Detalii oculte ale atacării Iranului (3)
În articolul anterior, am prezentat perspectiva istorică și economică a conflictului. Pe lângă această latură materială, există și aspecte spirituale, întrucât regiunea are importanță simbolică pentru cele trei religii monoteiste. Republica Islamică Iran e o teocrație, care pune religia în prim-planul existenței ei. Dar și celelalte țări implicate au conducători, care își întăresc deciziile citând diverse versete sau făcând gesturi simbolice.
De ele trebuie să ia act chiar și scepticii, care consideră naive credințele altora (fiind convinși doar de ale lor); inclusiv cei care bănuiesc politicienii de pură ipocrizie. Pragmatic vorbind, efectele acțiunilor altora sunt reale, indiferent că ele decurg din credințe greșite, ipocrite sau halucinații.
Scriu din perspectiva unui creștin ortodox și probabil așa sunt și majoritatea cititorilor.
Noi trebuie să luăm cu prudență această latură din actualitate.
Da, credem într-un sens al istoriei, care curge spre a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, spre „înfricoșata judecată” și instaurarea Împărăției lui Dumnezeu.
Dar în aceleași profeții apocaliptice suntem avertizați că vor veni și profeți mincinoși, că mulți vor fi amăgiți să interpreteze greșit evenimentele.
Deci nu trebuie să ne tulburăm căutând semne senzaționaliste ale sfârșitului lumii, al cărui ceas nu-l cunoaște niciun om. Nici să cultivăm panica, bagatelizarea profețiilor, care discreditează creștinismul, coborându-l în șanțul superstiției și ghicitului de tip Baba Vanga.
Pe 11 februarie 2026, Iranul a sărbătorit 47 de ani de la triumful Revoluției Islamice din 1979.
Dar nu doar cu lecturi din Coran, cum te-ai fi așteptat. Ci și cu o serie de procesiuni cu totul bizare, desfășurate simultan în mai multe orașe.
Au construit un fel de statui gigantice ale unei figuri demonice de taur antropomorfizat, așezat pe un tron.
E reprezentarea idolului păgân Moloch, al popoarelor Mesopotamiei și Levantului.
Dar iranienii s-au referit la el ca fiind Baal și i-au adăugat pe frunte simbolul cunoscut ca „steaua lui David”.
Baal și Moloh sunt zeități detestate de profeții Vechiului Testament, asociate cu aspectele cele mai abominabile ale cultului păgân, ca sacrificarea copiilor.
Moloh e prezentat ca un om cu cap de taur șezând pe un tron, căruia i se oferă ofrande umane, consumate în foc.
În limbajul biblic, acest tip de ritual purta numele de „holocaust”, tradus ca „ardere de tot”.
În reprezentarea iraniană, idolul păgân are alături un obelisc, alt simbol preluat de la babilonieni și egipteni, inclusiv în masonerie.
Organizatorii au ales o oră precisă pentru acel act simultan, 11:33, bănuită a avea semnificații numerologice, masonice.
Prin acest act, au dorit să spună că liderii israelieni și aliații lor occidentali ar avea o credință păgână, de factură demonică.
Teorie, pe care au legat-o de recentele dezvăluri din dosarul Jeffrey Epstein.
M-am referit în mai multe ocazii la acel important dosar, cu accent pe elementele verificabile, cum ar fi relațiile cu servicii secrete, cu familii importante din sfera afacerilor, sau la relațiile interetnice, pentru că acelea sunt și mai importante și mai clare.
Am evitat panta senzaționalistă a unor aspecte mai șocante, care mai mult sunt deduse decât dincolo de orice dubiu. Dar există unii care au speculat, pe baza indiciilor din arhivă, că în cercurile oculte de pe insulă s-ar fi comis crime rituale, acte de canibalism și felurite orori.
Unele se bazează doar pe folosirea ciudată a unor referințe la mâncăruri în mesajele desecretizate, despre care conspiraționiștii cred că erau nume de cod pentru feluri de copii.
Alt indiciu, care a făcut vâlvă, a fost un mesaj în care Epstein scrie că numele contului său bancar e Baal.
Dar acela s-a dovedit fals, fiind o simplă iluzie optică produsă la scanare, din prescurtarea numelui unei bănci.
Cu sau fără dovezi concludente, e clar că organizatorii evenimentului iranian cred acele teorii extreme.
Sau cel puțin se folosesc de ele, ca să diabolizeze elitele occidentale în ochii altora, care cred că e ceva în acele zvonuri.
Iranienii au însoțit incendierea acelor idoli de mesajul: „Noi, monoteiștii planetei, cu ajutorul lui Dumnezeu, îi vom răsturna pe închinătorii la Baal, pe cei ai Satanei și pe opresorii aroganți.”
Unele statui erau însoțite de manechine întruchipându-i pe Donald Trump și Beniamin Netanyahu.
Altele aveau simboluri sataniste, ca pentagrama sau cifra apocaliptică 666.
Înainte de a incendia statuile, unii participanți au aruncat pietre în ele.
O imitație a ritualului anual de la Mecca, unde pelerinii aruncă pietre într-un stâlp de piatră, care îl reprezintă pe diavol.
O convingere implicită a acestor acte e că israelienii de azi, sau o parte din ei, ar practica o religie foarte diferită, chiar contrară celei prescrise de Moise.
Firește, ei resping această acuzație.
Revin mai jos asupra acestei teorii și la comentarea semnificației acelor simboluri.
Pe rețelele de socializare au apărut apoi postări, care susțineau că Netanyahu ar fi protestat împotriva acelor acte, pe care le-ar fi considerat o provocare și „o declarație simbolică de război”.
