Deliberalizarea Iașului? Vârfurile administrației publice un balast ce-i pute liderilor din capitală!

Deliberalizarea Iașului? Vârfurile administrației publice un balast ce-i pute liderilor din capitală!

0 172

Ludovic Orban, încă preşedintele PNL, a anunţat miercuri că, în prima şedinţă a Biroului Politic al PNL, se va lua act de suspendarea lui Costel Alexe şi Mihai Chirica din toate funcţiile deţinute în partid, relatează Agerpres.
„Vom lua act în prima şedinţă în Biroul Politic de suspendarea din toate funcţiile din partid până la finalizarea procesului. PNL a fost întotdeauna un partid care a ţinut la criteriul integrităţii, a susţinut justiţia, sigur, respectând şi principiul nevinovăţiei, pentru că doar o instanţă poate să hotărască dacă cineva este vinovat. Trebuie să fac precizarea despre domnul Costel Alexe că abia astăzi s-a anunţat începerea efectivă a urmăririi penale şi statutul de inculpat. Până acum domnul Alexe a avut statutul de suspect, din cauza asta nu s-a luat nicio decizie legată de el”, a afirmat Orban.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat miercuri că a fost pus sub control judiciar şi a decis să se autosuspende de la conducerea PNL Iaşi, dar îşi va continua activitatea la CJ. El a fost pus sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (tone) şi instigare la delapidare.
Orban a mai precizat că prevederile statutare sunt legate de funcţiile de conducere odată cu trimiterea în judecată.
Domnul Chirica se suspendă din funcţia de conducere, din funcţia pe care o avea de preşedinte al organizaţiei municipale. Vom face alegeri în toate organizaţiile, odată cu demararea procedurilor de congres”, a adăugat Orban.
La rândul său, primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că se autosuspendă din funcţiile politice pe care le deţine în cadrul organizaţiei ieşene a PNL. Chirica a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un caz de înşelăciune cu un teren al primăriei.
Probabil viitorul preș. al PNL, Florin Cîțu, și-a dat cu părerea despre autosuspendările lui Chirica și Alexe: „Sunt decizii corecte, deși ușor tardive…”
Concluzia, deși faptele erau cunoscute de multe luni, Conducerea PNL a evitat să-i suspende pe Chirică și Alexe din partid. Parchetarii s-au tinut bine în fața presupuselor presiuni și intervenții specifice unor astfel de actiuni ale potentaților liberali. Mai este un lucru de reținut, cei doi lideri de la Iași s-au autosuspendat doar din funcțiile de șefi de organizații.
Restul altădată, ca așa-i la liberali!

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.