Declin al cotelor de impozit

Declin al cotelor de impozit

0 226

Cota medie de impozit pe venit a scazut la nivel mondial cu 0,3 la suta, in acest an, de la 29,2 la suta in 2008 la 28,9 la suta in 2009, releva un studiu efectuat de KPMG International, realizat in 86 de tari, inclusiv in Romania.
Declinul cotelor de impozit pe venitul persoanelor fizice inregistrat la nivel global in ultimii sapte ani s-ar putea apropia de final din cauza deficientelor la nivel de finantare a bugetelor de stat si economiilor din mai multe tari, se arata in studiu.
Aceasta reprezinta o schimbare ce ar putea avea implicatii importante asupra programelor de mobilitate internationala si tendintelor viitoare de mobilitate a fortei de munca la nivel global.

Conform studiului KPMG intitulat “2009 Individual Income Tax and Social Security Rate Survey”, unele tari au deja in plan majorari ale cotelor de impozit pe veniturile mari, in timp ce alte tari iau in considerare aceasta optiune in functie de bugetele nationale ulterioare si impozitele pe venit. Studiul releva faptul ca un factor important in adoptarea deciziilor privind programele de mobilitate internationala il reprezinta contributiile de asigurari sociale.
‘In situatia economica mondiala, in care statele se confrunta cu deficite bugetare tot mai mari si au nevoie de fonduri pentru diverse pachete de masuri de stimulare a economiei, devine evident ca unele state isi indreapta atentia asupra persoanelor cu cele mai mari venituri din baza actuala de impozitare pentru a-si creste veniturile bugetare’ a precizat Niculae Done, Senior Tax Partner al KPMG Romania.
Conform studiului KPMG, cetatenii statelor membre UE continua sa plateasca cele mai mari impozite pe venit.
”Romania continua sa aiba o cota unica de impozit pe venit de 16 la suta, foarte competitiva si datorita careia povara fiscala este mult mai redusa decat in alte state membre ale UE, in special pentru persoanele cu venituri ridicate. Pana in prezent, Guvernul Romaniei nu a aratat vreo intentie ca va renunta la cota unica de impozit pe termen scurt in ciuda presiunilor economice actuale’, a precizat Madalina Racovitan, Senior Manager in Departamentul de Taxe si Impozite la KPMG Romania si coordonator al echipei International Executive Services.

Studiul KPMG ‘2009 Individual Income Tax and Social Security Rate Survey’ are la baza un sondaj realizat la nivel international asupra cotelor de impozit pe venit si de asigurari sociale, cu date istorice inregistrate in perioada 2003-2009 in 86 tari, inclusiv Romania si se concentreaza asupra celor mai ridicate nivele de impozit pe venitul personal datorat guvernului central.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.