Ceea ce suna ca o recunoaștere.
După verificări amănunțite, am putut conchide că acele zvonuri sunt false, premierul sau alte oficialități nu par să fi dat asemenea declarații.
Deci putem considera evenimentul incendierii ca parte din războiul psihologic și o formă de „trolling”, din cultura internetului.
Zvonul a rămas, astfel că peste două săptămâni, când războiul chiar a început, unii susținători ai iranienilor au putut pretinde că evreii bombardează ca răzbunare pentru distrugerea „idolilor lor”.
Zeii păgâni
În Vechiul Testament ni se istorisește cum Moise își conduce poporul din Egipt spre Tărâmul Făgăduinței din Canaan. Când el urcă pe munte pentru a primi Cele 10 porunci, evreii își pierd încrederea în el și, topindu-și bijuteriile, toarnă un vițel de aur, căruia îi aduc jertfe.
„Văzând însă poporul că Moise întârzie a se pogorî din munte, s-a adunat la Aaron şi i-a zis:
„Scoală şi ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat“.
Iar Aaron le-a zis:
„Scoateţi cerceii de aur din urechile femeilor voastre, ale feciorilor voştri şi ale fetelor voastre şi-i aduceţi la mine“.
Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi şi i-a adus la Aaron.
Luându-i din mâinile lor, i-a turnat în tipar şi a făcut din ei un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta.
Iar ei au zis:
„Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!“.
Văzând aceasta, Aaron a zidit înaintea lui un jertfelnic; şi a strigat Aaron şi a zis: „Mâine este sărbătoarea Domnului!“.
A doua zi s-au sculat ei de dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de pace; apoi a şezut poporul de a mâncat şi a băut şi pe urmă s-a sculat şi a jucat.
Atunci a zis Domnul către Moise: „Grăbeşte de te pogoară de aici, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a răzvrătit.
Curând s-au abătut de la calea pe care le-am poruncit-o, şi-au făcut un viţel turnat şi s-au închinat la el, aducându-i jertfe şi zicând: „Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!“.
Şi a mai zis Domnul către Moise: „Eu Mă uit la poporul acesta şi văd că este popor tare de cerbice;
Lasă-Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să-i pierd şi să fac din tine un popor mare!“.” (Ieșirea, cap. 32, vs. 1-10)
Atât în Egiptul din care plecau, cât și în Canaanul spre care se îndreptau, erau mai multe zeități asociate cu un cult al taurului, reprezentate fie ca animalul propriu-zis, fie ca bărbați purtând coarne.
De obicei, erau asociați cu puterea, virilitatea, fertilitatea și diferite fenomene naturale.
Erau zei ai ploii, purtând fulgere în mâini.
Egiptenii aveau Boul Apis, reprezentat cu discul solar între coarne, un descendent și mesager al unei zeități celeste.
Împreună cu popoarele, zeitățile și miturile lor circulau și își găseau echivalențe.
Astfel Set, zeitatea furtunii din Egipt, are un echivalent aproximativ în Hadad la babilonieni și Baal în Levant și Mesopotamia.
Prin colonizarea făcută de fenicieni, cultul care probabil comporta sacrificii umane se răspândește din Tyr și Sidon, în vestita lor colonie rivală a romanilor, Cartagina.
Reprezentările zeității egiptene Set evoluează, de la un om cu cap de pasăre, la un cap de măgar sau taur.
Îmbinările se vor regăsi și la greci, sub forma minotaurului.
Această mitologie stranie a dat chiar numele continentului nostru.
Zeus al grecilor se îndrăgostește de Europa, o prințesă feniciană din Tyr. Zeus se preface în taur, călărit de Europa spre tărâmul apelor, unde își reia înfățișarea umană și amândoi dau naștere regelui Minos.
Soția lui Minos e blestemată de alți zei să producă un urmaș monstruos (minotaurul), în urma refuzului lui Minos de a sacrifica un vițel.
Numele lui Baal (deseori scris Ba’al) însemna „stăpân” sau „domn”, având și o parteneră, Ba’alah.
Într-o succesiune de zei înrudiți, el atinsese la un moment dat supremația, după cum o indică și numele.
Datele despre el sunt disparate, deduse din mai multe fragmente de tăblițe.
O temă centrală a cultului său era povestea răsturnării zeului suprem anterior, numit El.
Baal e totuși răpus de zeul morții, Mot.
În capitolul dedicat religiei hitiților și canaaneenilor, Mircea Eliade ne prezintă acest mit, ce mi se pare a avea ecouri în mitologia masonică a uciderii rituale a suveranului. (Răzvrătirea poate lua forme religioase, prin răsturnarea dogmelor sau politice, prin lichidarea conducătorului.
Temporar, ierarhia e răsturantă, gloatele au sentimentul deținerii puterii în starea de haos revoluționar, apoi o nouă ordine e instaurată.)
„Conform unui text grav mutilat, Baal și tovarășii lui îl atacă pe El prin surprindere în palatul său, pe muntele Sapan și reușesc să-l lege și să-l răstoarne.
Aparent, „ceva” cade pe pământ, ceea ce poate fi interpretat ca o castrare a „Părintelui zeilor”.
Ipoteza este plauzibilă nu numai pentru că, în conflicte asemănătoare pentru suveranitate, Ouranos și zeul hurrit/hittit Anu sunt castrați, dar și pentru că, în ciuda ostilității pe care o arată față de Baal, El nu va încerca niciodată să-și recupereze poziția supremă, nici chiar când află că Baal a fost omorât de Mot.
