Echipa de handbal Corona Braşov a pierdut la un gol diferenţă, 22-21 (9-10) manşa tur din optimile de finale ale Cupei EHF, cu HCM Roman. Meciul a fost echilibrat, iar Corona a condus în câteva rânduri cu două goluri diferență și a avut chiar șanse să se desprindă de adversare. Spre final, Corona putea egala, însă Cartaș a scăpat mingea în afara ternului și echipa brașoveană a ratat o șansă mare. Noroc că ultimul atac, care a aprținut gazdelor, nu s-a concretizat… În acest fel, Corona are șanse intacte de a câștiga la o diferență mai mare la Brașov și de a face pasul spre sferturile de finală. Pentru Corona au marcat: Zamfir 8, Pricopi 4, Briscan 3, Cartas 3, Hotea 2, Chiper 1.

La finalul partidei, antrenorul Bogdan Burcea a declarat : ,,A fost un meci foarte disputat, un joc dur, dar ne aşteptam la asta pentru că ştiam foarte bine că aşa este la Roman. Pe de altă parte, dincolo de echilibrul din teren, noi am avut câteva momente în care ne-am fi putut desprinde şi nu am reuşit acest lucru. Am avut şi momente foarte bune, dar şi unele greşeli copilăreşti. Una peste alta, este o înfrângere la un singur gol, un avantaj minim pe care îl putem întoarce în returul de pe teren propriu. Ne interesează foarte tare calificarea, astfel că este important să marcăm peste 21 de goluri la Braşov, să ne facem treaba mult mai bine iar la final să câştigăm la o diferenţă care să ne asigure trecerea în turul următor. Rămânem concentraţi, este un 1-0 pentru ele, dar atât. Aşa cum am spus de altfel şi înaintea acestei partide, calificarea se va juca la Braşov, acolo unde trebuie să tratăm jocul şi mai serios. Totuşi, duminica viitoare jucăm acasă, jucăm în faţa unui public care ne-a ajutat de fiecare dată când am avut nevoie. În acest moment, trebuie să ne concentrăm însă şi pe partida de miercuri, din campionat, pe care trebuie să o câştigăm, iar apoi să facem o recuperare cât mai bună şi să ne rugăm ca toate fetele să fie sănătoase, în vederea returului cu Roman

Corona va juca miercuri, de la ora 18,00, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj, în campionat, iar duminică, de la ora 15.00, manşa retur cu HCM Roman din optimile Cupei EHF.

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.