Din „teatrele” de luptă din Ucraina – ce-i mâna pe ei in luptă?
În Ucraina, s-a consumat unul dintre cele mai stranii acte politico-diplomatice de nivel înalt: patru șefi de stat și de guvern vizitează un al cincilea, dar vizita nu e nici la această oră anunțată oficial pe siteurile respectivelor instituții, ca și cum nu are exista. A vorbi de precauții de război e amuzant, de parcă spionajul rusesc ar dormi în post și nu ar ști totul despre o vizită răsuflată de zile bune în presa internațională. Care să fie explicația misterului acestei secretomanii fără precedent?Nu știm cu precizie, deocamdată. Dar cheia ar putea fi oferită de un amplu studiu european dat ieri publicității. Și e mai mult decît interesant.
Președințiile franceză și română, cancelariile italiană și germană nu au confirmat oficial vizita la Kiev și nici după ce liderii au ajuns în Ucraina nu există referiri pe siteurile oficiale. Aflat la Constanța, miercuri, Macron a refuzat să spună dacă merge la Kiev, deși a fost abordat chiar de jurnaliștii francezi. Aseară, nu exista nicio confirmare oficială pe nicăieri. Aproape se făceau pariuri; se duc ori nu se duc?
Mario Draghi. Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Klaus Iohannis au mers azi în Ucraina fără a spune clar cum și de ce; nu e limpede nici formula de deplasare, Iohannis făcînd notă discordantă și lăsînd impresia că s-a agățat din mers de grupul greilor europeni. Presa mare europeană vorbește doar de Macron, Scholz și Draghi, Iohannis fiind sărit sau băgat la rubrica etc.
De ce alți lideri mondiali au mers bine mersi la Kiev și nu au mai ținut secretă vizita lor? Sunt cei patru lideri mai fricoși decît restul și au vrut măsuri de protecție suplimentară? Improbabil.
O explicație ar putea veni din direcția unui amplu studiu dat ieri publicității de Consiliul European pentru Relații Externe(ECFR), un foarte important think-tank, cu sediul în Germania.
Conform unor sondaje realizate recent într-o serie de state europene, cetățenii din Germania, Franța, Italia și România manifestă cea mai mare toleranță față de acțiunile Rusiei în Ucraina, preferă ca războiul să înceteze fie și prin cedarea de teritorii ucrainene către ruși etc.
Mai pe scurt, cei mai mulți dintre cetățenii acestor patru țări se împotrivesc retoricii belicoase a lui Volodimir Zelenski, cel care vrea război total pînă la alungarea rușilor din țară.
Acest grup compact de patru țări apare în mai multe clasamente din sondajele analizate de ECFR; sunt exact țările reprezentate azi la nivel de lideri în vizita din Ucraina.
Coincidență?
Greu de crezut.
Macron, Scholz ori Draghi trebuie să facă o echilibristică teribilă în aceste vremuri.
Între responsabilitatea de înalți lideri europeni care trebuie să ia decizii majore privind războiul și, pe de altă parte, aspirațiile cetățenilor din propriile țări.
A merge la Kiev înseamnă a legitima discursul belicos al lui Zelenski, deloc pe placul francezilor, germanilor ori italienilor.
A nu merge, în schimb, ar crea alt gen de probleme.
Pe 23-24 iunie are loc o reuniune a Consiliului European, la care se va discuta aderarea Ucrainei la UE și alte chestiuni grele.
Pe 26-28 iunie are loc reuniunea G7, în Germania, cu participarea lui Joe Biden.
Pe 29-30 iunie are loc Summitul NATO de la Madrid, axat tot pe problemele create de invazia Rusiei.
E foarte probabil că cei trei lideri mari europeni, acuzați deja de multă vreme pentru refuzul de a merge în Ucraina, nu au vrut să participe ”descoperiți” la reuniunile de înalt nivel care vin în zilele următoare.
Dar nici nu au vrut să facă valuri prea mari pe subiect.
A recunoaște din timp preconizata vizită ar fi condus la obligația de a spune direct și cu ce mesaje merg acolo.
Și era greu de comunicat acele mesaje în condițiile sus pomenite ale felului cum e perceput războiul în propriile țări.
Disputele ar fi putut lua dimensiuni mari și incomode, mai ales că Macron are duminică turul doi al unor alegeri de care depinde total viitorul său politic.
Scholz, la rîndul său, ne amintim cît a trebuit să o scalde de la începerea războiului – date fiind strînsele relații economice dintre țara sa și Rusia – lucru care i-a adus oprobriul altor cancelarii europene.
În fine, Italia lui Draghi e singura țară europeană în care, potrivit studiului ECFR, numărul cetățenilor care vor pace cu orice preț depășește cu două procente cota de 50%, iar 28% consideră SUA vinovată pentru război.
Ca să scape din uriașul clinci politic și de imagine, cei trei mari lideri ai UE și ai NATO au ales o variantă de compromis: au mers pînă la urmă la Kiev, dar oarecum pe șest. Și-au făcut ”datoria” înaintea marilor reuniuni internaționale, dar fără să fie clar ce poziții au. Fiind o vizită în grup, va fi și mai simplu de depășit faza promisiunilor concrete și se va marșa foarte mult pe imagine, inclusiv prin vizitarea unor zone de război.
Klaus Iohannnis a fost mai mult ca sigur anexat vizitei strict pentru figurație, dat fiind că președintele român nu are niciodată vreo poziție, indiferent ce gîndește al său popor. Poate cu excepția poziției ghiocelului.
Cu cît mai mulți lideri în grup, cu atît mai lesne de evitat poziționările limpezi. Un joc de imagine și nimic mai mult.
Bogdan Tiberiu IACOB
Sursa; inpolitics.ro