Căci în vechiul orient, o asemenea mutilare privează victima de suveranitate.” (Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, p. 160)
Vom vedea mai jos cum motivul mitic al castrării zeului ceresc Uranus (Ouranos) de către Cronos, părintele lui Zeus, se regăsea și în orient în cultele orgiastice, în care se încadra și cultul lui Baal.
Tânărul zeu Baal învinge un monstru marin de tipul unui balaur sau dragon cu mai multe capete, un simbol al haosului, și aduce ploaia dătătoare de vegetație.
Își construiește un palat – templu, din care domnește, însă e neputincios în fața lui Mot, zeul subteran al morții.
„Dar înainte de a coborî în Infern, el se împreunează cu o junincă și concepe un fiu.
Baal îl îmbracă cu haina sa și îl înfățișează lui El.
S-ar zice că în acest moment de mare pericol, Baal își reia forma sa primară de Taur cosmic; în același timp își asigură un succesor, pentru cazul în care nu s-ar mai întoarce pe pământ.
Nu știm cum a murit Baal, dacă a fost învins în luptă sau pur și simplu zdrobit de prezența terifiantă a lui Mot.” (Eliade, p. 165)
Moloh apare menționat în Vechiul Testament tot ca motiv de mustrare pentru infidelitățile religioase ale evreilor cu zeii păgâni.
E posibil să fie un alt nume al lui Baal sau un consort al zeiței focului.
E reprezentat având alături sau în pântec un cuptor pentru arderea jertfelor sacrificiale.
În Vechiul Testament, Cartea Judecătorilor, îngerul lui Dumnezeu se arată pentru a-i mustra pe evrei pentru slujirea unor zei străini:
„Eu v-am scos din Egipt şi v-am băgat în ţara pentru care M-am jurat părinţilor voştri să v-o dau şi am zis: Nu voi rupe în veac legământul Meu cu voi; voi însă să nu intraţi în legătură cu locuitorii tării acesteia; dumnezeilor lor să nu vă închinaţi, idolii lor să-i sfărâmaţi şi jertfelnicele lor să le dărâmaţi. Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu. Pentru ce aţi făcut aceasta?
De aceea vă zic:
Nu Mă voi apuca să strămut pe locuitorii aceştia pe care Eu am voit să-i alung, nu-i voi izgoni de la voi şi ei vă vor fi laţ, iar dumnezeii lor vor fi pentru voi mreajă”.
Când a spus îngerul Domnului cuvintele acestea tuturor fiilor lui Israel, atunci poporul a ridicat strigare mare şi a plâns.” (Judecători, cap 2, vs 2-4)
Iar după trecerea unei generații, păcatul revine:
„Atunci fiii lui Israel au început a face rele înaintea ochilor Domnului şi s-au apucat să slujească baalilor;
Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Care îi scosese din pământul Egiptului şi s-au întors la alţi dumnezei, către dumnezeii popoarelor dimprejurul lor şi au început să se închine acelora şi au mâniat pe Domnul;
Au părăsit pe Domnul şi au început a se închina lui Baal şi Astartelor.
De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra lui Israel şi l-a dat în mâinile jefuitorilor care i-au jefuit; i-a dat în mâinile vrăjmaşilor dimprejurul lor şi n-au mai putut să se împotrivească vrăjmaşilor lor.” (Judecători, cap. 2, vs. 11-14)
În special profeții sunt furibunzi împotriva idolatriei și prevestesc toate nenorocirile drept pedeapsă.
Iată-l pe Ieremia, în chip de mesager divin:
„Pentru că M-au părăsit, au înstrăinat lacul acesta şi tămâiază pe el alţi dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor şi nici regii lui Iuda; au umplut locul acesta de sângele nevinovaţilor şi au făcut înălţimi pentru Baal, ca să ardă pe fiii lor cu foc.” (Ieremia, cap 19, vs. 4)
„Iată ce zice Domnul Savaot: Voi sfărâma poporul acesta şi cetatea aceasta aşa cum am sfărâmat vasul olarului, care nu mai poate fi făcut la loc, şi-i vor îngropa în Tofet din pricina lipsei de loc pentru îngropare.” (vs. 11)
Steaua lui David?
Altă practică dezaprobată de profeții biblici era astrologia, împrumutată de la babilonieni.
Posibil între primii practicanți ai ei erau caldeenii, o comunitate aramaică a babilonienilor, din Mesopotamia (Irakul de azi). Caldeenii erau vestiți pentru ghicitul în stele și vrăjitorie.
Chiar înțeleptul rege Solomon, fiul lui David, a căzut pradă acestei tentații a magiei.
Steaua în șase colțuri e asociată identității evreiești doar de câteva secole.
Forma ei simplă a făcut-o să apară ca element decorativ în cele mai variate culturi.
Dar a fost tot din vremuri imemoriale asociată cu magia. E menționată în Vede, cele mai vechi texte ale religiei hinduse, de peste trei milenii, ca satkona (shatkona).
Reprezintă uniunea primordială a două zeități, masculină și feminină. Artefacte apar în Sri Lanka cu trei secole înaintea erei noastre.
În spațiul levantin, cele mai vechi urme arheologice ale simbolului apar tocmai în Sidon, cetatea fenicienilor practicanți ai cultului lui Baal.
În lumea evreiască, însemnul e folosit timp îndelungat în amulete și tot în context magic de cabaliști și apoi de alchimiști.
Putem specula că, prin practici vrăjitorești, se încerca producerea unor efecte de jos în sus, prin răsturnarea principiului din rugăciunea Domnească, „precum în cer, așa și pe pământ”.
