Desant european istoric, de susținere a repudiatului Zelensky la Casa Albă

Desant european istoric, de susținere a repudiatului Zelensky la Casa Albă

1 95

Dacă ridicolul mai poate purta un nume, acesta trebuie musai să fie al lui Zelensky, iar coperta manualului de trecere în revistă a penibilului situațiilor diplomatice din istoria omenirii trebuie să-l conțină pe liderul kievean, îmbrăcat cu puloverul cu care a maculat eticheta la Casa Albă la precedenta sa întâlnire cu Donald Trump în capitala Statelor Unite. Și, pentru a nu i se repeta pățania, Zelensky cară cu sine astăzi la Washington propria sa Yaltă, alcătuită din liderii principalelor țări europene și pe cel al Finlandei(sic!).
O nouă Yaltă nefastă, în urma căreia România poate cădea din nou sub o sferă de influență, de această dată ex-sovietică, adică ucraineană, fără a participa la dezbaterea destinului său, ba chiar fără să fie întrebată de sănătate, aspect inimaginabil pe vremea lui Ceaușescu.
Faptul că liderii europeni îl flanchează precum niște bodyguarzi imbecili pe dictatorul kievean în Biroul Oval, pentru a nu-și mai încasa acesta vreo tăvăleală trumpistă, ține de ridicolul situației și de lipsa de discernământ diplomatic care bântuie establishmentul european.
Faptul că Donald Trump a acceptat desantul european în propriul său birou, poate fi o cursă meșteșugit întinsă, cea a impunerii cedării obligatorii de teritorii de către Ucraina, chiar cu recuperarea altora irelevante, la care Zelensky trebuie să achieseze, sau nu, două alternative care nu pot desemna decât un singur câștigător, președintele american.
Dacă europenii refuză cedarea, solicitată de Putin în Alaska în asentimentul lui Trump, atunci președintele american poate culpabiliza întreaga Europă în bloc pentru eșecul procesului de pace, el creându-și oportunitatea de desprindere totală din acest imposibil proces, fără să-și piardă prestigiul și fără să încalce cele convenite cu Putin.
Dacă dimpotrivă, Zelensky și liderii europeni acceptă o configurare chiar și temporară a granițelor pe aliniamentul frontului, ca o condiție premergătoare unui armistițiu general, atunci toată retorica liderilor occidentali europeni s-a dus pe Apa Sâmbetii, odată cu înfumurarea și cu intransigența lui Zelensky.
Trump are astfel astăzi ocazia să strivească ab initio Europa diplomatic și să-i arate colțul cuvenit în geopolitica mondială, însă nu se știe dacă o va face, sau nu, cunoscută fiind impredictibilitatea președintelui american.
În chestiune sunt astăzi, practic, două coordonate strategice la summit-ul euro-atlantic de la Casa Albă,
* cea a cedărilor teritoriale ale Ucrainei către Rusia și
* cea a garanțiilor de securitate ce ar trebui oferite Ucrainei în cazul în care va ceda, unele oarecum aidoma Articolului 5 al NATO, lui Zelensky aducându-i-se verde în atenție de către președintele american că Ucraina nu va adera niciodată la NATO, nu cât este SUA în Alianță.
Desigur, în situația unei amiabilități în conivență a tuturor și a unui deznodământ fericit pentru Zelensky astăzi în Biroul Oval, se va pune problema sancțiunilor americane impuse Rusiei de către SUA, în cazul refuzului lui Putin de a pune în aplicare o înțelegere americano-europeano-ucraineană, sancțiuni pe care Trump le-a dorit îndepărtate în perioada imediat următoare, în totalitate dacă procesul de pace este un succes.
Ceea ce va deranja toate cancelariile europene, ale căror țări au renunțat la energia ieftină rusescă, în favoarea celei scumpe, americane, sau a celei nesigure și costisitoare a Green Deal, o fantasmagorie leyenistă fără viitor.
Astăzi, Donald Trump poate adânci fractura dintre SUA și Europa ireversibil, sau poate interveni o destindere euro-atlantică, inclusiv economică și strategică.
După ce președintele american a părut nehotărât și dominat de liderul rus în Alaska, nu-și mai poate permite astăzi ezitări și slăbiciuni în propriul său Birou Oval, pentru că s-ar decredibiliza complet ca personalitate forte a politicii mondiale, aspect de care ar profita imediat Putin și Xi Jinping.
Pentru liderii europeni, însă, este ultima șansă de a demonstra că părerile și anvergura lor politică mai contează pentru cineva pe mapamond, iar pentru Zelensky este ultima șansă de pace, înainte de a pierde complet războiul și președinția Ucrainei, totodată.      

