Scorul pe care îl avem acum în sondaje este unul care nu știu dacă poate să reziste foarte mult în viitor. Nu aș vrea să le creăm speranțe false celor din PSD.
Avem cel puțin dublu față de cât are coaliția de la guvernare în acest moment, adică cele două partide importante.
Eu știu un lucru ca sociolog și pe asta ne bazăm, nu pe faptul că avem spre 40% în sondaje și uneori trecem de 40%, în momente emoționale: este importantă creșterea pe baza proiectelor făcute de tine, nu numai să crești prin votul negativ dat celorlați”
afirmă Dîncu, într-un interviu acordat spotmedia.ro.

Dîncu ridică, totodată, o problemă neașteptată, afirmînd că există un curent conservator în creștere, în România, dar actualele partide mizează pe o pliere mai lentă pe respectivul curent, în timp ce un anume segment electoral vrea o mișcare în forță, cu rezultate imediate. Ceea ce înseamnă, explică sociologul, că ar putea fi nevoie de partide noi care să capteze respectivul segment:
”În România avem o situație paradoxală. Practic, stânga românească este cea conservatoare, pe când ceea ce ar fi dreapta progresistă e cea care încearcă să zguduie tabuurile și tradiția. Aici avem un pic inversată ordinea.
O parte dintre conservatori se repliază spre PSD, cei care vor o schimbare lentă, aici e o parte și la PNL, electoratele partidelor din mainstream se apropie unele de altele prin ideea că schimbarea peste noapte nu se poate.
Există o altă zonă de electorat care consideră că ardem tot și în cenușa lumii vechi construim ceva, nu știm încă exact ce. Or, asta înseamnă și insecuritate.

Conservatorii sunt mai mulți, poate e nevoie și de noi partide”.
Pe aceeași temă, Dîncu nu dă multe șanse de succes noii orientări conservatoare a lui Ludovic Orban:
”Aici este vorba despre o migrare a temelor, în căutarea unui loc mai călduț pentru zona lui Ludovic Orban, o migrare spre temele PSD, pe care cu doi, trei ani înainte le incrimina ca fiind populiste sau prea conservatoare. Nu are șanse de câștig o asemenea migrare”. (B.T.I.)

Sursa: infopolitics.ro

COMENTARII

    • Nu s-au îndrăgostit doar că „liberalii” ăștia au arătat că sunt mai ticăloși ca ei. Cu ce este mai bun Cuțu ca Veorica?
      Au schimbat ceva din ce au stricat pizideii? NU? Atunci…?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.