Atât hexagrama cât și pentagrama sunt transmise ca „sigiliile lui Solomon”.
Ambele (steaua în șase și în cinci colțuri) se află pe cupola celei mai importante loji masonice din lume, în Templul de la Londra.
Solomon e pictat între două coloane, deasupra ușii de intrare, alături de Hiram, regele Tyrului, altă cetate feniciană. (În speculațiile masonilor, el ar fi fost arhitectul templului lui Solomon, pe care ucenicii trebuie să îl reconstruiască, cel puțin într-o formă alegorică.)
Dacă o stea a lui David nu apare în Biblie, în schimb apare menționată fugitiv o alta, atribuită unui misterios idol păgân. De la un traducător la altul, acela apare ca: Raifan, Remfan sau chiar Chevan.
Dar nu ni se spune câte colțuri avea respectiva stea, care apare o singură dată în Vechiul Testament, la profetul Amos, cap. 5, vs. 25-27
Acele versete din Amos sunt citate de primul martir al Bisericii creștine, sfântul Ștefan, care, în Faptele Apostolilor, ține un discurs acuzator la adresa necredinței compatrioților săi pentru practicarea astrologiei și cultelor păgâne. Mărturisirea lui stârnește furia gloatei, care îl ucide cu pietre. Tânărul Saul (viitorul Apostol Pavel) participă și el la lapidare, cel puțin ca păzitor al hainelor asasinilor.
Diaconul Ștefan rememorează acuzele aduse de profeți înaintea lui:
„Şi’n zilele acelea au făcut un viţel şi i-au adus idolului jertfă şi se veseleau de lucrurile mâinilor lor.
Dar Dumnezeu S’a întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii cerului, precum este scris în cartea profeţilor: Casă a lui Israel, timp de patruzeci de ani, în pustie, adusu-Mi-aţi voi Mie junghieri şi jertfe?
Dar aţi purtat cortul lui Moloh şi steaua dumnezeului „vostru” Raifan, chipurile pe care le-aţi făcut să vă închinaţi la ele!… Vă voi strămuta dincolo de Babilon!
Părinţii noştri aveau în pustie cortul mărturiei, aşa cum orânduise Cel ce i-a grăit lui Moise (…)
Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea Îi staţi împotrivă Duhului Sfânt; precum părinţii voştri, aşa şi voi!
Pe care dintre profeţi nu l-au prigonit părinţii voştri?
Ei i-au omorât pe cei ce-au prevestit sosirea Celui-Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v’aţi făcut voi acum, voi, cei ce’n rânduială de la îngeri aţi primit legea şi n’aţi păzit-o!” (Faptele Apostolilor, cap 7, vs. 41-54)
Conflictul între profeții inspirați de Duhul Sfânt și regii sau mulțimile ce cădeau în ispita ocultismului, seduși de religiile străine, e un fir roșu al Vechiului Testament.
Și culminează în Noul Testament prin întruparea lui Iisus Hristos și continuitatea în creștinism a liniei abia întrezărite de profeți.
Cele două direcții vechi-testamentare sunt divergente.
Profeții recomandă puritatea morală, decența, trăirea interioară, fidelitatea față de Dumnezeul unic al strămoșilor, smerenia.
Preoții cultului lui Baal purtau același nume (kohen) cu cei ai cultului mozaic.
Dar la ei era vorba de un cult orgiastic, cu manifestări exuberante, paroxistice de tipul celor din timpul bacanaliilor lui Bachus (Dionisos).
Sacrificiile se petreceau pe un loc înălțat (cel mai probabil un zigurat, o piramidă în trepte, de tipul celei din Babilon). Includeau și așa numita prostituție sacră de ambe sexe.
Un părinte al celor trei religii monoteiste poate fi considerat Avraam, un semit din Caldeea, din orașul babilonian Ur.
În celebrul episod în care Dumnezeu îi testează credința, cerându-i sacrificarea unicului fiu, nu pare cu totul contrariat de șocanta cerere.
E decis să o ducă la îndeplinire.
Probabil sacrificiile umane erau încă practicate de caldei.
Dar e oprit de vocea divină, care îi furnizează un substitut într-un mic animal cornut.
Adoratorii lui Baal continuă să aducă jertfe umane și să se închine unui taur, în timp ce cultul în Templul din Ierusalim sacrifică viței.
Iar apoi linia profetică face trecerea spre jertfa nesângeroasă a euharistiei (împărtășania) în creștinism.
Un profet mai mic al Vechiului Testament, Ahia, consemnează și el alunecarea în idolatrie și de pe vremea fiului lui Solomon:
„Iar peste Iuda [în acest timp] domnea Roboam, fiul lui Solomon. Când a început să domnească, Roboam avea patruzeci şi unu de ani; şi a domnit şaptesprezece ani în Ierusalim, cetatea pe care, dintre toate seminţiile lui Israel, Şi-a ales-o Domnul să-Şi pună numele acolo. (..)
Roboam a făcut şi el fapte rele în faţa Domnului şi, prin păcatele săvârşite de el, L-a mâniat mai mult decât tot ceea ce făcuseră părinţii lui.
Ei [iudeii] şi-au zidit înălţimi şi stâlpi şi crânguri pe fiece deal înalt şi sub fiece copac umbros.
Şi sodomie s’a făcut în ţară; au făcut toate urâciunile neamurilor pe care Domnul le izgonise din faţa fiilor lui Israel.” (Cartea Regilor 3, cap 14, vs. 21-24)
Însăși moștenirea sau pierderea Pământului Făgăduinței e legată de abținerea de la sacrificiile aduse lui Moloh.
