Deghizatul domn Vlad Voiculescu

Deghizatul domn Vlad Voiculescu

0 26

Vineri seara a dat un interviu la DIGI24. Un interviu bun. Poate singura sa comunicare publică de apreciat de la reînscăunarea sa ca ministru.
Deşi îmi devenise profund antipatic după ultimele lui fapte şi vorbe, am stat să-l urmăresc până la capăt. Simţeam în această apariţie publică a sa ceva altfel decât ne obişnuise. Mai multă autenticitate, nu glazura aia feisbucistică de ambalaj sclipicios, de vitrină.

Primul lucru care m-a surprins a fost că a dat dovadă de curaj. El, care nu ştia cum să se ascundă de reporteri şi de întrebările lor veninoase, a cutezat  să stea faţă în fată cu CTP. Şi nu cu CTP-ul acela linguşitor, care o glorifica pe Laura Kovesi spunându-i aproape cu ochii in lacrimi că s-a temut pentru viaţa ei, ci cu un CTP ostil, scrâşnitor, versat în provocări şi riposte. Pe care l-a înfruntat onorabil. Dovadă că “distrugătorul”, enervat, a şi părăsit studioul după o jumătate de oră.
Al doilea lucru care m-a surprins la această apariţie a lui Vlad Voiculescu a fost calitatea replicilor sale. Presta la un alt nivel decât ne obişnuise prin declaraţiile de la minister. Nu s-a enervat, nu s-a bâlbâit, nu s-a contrazis singur, nu s-a panicat, nu s-a pripit. Simţea capcanele, îşi lua timp de gândire, apoi răspundea cu construcţii coerente în aşa fel încât nici să nu dea înapoi dar nici să nu se autoacuze.

Mi se înfăţişa un Vlad Voiculescu bine înarmat, cu vorbele la el, cu logica la el şi cu o şiretenie a privirii şi a eschivelor care-l făceau un personaj interesant. Începeam să înţeleg cum de se formase în jurul său un cerc de adulatori. Pentru că ştie să învârtă cuvinte, pentru că are un anume talent al cosmetizării, pentru că, pe Internet, frazele bine ticluite pot seduce mult mai uşor decât faptele.
Pentru mine a devenit clar: Vlad Voiculescu a ştiut tot timpul ce face şi a făcut tot ce a făcut după un plan. Nu este nici prost, nici naiv, cum lăsau de înţeles gafele în rafală şi deciziile bizare ale armatei de consilieri pe care le accepta cu ochii închişi.
Dar, atunci, cum este? Ce este? Cine este?
Cred că am găsit răspunsul: este un viclean ispitit (“… şi nu ne duce pe noi în ispită…”), neizbăvit (“… şi ne izbăveşte de cel rău…”), care a ales să-şi slujească arivismul lăsându-se folosit de nişte aranjori fără scrupule, foarte influenţi.
Din moment ce în pregătirea ta profesională nu se găseşte nimic relevant  legat de medicină, de ce să ţii morţiş să parvii în domeniul acesta? De ce să vrei musai portofoliul sănătăţii şi nu pe cel al finanţelor, sau al fondurilor  europene, sau al dezvoltării, sau al turismului, unde eşti mult mai bazat ca experienţă?
Cumva pentru că ai un unchi care, întâmplător, a fost ştab în domeniul farmaceuticelor şi acum e mare lobbyst pe piața medicamentelor? Cumva, pentru că într-o simbioză perfectă cu el şi cu imperiul multinaţionalelor din farma, aici, în jungla sănătăţii, se pot da tunurile cele mai grase?
A fi prost e, uneori, scuza perfectă. “Nu-l duce capul, a comis-o din prostie” zice lumea şi trece mai departe. Te lasă în pace. Cam asta era “ieşirea de incendiu” gândită de Vlăduţ. Delega tot, nu semna nimic şi îşi vedea neabătut de planul ce i-a fost trasat, făcând pe nătângul şi bifând în fiecare zi câte o boacănă care să convingă că la el de prostie e vorba şi nu de altceva. Nu de premeditare, nu de rea intenţie, nici de hoţie, nici de planuri oculte care să servească anumite cercuri de interese.

În interviul la care mă refer Vlad Voiculescu şi-a devoalat unele abilităţi. Aceea de a ameninţa prin aluzii, aceea de a mirosi pericolele şi a le ocoli prin eschive retorice, aceea de a minţi cu dezinvoltura celui care rosteşte adevăruri evidente.
Este ceva în construcţia acestui personaj care te face să te gândeşti la un rol îndelung exersat, pentru care s-a făcut o pregătire minuţioasă. Ceea ce, evident, presupune un scenariu, un regizor, o scenografie şi o figuraţie pe măsură.
După vizionarea acestui interviu gândul m-a dus la “Zbor deasupra unui cuib de cuci” şi la personajul Randle P. Mc Murphy.
Randle P. Mc Murphy este un infractor recidivist care, în urma unui viol, are de ispășit o pedeapsă cu închisoarea. Îşi aranjează ploile astfel încât să fie transferat într-un spital de boli mintale unde, făcând pe nebunul, câştigă simpatia unui grup de pacienţi. Pacienţi, evident, cu discernământul afectat. Începe o luptă cu personalul spitalului, încercând să schimbe regulile sistemului. Până la urmă, însă, sistemul îl învinge şi Mc Murphy este transformat într-o legumă, prin lobotomizare.

Vă las pe dumneavoastră să decideţi dacă există asemănări cu tema articolului. Eu aş conchide astfel: un deştept în solda diavolului este mult mai periculos şi dăunător decât un prost care dă în gropi pentru că nu îl duce capul mai mult.
Desigur, nu sugerez că Vlad Voiculescu ar trebui lobotomizat. Dar ţinut departe de locurile în care se decide soarta a milioane de oameni, da, ar trebui!
Persoane ca el, ca Andrei Caramitru şi ca alţi usereplusişti fanatizaţi de fantasme ideologice atee sau de scurtături politice întru parvenire nu au ce căuta la butoanele unei lumi normale. Să rămână în bulele lor virtuale şi să se joace cu minoritatea adulatorilor lor  precum Mc Murphy cu adepţii săi din ospiciu.
Prin calităţile pe care i le-am descoperit în urma acestui interviu, Vlad Voiculescu se recomandă a fi mult mai pernicios decât tăntălăul pe care-l credeam înainte.

Contele de Saint Germain

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.