Decorul de Craciun – donat in scopuri ECO

Decorul de Craciun – donat in scopuri ECO

0 195

Desi pana la Craciun mai sunt ceva mai mult de doua luni, organizatiile ecologice au inceput campanile in care sfatuiesc oamenii cum sa fie ECO. Astfel, Miscarea de Reciclare si compania VOPO, in cadrul programului „Doneaza decorul de Craciun!”, recomanda tuturor polistirenul, ca material complet reciclabil pentru construirea decorurilor destinate petrecerilor de Craciun si nu numai.
Membrii organizatiei afirma in acest sens ca, donate dupa petrecere, elementele decorative pot fi folosite la izolarea termica a unor gradinite, scoli sau a asezamintelor sociale. „Incercam sa-i convingem pe romani ca se pot bucura de o petrecere minunata de Craciun si, in acelasi timp, pot face un gest de caritate, dar si de responsabilitate fata de mediu. Donand un castel, o sanie, un brad de Craciun, o padure sau orice alt element decorativ din polistiren cu totii putem contribui la realizarea unei importante economii de energie si, implicit, la reducerea poluarii”, a explicat inpresa centrala Iulia Sarbu, Project Manager al Miscarii de Reciclare.
Miscarea de Reciclare a fost prezenta la standul firmei VOPO, producator de volumetrie din polistiren VOPO, de la Targul Print & Sign 2009, care s-a desfasurat in perioada 30 septembrie – 3 octombrie, pentru a sustine lansarea proiectului ”reclame reciclabile”. Toate materialele din polistiren expuse cu aceasta ocazie au fost donate la sfarsitul evenimentului pentru a deveni parte a izolatiei termice a unui azil de batrani sau a unei gradinite.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.