Dar profetul Ieremia adaugă după pedeapsă și finalul optimist al unui legământ reînnoit.
Neo-protestanții văd acolo profețirea proiectului sionist.
În vreme ce restul creștinătății îl interpretează ca noul legământ creștin, trecerea spre o credință universală.
Pasajul e mai lung, dar am să-l reproduc ca atare:
„Că fiii lui Israel şi fiii lui Iuda au făcut numai rău înaintea ochilor Mei din tinereţile lor; fiii lui Israel M-au mâniat necontenit cu faptele mâinilor lor, zice Domnul.
Cetatea aceasta, chiar din ziua zidirii sale şi până astăzi, pare că a fost făcută pentru mânia Mea şi pentru urgia Mea, ca s-o lepăd de la fala Mea,
Din pricina răului fiilor lui Israel şi al fiilor lui Iuda, pe care l-au făcut pentru mânierea Mea, ei şi regii lor, căpeteniile lor, preoţii lor şi proorocii lor, bărbaţii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului.
În templul asupra căruia s-a chemat numele Meu au pus urâciunile lor, întinându-l.
Au făcut locuri înalte lui Baal în valea fiilor lui Hinom, ca să treacă prin foc pe fiii lor şi pe fiicele lor în cinstea lui Moloh, ceea ce Eu nu le-am poruncit, şi nici prin minte nu Mi-a trecut că ei vor face această urâciune, ducând în păcat pe Iuda”.
Şi acum, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel despre cetatea aceasta, de care ziceţi:
“Ea se va da în mâinile regelui Babilonului prin sabie, foamete şi boala ciumei”:
“Iată îi voi aduna din toate ţările, prin care i-am împrăştiat în mânia Mea şi cu iuţimea Mea şi în marea Mea întărâtare, şi îi voi întoarce la locul acesta şi le voi da viaţă fără de primejdie.
Ei vor fi poporul Meu şi Eu le voi fi Dumnezeu.
Şi le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de Mine în toate zilele vieţii, spre binele dar şi spre binele copiilor lor după ei.
Voi încheia cu ei legământ veşnic, după care Eu nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi voi pune frica Mea în inima lor, ca ei să nu se mai abată de la Mine.
Mă voi bucura să le fac bine şi-i voi sădi tare în pământul acesta din toată inima Mea şi din tot sufletul Meu”.
Că aşa zice Domnul: “După cum am adus asupra poporului acestuia acest mare rău, aşa voi aduce asupra lor tot binele pe care l-am rostit pentru ei. (Ieremia, cap. 32, vs. 31-42)
Oobeliscul
Cum am spus, înălțimile zidite se referă destul de probabil la o construcție de tip piramidal, pe care se putea urca, având posibil altarul pe un platou de deasupra. (Deci o simplă movilă sau o piramidă fără vârf.
Un astfel de zigurat trebuie să fi fost și „turnul Babel”.)
„Stâlpii” pot fi coloane sau obeliscuri, un simbol pe care ocultismul masonic l-a preluat de la egipteni.
Obeliscul avea în vârf o piramidă, ce putea semnifica revărsarea razelor în cultul solar.
Altă trimitere e ceva mai indecentă, ca aluzie la un simbol falic, dedus din legendele lui Osiris.
Isis și Osiris erau zeități ce domneau peste Egipt, într-o relație incestuoasă.
Alt frate al lor, Set, îl ucide pe Osiris și încearcă să îl distrugă în mai multe feluri, scufundându-l într-un sarcofag în mare și tăindu-i corpul în bucăți.
De fiecare dată, zeița Isis îl recuperează pe fratele și soțul ei.
Când e ciopârțit de Set, găsește toate bucățile, mai puțin mădularul, pe care îl reconstruiește cu un substitut și folosind magia.
Reușește chiar să facă implantul funcțional, căci Isis și Osiris dau naștere lui Horus, zeul soarelui.
Într-o variantă a mitului, din sarcofagul aruncat în Nil crește un copac, al cărui trunchi devine coloană într-un palat.
Isis recuperează acea coloană („djed”), asociată cu coloana vertebrală a lui Osiris.
Mici amulete în forma ei erau plasate de egipteni în sarcofage în speranța unei resuscitări ulterioare.
Ocultiștii au asociat pe Set cu energiile primare, forța telurică și animalică a taurului, pornind de la baza pământului sau a corpului (zona pelviană, acoperită de șorțul masonic, sau prima vertebră a coloanei).
Isis ar simboliza înțelepciunea și elevația, care îmblânzește taurul, forțele instinctuale și distructive, urcând în direcția iluminării.
Aceasta ar putea fi semnificația ceremoniei ridicării coloanei sau a obeliscului.
În perioada New Age s-a făcut o corespondență între astfel de legende egiptene și tradiția hindusă.
Șarpele Kundalini ar fi un simbol al energiei potențiale, încolăcit la baza coloanei vertebrale.
Prin tehnici yoga, ar fi ridicat ca o cobră care dansează, prin cele 33 de vertebre ale coloanei vertebrale, trecând prin diverse puncte energetice din corp (chakre).
Energia respectivă poate fi de natură spirituală, inițiatică sau sexuală. Faraonii aveau pe cap un șarpe cobra ridicat, ca semn al regalității și înțelepciunii.
Prin uciderea lui Osiris, Set a devenit un personaj negativ, un zeu al haosului, furtunii și războiului.
Dar într-un alt mit esențial al religiei vechiului Egipt, el are și un rol pozitiv.
