Din 2 august rachie pe stil european

Din 2 august rachie pe stil european

0 156

Uite ca nu mai e nici o luna pana cand vom incepe sa ne imbatam pe stil european. In 2 august se va petrece marea revolutie printre rachiurile si tuicile autohtone, ele schimbandu-si parul, nu insa si naravul.
La fel ne vom imbata si pe mai departe, doar ca, in loc de “Posirca de Afumesti” vom citi pe eticheta “Primul pas spre Rai” – a drink of Nacae’s garden. Caci va trebui specificat pe eticheta locul de bastina al materiei prime.
Europa ne impune si concentratia alcoolica minima pentru diferitele matrafoxuri. Pragurile minime vor fi: la tuica – 24%; la vinars – 37,5%; la rachiu din drojdie – 38%; la palinca – 40%
Fermentarea va trebui sa se realizeze doar in vase din lemn sau inox. Pai in ce vase crede Europa ca asteapta nea Cocalie sa-i fiarba borhotul ca sa-i traga cateva cazanele din care sa iasa material placut la limba si spirit? Gospodarul nu se joaca nicicum cu produsul lui, respectandu-se si respectandu-si clientii. Mismasuri fac doar neobaronii alcoolului, care oricum gasesc antidotul la legi si reglementari, sub privirile ingaduitoare ale autoritatilor de resort.
In plus, pe etichetele rachiului de fructe vor trebui sa fie trecute, in ordinea cantitatii folosite din fiecare fruct al amestecului, toate soiurile. Sa vezi atunci etichete kilometrice, daca vor exista si procesatori cinstiti !
Iar pe aceste noi etichete va pogori cerul cu stelele lui, acestea insemnand anii de invechire: 3 stele = 3 ani, 5 stele = 5 ani, 21 stele = 21 ani, asa ca unele etichete au sansa sa semene cu drapelul american, daca ne luam dupa prevederile Consiliul European.
Tuicile vor fi si ele inscriptionate in raport de vechime: “batrana”, “extra” etc.Nu inteleg de ce nu ne lasa Europa sa catalogam tuicile pe numar de prune, de care sa agatam denumiri lamuritoare: “Ochii lui Dobrin”, “Adio, mama”, “Vedere spre Rai” etc., insotite de pictograme graitoare, daca tot e sa ne scarpinam sucit.
La vinars se vor folosi initiale cu V-uri, in raport de perioada de invechire: V, VS, VSOP (1, 3, 5 ani), initiale ce mie imi inspira denumiri ca “viperina”, “viperina superioara”, “viperina speciala odihna permanenta”.
Nu zic, inscrierea unor elemente lamuritoare pentru toate natiile europene este binevenita, ca sa stie si pilangii de peste hotare cam despre ce este vorba cand s-or rataci pe la noi. Dar restul polologhiilor la ce folosesc, ca tot nu prea se vor respecta.
Ce, nu traim in Romania?

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.