Din nou despre retragerea din Irak

Din nou despre retragerea din Irak

0 113

Imbolditi de anuntul facut de premierul britanic Tony Blair cu privire la strategia retragerii din Irak a trupelor britanice, liberalii reaprind discutia in jurul subiectului retragerii trupelor romanesti.


Vicepresedintele PNL, senatorul Norica Nicolai, a declarat ca liberalii vor solicita Parlamentului sa ia in discutie necesitatea retragerii trupelor romanesti din Irak.


Potrivit senatorului liberal, PNL va initia un proiect de modificare a Legii 42 prin care prezenta trupelor romanesti in afara teritoriului tarii sa fie aprobata de Parlament.


„Pentru a asigura legitimitatea democratica a prezentei trupelor romanesti pe teritoriul altor state, vom declansa o initiativa legislativa de modificare a Legii 42, in acord cu care prezenta trupelor in afara teritoriului Romaniei sa fie aprobata obligatoriu de catre Parlament”, a adaugat Nicolai.


La randul sau, fostul ministru liberal al Apararii, Teodor Atanasiu, a sustinut ca misiunea trupelor romanesti in Irak a fost indeplinita.


„Atragem atentia opiniei publice ca misiunea noastra in Irak este indeplinita. Am participat la razboiul din Irak pentru ca acolo ar fi trebuit sa fie arme de distrugere in masa si s-a constatat ca nu sunt. Ramane ca presedintele nostru sa-si aduca aminte ca avem militari in Irak asupra carora, acum cateva zile, a avut loc un atentat. Trebuie sa-si aduca aminte ca tinerii nostri nu trebuie sa cada victime acolo, ci sa se intoarca acasa”, a mentionat Atanasiu.


PNL l-a mandatat, la sfarsitul lui iunie 2006, pe ministrul de atunci al Apararii Teodor Atanasiu sa ceara CSAT retragerea trupelor romanesti din Irak, solicitarea fiind respinsa. Tot in acea perioada, a adoptat o rezolutie in acest sens si a inceput sa stranga semnaturi pentru retragere, ceea ce a generat o disputa intre presedintele tarii si premier.


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.