Set străpunge în fiecare dimineață cu o suliță șarpele Apophis, care încearcă să îl înghită pe Ra, și astfel soarele poate răsări din nou.
E o violență necesară, bine utilizată.
Când Horus răzbună uciderea tatălui său (Osiris), Set ia forma unui taur sălbatic.
Horus castrează și ucide acel taur.
Isis e reprezentată cu coarne de vacă, purtând între coarne discul solar sau luna plină, reprezentând maternitatea hrănitoare. (Vaca sacră la indieni ar avea asemănări.)
În Betsaida, în Înălțimile Golan, anexate de la Siria în 1967, arheologii israelieni au găsit un basorelief din epoca fierului, reprezentând un om cu cap de taur, purtând o sabie la brâu.
Coarnele formează un cerc, reprezentând luna plină, după cum notează Times of Israel, care leagă artefactul de alte dovezi ale cultului lui Baal în Canaan.
Așadar, momentul astrologic n-ar fi irelevant.
Ochiul Providenței
Așadar, Horus se naște cu ajutorul magiei din Isis și Osiris resuscitat, cu acel adaos simbolizat de obelisc.
În Egipt, existau două forme de „ochi atotvăzător”:
– „ochiul lui Horus” (stângul) și
– „ochiul lui Ra” (dreptul).
Ambele asociate cu puteri magice.
Simbolul ochiului intră în creștinismul apusean prin arta Renașterii, epocă pusă în mișcare de studiul cabalei și textelor păgâne de către umaniștii italieni.
După acea perioadă, ochiul în triunghi începe să fie pictat în bisericile catolice, cu semnificația că Dumnezeu e atotvăzător, iar triunghiul ca simbol al Sfintei Treimi.
Abia sub influență apuseană, simbolul decorativ își face loc în numeroase biserici din România, Rusia și alte țări ortodoxe.
Simbolul ochiului în triunghi apare pe spatele bancnotei de 1 dolar, deasupra unei piramide neterminate.
Sub ea e deviza „Novus ordo seclorum” (noua ordine a veacurilor).
Deasupra vulturului, 13 stele în cinci colțuri formează o stea în șase colțuri.
Înainte să se ajungă la acest desen, au fost mai multe schițe propuse.
Din ele se vede limpede că ideea era a unei piramide în trepte, pe care se poate urca, de genul templelor sacrificiale.
Cu sau fără triunghi, ochiul era un element propus.
Alte variante foloseau simbolul căciulii frigiene (similar cu fesul dacic), un simbol al mișcărilor revoluționare.
Propunerea desenată de Benjamin Franklin personal avea sloganul „Rebeliunea față de tirani e supunere față de Dumnezeu”.
Și includea scena înecării armatei lui Faraon în mare, cu Moise conducând poporul evreu dinspre Egipt spre Canaan. Wikipedia insistă să infirme „teoriile conspirației” și notează că Benjamin Franklin era singurul mason dintre cei implicați în schițarea acelor desene.
Și că simbolul ochiului ar fi fost adoptat de masonerie abia după apariția pe dolar.
În anul revoluționar 1848, Francmasoneria a pus piatra de temelie la obeliscul lui Washington, din capitala care poartă numele primului președinte al Statelor Unite. Altă piatră de marmură a fost donată de Papa Pius al IX-lea. La ceremonie, au adus și șorțul de mason al lui George Washington, înțesat cu o multitudine de simboluri, de la ochiul cu raze, podeaua în șah, coloanele Templului lui Solomon, echerul, compasul și steaua în cinci colțuri.
Separat de cunoscutul obelisc, masonii i-au mai dedicat foarte aproape, peste râul Potomac, alt mausoleu, cu și mai multe însemne ale organizației.
Imaginea prevestitoare ștearsă
Mi-am propus să scriu acest articol, după ce am văzut o știre pe site-ul CNN, în preziua declanșării războiului.
Era undeva în noaptea de 26 sau 27, bombardamentele începând în zorii zilei de 28.
Avea două elemente, care mi-au atras în mod special atenția, ca posibil mesaj important.
Textul spunea în premieră că Donald Trump ia în calcul acțiuni militare în Iran, dacă negocierile eșuează.
Cred că era și ceva de consultare cu generalii, deci era prima dată când amenințarea trecea de la vorbe între politicieni la ceva serios.
Știrea (prima de pe site la ora respectivă) era însoțită de o fotografie cu Donald Trump, având în fundal obeliscul din capitală, cunoscut ca Monumentul lui Washington, vizibil de pe peluza Casei Albe.
Alăturarea crea o iluzie subliminală destul de vulgară, de virilitate și forță.
Pe care am interpretat-o ca semn că CNN și stabilimentul încurajează acțiunea războinică, lăudând „bărbăția” lui Trump de a decide bombardamentele.
N-am făcut o captură de ecran, convins că-mi va fi foarte simplu să găsesc articolul după ce scriu.
Dar, stupoare.
Am pierdut ore bune scotocind internetul în fel și chip să mai găsesc știrea și poza ce o acompania.
Pe site-ul CNN, apare această știre, despre cum „Trump ia în considerare opțiunile militare”. (26 februarie 2026)
Dar știrea e ștearsă și n-a fost arhivată nicăieri. (link lipsă: https://www.cnn.com/2026/02/26/politics/trump-iran-military-options-analysis/index.html)
Parcă asta nu era destul, și pe site-ul Fox News e o știre dispărută în aceeași zi, cu același subiect, cum Trump analizează acțiuni militare în Iran. (link lipsă: https://www.foxnews.com/politics/trump-iran-military-action-nuclear-defiance-february-2026)
E posibil ca o bucată din articolul original să se găsească pe site-ul CNN: un articol de Kevin Liptak, despre cum lui Trump i s-au prezentat opțiunile militare potențiale. (27 februarie 2026)
Dar el nu mai conține decât un paragraf și nu e însoțit de fotografia văzută de mine în acea seară.
