Despre una din judecatoarele patriei, care si-o „trage” cu „achitatii’ proprii !

Despre una din judecatoarele patriei, care si-o „trage” cu „achitatii’ proprii !

0 441

În ultimii ani, oamenii din fotbal din  România s-au înghesuit în închisori, după ce au fost prinși cu diversematrapazlâcuri. Cel mai cunoscut caz, ”Dosarul Transferurilor”, ar fi putut avea alt deznodământ dacă una din amantele lui Cristi Borcea ar fi procedat altfel!
Concret, pe 3 aprilie 2012, judecătoarea Geanina Teodorovici (acum Terceanu) i-a achitat pe cei opt inculpați în „Dosarul Transferurilor”, motivând că ”fapta nu există”! ”Aceea a fost marea greșeală, să-i spunem așa, în acel celebru dosar. Dacă le-ar fi dat pedepse cu suspendare, nimeni n-ar mai fi făcut, probabil, niciun apel și nu se ajungea la condamnările cu executare care s-au dat mai târziu. Dar cum să spui că fapta nu există, când erau atâtea probe?”, a declarat, în exclusivitate pentru ”Libertatea”, cunoscutul avocat Ion ”Puiu” Ionescu, cel mai bun marcator din istoria echipei de fotbal Rapid!

Gianina Terceanu e acuzată că a luat mită ca să-i achite pe inculpații din „Dosarul Transferurilor” FOTO: Libertatea

Între timp, cazul a ajuns pe mâna altor judecători, care, pe 4 martie 2014, i-au trimis pe toți cei opt inculpați după gratii. Între timp, cinci dintre ei (George Copos, Jean Pădureanu, Gigi Nețoiu, Gică Popescu și Mihai Stoica) toti …”scriitori”, au fost eliberați, iar frații Victor și Ioan Becali și Cristi Borcea sunt în continuare în pușcărie. Mai mult, Geanina Terceanu a intrat, la rândul ei, după gratii, în noiembrie 2015, fiindcă ar fi luat mită 220.000 de euro de la frații Becali și de la Borcea pentru acea sentință de achitare.

După ce a ajuns pe mâna colegilor ei magistrați, Terceanu a recunoscut că s-a… plăcut cu Borcea. „Percepţia mea a fost însă că această sumă de bani (n.r. – mita de la fostul dinamovist) nu-mi fusese dată în legătură cu dosarul pe care-l judecam, ci ca urmare a faptului că eu şi domnul Borcea ne plăcuserăm reciproc, el dorind să ne mai vedem şi ulterior, context în care eu am apreciat că el a intenţionat să-mi facă un cadou. Cu ocazia vizitei făcute acasă la Cristian Borcea, eu i-am lăsat un număr de telefon, iar el m-a mai sunat ulterior cerîndu-mi să ne vedem, însă eu am tot amânat, iar o altă întâlnire cu domnul Borcea nu a mai avut loc”, a motivat judecătoarea. ”Se poate spune și așa: «Pe Borcea, amanta l-a băgat la pușcărie!»”, a încheiat Ion „Puiu” Ionescu. Cei patru sunt judecați acum în acest nou dosar de luare și dare

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.