Despre ură şi răzbunare

Despre ură şi răzbunare

0 358
Lumea şi-a adus aminte iarăşi că fără  solidaritate n-ar fi decât o adunătură de jivine însetate de sânge. Revelaţia asta s-a ivit nu dintr-o criză de conştiinţă a omenirii, ci din întâmplarea care a secerat vreo douăzeci de suflete pariziene. Tragedia franceză ne-a trezit pe toţi la realitate, dar nu pentru mult timp, sunt sigur de asta. Nu la fel s-au petrecut lucrurile  şi după 11 septembrie 2001, când credeam că moartea celor traşi la sorţi atunci ne va obliga să preţuim  altcumva viaţa ? Sau după măcelurile din  Belgrad, Cairo, Bagdad, Tripoli, Damasc  sau acum Kievul…?
Din nefericire, deşi istoria  se repetă de mii de ani, oamenii  nu pricep nimic din greşelile trecutului. Poate fiindcă sunt mereu  alţii, iar poveştile de altădată nu-i privesc pe ei; poate fiindcă amnezia ne goleşte memoria de coşmaruri, poate fiindcă… Se pare că nu am învăţat să trăim în pace, în armonie, Abel şi Cain n-au catadicsit încă să se aşeze la aceeaşi masă şi să se ierte unul pe altul.
Cruciadele, Inchiziţia şi războaiele s-au purtat şi se poartă şi azi în numele  urii. Ura religioasă, ura politică, ura economică, ura rasială, ura culturală sau fotbalistică. Fratele şi-a  ucis fratele la început,  mai apoi albul l-a masacrat pe semenul  său negru sau roşu, creştinul pe iudeu  sau musulman şi invers, răzbunare şi iar răzbunare, dinte pentru dinte şi glonţ contra  glonţ. Cine să mai oprească lungul şir  de crime ? Suntem copiii unei crize complexe  şi profunde, fără remediu, resursele s-au împuţinat alarmant, iar noi ne-am înmulţit  exagerat. Odinioară, coloniile  asigurau luxul şi măreţia puterilor imperialiste, dintotdeauna insaţiabile şi lacome. Cu vremea, sclavii s-au emancipat şi au dat buzna în inima Angliei, Germaniei, Franţei, Italiei, Spaniei…
Pe nesimţite, populaţiile de acolo s-au amestecat, şi-au  pierdut puritatea nobilă, şi aşa veneticii au repurtat prima victorie  asupra  coloniştilor. Capitalismul cotropitor  a căutat să se mute de colo-colo, stârnit de mirosul  de ţiţei şi pretutindeni a presărat praf de puşcă. Sămânţa  de vânt aruncată oriunde a încolţit şi a rodit  furtuni,  uragane. Ura sclavilor s-a transmis din  generaţie în  generaţie, ca un legământ pe  care nimeni  nu vrea să-l  rupă. Pretextele sunt uşor de găsit, le întâlneşti la orice pas. Ciocnirile de civilizaţie din interiorul  societăţilor multiculturale izbucnesc când  şi când, toleranţa  e doar  un concept demagogic. Propagandiştii noii ordini mondiale ne mint  programatic  că patria noastră este Europa Unită, dar nu e aşa. Din multiplele şi ireconciliabilele  diferenţe culturale s-au născut nenorocirile  care au îndoliat recent planeta. Sentimentul dezrădăcinării, al alienării şi marginalizării  în spaţii străine,  este sâmburele  violenţei  de stradă.
Ca şi lipsa instrucţiei printr-un masiv abandon  şcolar, a unei protecţii sociale  pe care statul  capitalist  nu o mai poate  asigura. Sistemele politice  trebuie regândite grabnic, deopotrivă cu fenomenul  migraţiei,  a cărui nocivitate o vom constata abia peste ani. Terorismul este forma extremă a crizei  de care pomeneam, forma elevată a urii religioase şi nu numai. Politica de  forţă şi dictat  a euro-atlanticilor a deschis prea multe fronturi, prea multe răni, astfel încât situaţia a devenit incontrolabilă şi explozivă.
Digurile siguranţei cetăţeanului s-au rupt cam peste tot, securitatea naţională e harcea-parcea, globalizarea mondială ne-a venit de hac. Atacurile teroriste de la New York şi Paris se vor  relua în alte locuri, întrucât cauza  lor va rămâne  de-a pururi actuală şi intactă.  Ura va tutela pe mai departe omenirea, indiferent de patetismul sloganului Je suis Charlie, la modă acum.  Mâine va fi alt Charlie, cu alt prenume, desigur,  demenţa lumii nu se va sfârşi aici. (Marian Nazat)
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.