După îndelungi căutări, am găsit fotografia, care cred că ilustra acea știre dispărută.
Sau cea mai apropiată de ea.
E o fotografie de arhivă, folosită în acest articol din The Guardian din noiembrie 2025, pe un subiect irelevant, când amenința BBC cu o amendă.
Alinierea planetelor
Momentul ales pentru declanșarea războiului, dimineața zilei de 28 februarie, fusese anunțat demult de astronomi ca special.
În acea zi, avea loc alinierea a șase planete: Marte (zeul războiului), Mercur, Venus, Jupiter, Saturn și Uranus.
Presa anunța încântată cu luni înainte că o asemenea configurație nu se va mai vedea decât în 2040.
În acel moment, și astrul selenar era aproape în faza de lună plină, atinsă pe 3 martie.
Musulmanii urmează un calendar lunar, aflat acum în anul 1447.
Așa cum calendarul creștin începe de la Nașterea Domnului, cel musulman începe de la „hegira”, mutarea lui Mahomed de la Mecca la Medina, în vara anului 622.
Cea mai importantă lună a calendarului islamic e luna de post, Ramadan, care e luna a noua din calendarul lor.
În anul curent(2026), luna ramadan începe pe 18 februarie.
Data declanșării războiului e, așadar, a 11-a zi din luna a 9-a.
Deci: 9/11, o coincidență bizară cu 11 Septembrie, data atentatelor din 2001.
Pe 17 februarie, Jerusalem Post a publicat un articol în care se susținea, pe bază de numerologie și astrologie, că începe o fereastră de oporturintate pentru răsturnarea regimului lui Ali Khamenei din Iran.
Explicația pentru alegerea perioadei nu era prea clară, dar ni se spunea că respectivul ghicitor i-a făcut horoscopul ayatollahului și țării rivale, în funcție de datele revoluției islamice. (Unii astrologi atribuie și țărilor sau altor entități o zodie, în funcție de o dată de înființare.)
„Fereastra de oportunitate” urma să înceapă de a doua zi și să garanteze prăbușirea între 18 februarie și 25 aprilie 2026.
Purim și Amalec
Dacă articolul cu Trump și obeliscul a dispărut, pe site-ul CNN, se mai găsește încă acest articol, scris de Tal Shalev, despre momentul simbolic ales pentru declanșarea războiului.
Primul bombardament are loc la ora locală 9:40 dimineața, în ziua de 28 februarie 2026, într-o zi de sabat. Sărbătoarea de Purim începea la apusul zilei de 2 februarie.
Așa cum notează și autoarea, Beniamin Netanyahu s-a referit la sincronizarea cu sărbătoarea în primul discurs ce anunța bombardamentele.
Cum am scris cu alte ocazii, mai multe sărbători evreiești proeminente sunt în realitate comemorări ale unor evenimente naționale cât se poate de laice, transformate în cult religios. (Despre originile sărbătorii de Hanuka și cooptarea politicienilor români, într-un articol explicativ din 2021, și o actualizare din 2026.)
Sărbătoarea de Purim celebrează victoria asupra persanilor lui Xerxes (sau un urmaș al lui), după ce Estera îl seduce și obține uciderea „preventivă” a vizirului Hamam, care ar fi căutat să-i distrugă pe evrei.
Din perspectiva lor, era un act de auto-apărare.
Dinspre cealaltă tabără, pare că un grup era infiltrat la vârful statului și obținea de la împărat uciderea unui patriot local, care li se opunea.
Episodul e relatat în cartea Esterei din Vechiul Testament.
Multă vreme după, în era creștină, rabinii au scris Talmudul, care conține multe speculații pe marginea celor din Vechiul Testament.
Între ele e și ideea că vizirul iranian Hamam ar fi fost un descendent al lui Amalec, dușmanul emblematic al evreilor.
E o alăturare forțată, esoterică, între două evenimente disparate.
Aceasta a născut tradiția că în ziua de sabat de dinainte de Purim (deci data atacului), toți evreii credincioși trebuie să recite pasajul cu „adu-ți aminte ce ți-a făcut Amalec”. (Shabat Zachor)
După cum ne relatează autoarea de la CNN, Beniamin Netanyahu a ales să citeze acel pasaj din Deuteronom și să lege sărbătoarea ce începea la asfințitul zilei de 2 martie (Purim) de legenda lui Amalec.
„Acum 2500 de ani, în Persia Antică, un tiran s-a ridicat contra noastră cu același scop, să ne distrugă deplin.” (Beniamin Netanyahu)
Autoarea de la CNN scrie că înainte de Purim fiecărui credincios i se cere să își amintească „atacul neprovocat al națiunii lui Amalec, situată în Sinaiul de azi și sudul Israelului”.
Pasajul apare în Deuteronom.
Un inamic îi atacă fără motiv pe evrei și devine rivalul lor ireconciliabil.
„Adu-ti aminte cum s-a purtat cu tine Amalec pe drum, când veneaţi voi din Egipt,
Şi cum te-a întâmpinat el în cale şi a ucis în urma ta pe toţi cei slăbiţi, când erai ostenit şi obosit, netemându-se de Dumnezeu.
