Despre sacrificiu, popor și război. AB
Sau, despre naivitatea eroilor sau de ce nu merită să mori pentru un popor laș.
Istoria are darul de a dezvălui, dincolo de faptele crude, adevăruri dureroase despre oameni și despre popoare.
Când Che Guevara a fost prins, un păstor l-a trădat.
Întrebat cum a putut da în vileag un om care și-a dedicat viața apărării celor oprimați, el a răspuns simplu:
„Războaiele lui îmi speriau oile.”
Aici se află prima lecție: poporul pe care îl aperi nu întotdeauna vede în sacrificiul tău salvarea, ci uneori doar o piedică în calea confortului personal.
La fel, în Egipt, marele comandant Muhammad Karim a rezistat expediției lui Napoleon. Capturat și condamnat la moarte, Napoleon însuși i-a recunoscut curajul, oferindu-i iertarea în schimbul unei sume uriașe de aur. Karim, sperând în poporul pentru care se sacrificase, a mers la negustori.
Dar nimeni nu l-a sprijinit. Dimpotrivă, l-au acuzat că tocmai el era vinovat de ruinarea Alexandriei și de decăderea comerțului.
Muhammad Karim s-a întors la Napoleon cu inima frântă. Iar Napoleon i-a spus:
„Te voi executa nu pentru că ai luptat cu noi, ci pentru că ți-ai sacrificat viața pentru un popor laș, pentru care comerțul e mai important decât libertatea și patria.”
Și cum a spus Muhammad Rashid Rida:
„Cel care se ridică pentru o societate ignorantă este asemenea omului care își arde trupul ca să lumineze drumul unui orb.”
Aici e tragedia eroilor: ei se sacrifică pentru un popor care adesea nu e pregătit să înțeleagă sau să urmeze drumul deschis prin sângele lor.
Dar există și o altă concluzie, mai tăioasă și mai puțin romantică: oamenii reali, vii, nu au nevoie de războaie — nici de cele defensive, nici de cele „de eliberare”.
Războaiele nu sunt pentru om, ci pentru himere: stat, imperiu, națiune.
Poporul trăiește, muncește, își crește copiii. Iar sacrificiul eroilor, de multe ori, se topește în indiferența mulțimii.
De aceea, înainte de a ridica sabia pentru un „popor”, merită să te întrebi: pentru cine lupți?
Pentru oameni reali, sau pentru o idee abstractă?
Și câți dintre cei pentru care îți dai viața ar avea curajul să-și riște, măcar, confortul pentru tine?
Poate că adevărata luptă nu este pe câmpul de război, ci în inimă și în minte.
Și poate că adevărata victorie este să nu lași „himerele” să-ți răpească viața, ci să-ți păstrezi libertatea acolo unde începe ea cu adevărat: în alegerea ta.
Principala greșeală a oamenilor inteligenți
Ei cred că și ceilalți au conștiință.
Cred că, dacă nu trădează, nici pe ei nu-i va trăda nimeni.
Că, dacă spun adevărul, și ceilalți vor răspunde cu adevăr.
Că, dacă ajută, și ei vor fi ajutați la nevoie.
Dar lumea nu funcționează așa. Majoritatea oamenilor trăiesc după un singur principiu:
„Dacă îmi este de folos, iau. Dacă nu îmi este de folos, arunc.”
Și acolo nu e loc de conștiință.
De aceea oamenii inteligenți sunt cei care primesc, adesea, cele mai puternice lovituri.
Pentru că ei nu pot crede mult timp într-un adevăr simplu:
nu toți joacă după aceleași reguli după care joci tu.
Nu toți oamenii au conștiință.
Nu toți joacă după regulile tale.
Cine crede contrariul e sortit dezamăgirii. Iar cea mai mare naivitate este să te sacrifici pentru un popor care ar vinde libertatea pe un pumn de arginți.
Autor: Anatolii Basarab
Sursa: facebook.com
Esti un dobitoc!