„Democrația” spectacolul în care poporul e decorul

„Democrația” spectacolul în care poporul e decorul

0 87

Motto
Democrația, în forma actuală, nu e puterea poporului e puterea de a-l face să creadă că are putere”, Șirin Valentina Șirin!

Trăim într-o democrație… cel puțin așa ni se spune.
În realitate, scena e ocupată de servicii de informații, corporații și lobbiști, iar guvernele sunt doar figuranți care spun replicile primite.
Votul?
O iluzie de participare, un „sondaj de popularitate” între marionete cu costume scumpe și suflet second-hand.
Politicienii nu conduc, ci execută. Nu decid, ci semnează.
Sunt plătiți să preia vina, nu să schimbe ceva.
Când ies în față cu promisiuni populare, devin instant „pericole pentru democrație”.
În traducere: au deranjat stăpânii din umbră.
Mass-media, cu ochii umezi de „responsabilitate”, ne vinde imaginea unei lumi libere.
În realitate, e o industrie de somnifere sociale.
Ni se spune ce să credem, ce să temem, ce să aplaudăm.
Știrile devin telenovele, iar dezbaterile stand-up politic.
În locul democrației participative, ni s-a oferit o versiune „light”: reprezentativă.
Adică noi alegem, alții decid.
Iar când totul merge prost, ne certăm între noi că am votat „greșit”.
Așa se perpetuează jocul: vina e mereu la alegător, puterea niciodată.
O democrație autentică nu înseamnă să votezi din patru în patru ani, ci să poți decide zilnic, direct, asupra marilor teme taxe, resurse, alianțe.
În 2025, ar fi tehnologic posibil. Dar nu se vrea.
Pentru că un popor treaz nu mai poate fi condus prin frică și circ.
Politica modernă e o combinație între banc prost și jaf legal.
Religia o justifică, presa o parfumează, iar poporul o votează, sperând că data viitoare va fi altfel.
Dar nu va fi.
Pentru că democrația, în forma actuală, nu e puterea poporului e puterea de a-l face să creadă că are putere.

Autor: Șirin Valentina Șirin
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.