Despre o religie a alimentelor in Postul Craciunului

Despre o religie a alimentelor in Postul Craciunului

0 58

Cunoscut in popor drept postul Sfantului Martin sau al Ignatului, postul Craciunului nu este dintre cele mai severe. Dimpotriva, este asteptat in satele romanesti unde traditiile reinvie in aceasta perioada. Incepe vremea sezatorilor, a povestilor si a colindelor. Pe langa randuielile cu abtinerea de la produsele animale, postul Craciunului este in asezarile brasovene o perioada a bucuriei si a superstitiilor pastrate din trecut. In unele zone, exista obiceiul “batutul pernelor”: fetele nemaritate incearca astfel sa-si imblanzeasca soarta si sa-si gaseasca petitori. Este o vreme si a prezicerilor: daca pieptul gainii fripte pentru masa este gras, iarna va fi grea, viscolita si geroasa, iar daca este lipsit de grasime, vine iarna blanda si o vara rodnica. De Sfantul Matei, in 16 noiembrie, fetele din zona Hategului merg la fantana din mijlocul satului si, la cantatul cocosului, aprind o lumanare si o pun pe margine. Se spune ca, pentru care merita, lumina care se reflecta in apa se va transforma si ii va arata feiei chipul viitorului sot. Tot acum, femeile lucreaza pana la amiaza pentru a avea spor in casa anul viitor. Mancarurile taranilor se imparteau in simplu in bucate de post numite si “de popa” si de frupt, “de dulce”. In sate, oamenii respecta postul Craciunului, chiar daca il tin doar partial. Unii chiar platesc batrane ca sa posteasca in locul lor. In vechime insa, netinutul postului era o rusine asa ca hrana taranului roman era mai mult vegetariana: “Osebit de aceste zile de post, multi sateni se apuca, se prind, isi ieu obligatia, pentru a scapa de-o boala ori de-un necaz, de postesc si lunile din fiecare saptamana, asa ca ii raman de mancat de frupt 83 de zile, daca postul San Petrului il socotim la 20 de zile si daca are ce manca de frupt si in aceste zile”, scrie Mihai Lupescu in volumul “Bucataria traditionala romaneasca” intr-un manuscris trimis Academiei Romane in 1916. Cea mai cunoscuta mancare era mamaliga: “taranul face cam de trei ori mamaliga pe zi; cand are lucratori multi face mamaligi multe”, cartofii erau “tovarasul mamaligii”: in munte, cu mamaliga si bulughene, petreci cu bine posturile, mai ales daca gospodarul are si un poloboc de curechi”, iar “fasolea, barabulele si curechiul sunt temelia udaturei in posturi si in zilele de sec”. din samanta de canepa, taranii faceau “oloi”, un soi de ulei si “julfa”, lapte de canepa, poame, tot felul de radacinoase si legume: ceapa era numita de exemplu “slanina de post” “S-apoi, cand taranul n-are nici unele din cele ce s-au aratat pana aici, sau e in nevoie, el mai stie sa manance si rabdari prajite cu mamaliga rece. Si, Doamne, bune-s toate cand e omul sanatos si la locul lui”.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.