Aşadar, când Domnul Dumnezeul tău te va linişti de toţi vrăjmaşii tăi, din toate părţile, în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă moştenire ca să-l stăpâneşti, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub cer. Nu uita aceasta.” (Deuteronom, cap. 25, vs. 17-19)
Răzbunarea israeliților a fost cruntă, însemnând distrugerea totală a tot ce mișcă. În actul de acuzare pentru genocid contra lui Beniamin Netanyahu, Tribunalul Penal Internațional de la Haga a citat și invocarea episodului cu Amalec în discursurile despre pornirea represaliilor în Gaza, în octombrie 2023. Ceea ce e interpretată ca o intenție premeditată de a produce genocidul.
Versetele se găsesc în Cartea Regilor, acolo unde Saul (socrul regelui David) e îndemnat de Samuel să poarte un război fără cruțare contra lui Amalec:
„Să nu-i cruți, ci să dai morții de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de la sân, de la bou până la oaie, de la bou până la asin.” (Cartea I a Regilor, cap 15, vs 3)
O tâlcuire creștină
Acest îndemn la genocid poate tulbura mințile creștinilor. Dar trebuie subliniat că acolo unde unii rabini au preferat să păstreze înțelesuri directe, materiale, părinții Bisericii creștine au dezvoltat o vastă înțelegere simbolică, de natură spirituală.
Astfel, drumul spre tărâmul făgăduinței nu e un parcurs geografic, ci drumul spre Împărăția Cerurilor și spre desăvârșirea întru Hristos.
Pentru creștin, războiul e unul duhovnicesc, dus împotriva patimilor, simbolizate de Babilon.
În Filocalia (vol. 1, pag. 197), Nil Ascetul explică uciderea pruncilor babilonieni prin oprirea gândurilor în stadiul incipient al simțurilor, înainte de a face rod rău în pământul cugetării și a deveni, prin repetare, patimi.
Atacul dat de Amalec la cei din urma convoiului, a celor mai slabi și obosiți, e interpretat de mai mulți părinți ca un atac al duhului trândăviei și apatiei.
În limbaj filocalic, patima respectivă poartă numele de akedia, o stare de împietrire și delăsare.
Personajul Amalec apare în mai multe locuri ale Scripturii ca inamic.
În cartea Exodului, Moise asistă de pe munte în bătălia împotriva amaleciților:
„Când îşi ridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când îşi lăsa el mâinile, biruiau Amaleciţii.” (Ieșirea, cap. 17, vs. 11)
Gestul ridicării mâinilor era făcut de preoți în templu în momentul mai important al rugăciunii și e repetat și de preoții ortodocși în timpul liturghiei.
O interpretare ar fi importanța rugăciunii.
Dar mai mulți părinți bisericești creștini, ca sfântul Maxim Mărturisitorul, Grigore de Nazians și fericitul Augustin, au văzut acolo o prefigurare a semnului sfintei cruci. (Un studiu documentat despre Amalec e realizat și de Eusebiu Borca, disponibil online.)
Pasajul citat mai sus despre uciderea tuturor oamenilor și animalelor e interpretat în aceeași cheie de marele teolog Maxim Mărturisitorul.
Citind capitolul 15 întreg din Cartea Regilor, vedem că Saul nu respectă acea indicație.
Ci păstrează animalele cornute cele mai mari, fapt ce îi atrage mustrarea lui Dumnezeu, care regretă că îl făcuse rege. Maxim Mărturisitorul interpretează alegoric pe Amalec, ca reprezentând trupul și patimile ce se ridică împotriva minții.
„Saul este legea naturală, care a primit la început de la Domnul să stăpânească peste fire.
Dar când a călcat porunca prin neascultare, cruţând pe Agag, regele lui Amalec, adică trupul, şi a alunecat în patimi, a fost scos din domnie, ca să ia David pe Israel, adică legea duhului, care naşte pacea, ce zideşte lui Dumnezeu templul măreţ al contemplaţiei.” (Filocalia, vol. 2, pag. 234)
Israelul Mare
Cu 10 zile înainte de începutul războiului, Tucker Carlson a realizat un interviu memorabil cu ambasadorul SUA în Israel, pastorul baptist Mike Huckabee. Pe care l-a lăsat să se etaleze ca agentul unei puteri străine, animat de idei mistice radicale, în virtutea cărora Israelul ar trebui să ocupe teritorii „biblice” din tot Orientul Mijlociu.
Firește, țările vizate de pierderile teritoriale respective, au reacționat scandalizate.
„De la Nil la Eufrat”, poate implica nu doar toată Palestina, dar și părți din Liban, Siria, Iordania, Irak, Egipt, chiar ceva din Arabia Saudită și Kuweit.
Dar ambasadorul Statelor Unite a exclamat nonșalant: „ar fi în regulă dacă l-ar lua pe tot” (teritoriul).
Nimeni nu și-ar fi imaginat că, în mai puțin de două săptămâni, multe din ele vor fi în focul războiului.
Cultele neo-protestante sunt ultima bază electorală pentru Donald Trump, pe alocuri stăpânite de o susținere pasională pentru Israel și fervoare apocaliptică.
După începerea ostilităților, soldații americani au primit scrisori „motivaționale” de la superiori, în care li se spunea că Trump luptă conform unui plan divin, pentru a provoca Armaghedonul.
Disputa teologică despre compatibilitatea dintre sionism și creștinism, perspectivele diferite asupra eshatologiei din creștinism, iudaism și islam sunt subiecte vaste intrate brusc în actualitate.
Asupra lor aș putea reveni separat cu altă ocazie.
Prima parte aici: Preliminariile războiului din Iran(1)
A doua parte aici: Preliminariile războiului din Iran(2)
Sursa: evadare.ro