Desantul european la Casa Albă conține președinți ostili lui Trump, dar și lideri europeni favorabili 
Trimisul special pentru Ucraina al preşedintelui Trump, Steve Witkoff, a declarat că oferta de securitate va fi similară celei de care beneficiază statele membre ale NATO şi care garantează un răspuns colectiv la orice atac extern.
Delegaţia europeană:
# preşedintele francez Emmanuel Macron,
# cancelarul german Friedrich Merz,
# premierul britanic Keir Starmer,
# premierul italian Giorgia Meloni,
# preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen,
# preşedintele finlandez Alexander Stubb şi
# secretarul general al NATO, Mark Rutte, se vor alătura lui Zelenski în cadrul vizitei la Casa Albă, potrivit Știri pe Surse.

Trump vrea o pace imediată cu cedări teritoriale ucrainene, exact ce nu convine liderilor europeni
„Preşedintele Zelenski al Ucrainei poate pune capăt războiului cu Rusia aproape imediat, dacă doreşte, sau poate continua să lupte”, a scris Trump pe reţeaua de socializare, Truth Social.
Amintiţi-vă cum a început totul.
Nu poate primi înapoi Crimeea cedată de Obama (acum 12 ani, fără să se tragă un singur foc!), şi UCRAINA NU POATE ADERA LA NATO.
Unele lucruri nu se schimbă niciodată!!!”
Mesajul subliniază presiunea cu care se va confrunta Zelenski luni, în contextul eforturilor lui Trump de a pune capăt conflictului.
Cele două condiţii enumerate de acesta – cedarea de către Ucraina a Crimeii, anexată ilegal de Rusia în 2014, şi renunţarea definitivă la aderarea la NATO – se numără printre condiţiile impuse de Vladimir Putin pentru încheierea războiului.
„Vor exista consecințe foarte grave”, a declarat Trump înainte de întâlnire, ca răspuns la o întrebare despre ce ar face dacă Putin va refuza un armistițiu. La câteva ore după întâlnirea cu Putin, însă, și-a retras cererea într-o postare pe platforma sa Truth Social, în care a pledat în favoarea trecerii directe la negocieri în vederea unui acord de pace cuprinzător.
„Toți au decis că cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului oribil dintre Rusia și Ucraina este de a se ajunge direct la un Acord de Pace, care ar pune capăt războiului, și nu la un simplu Acord de Încetare a Focului, care adesea nu se menține”, a scris Trump, potrivit Știri pe Surse.

Garanții de securitate iluzorii oferite Ucrainei, ca în 1994
Liderii europeni care vor vizita Casa Albă împreună cu Zelenski luni sunt îngrijoraţi că întâlnirea se va transforma într-o presiune exercitată de Trump asupra liderului ucrainean pentru a accepta condiţiile propuse de Putin la summitul de săptămâna trecută din Alaska.
Trei persoane familiarizate cu convorbirea au declarat că Trump a indicat că acestea ar putea include sprijin militar american pentru o forță de securitate condusă de Europa, dar fără un angajament să staționeze forțe americane la sol.Garanțiile de securitate, așa cum au fost prezentate de Trump, au inclus angajamente bilaterale de securitate și sprijin financiar și militar pentru forțele armate ale Ucrainei din partea unei coaliții occidentale a statelor dispuse să-l ofere Kievului, inclusiv a SUA, au declarat trei dintre oficialii europeni, conform cotidianului citat anterior.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.