Decizie oficiala – Victor Ponta nu a plagiat in teza de doctorat!

Decizie oficiala – Victor Ponta nu a plagiat in teza de doctorat!

0 96
Ministerul Educatiei a respins raportul Universitatii din Bucuresti care a concluzionat ca Victor Ponta a plagiat si a avizat favorabil Hotararea Consiliul National de Etica (CNE) care a decis ca premierul nu a plagiat, a informat ministerul intr-un raspuns trimis publicatiei Gandul.info. In consecinta, Ministerul Educatiei a decis sa nu ii retraga premierului titlul de doctor.
Pana acum, Ministerul Educatiei nu a facut publica nicio decizie clara in acest caz, comunicand doar ca respecta legea.  
"Directia Generala Juridica a avizat favorabil Hotararea Consiliul National de Etica (CNE). Prin aceasta hotarare a fost aprobat Raportul final privind solutionarea sesizarii cu obiect teza de doctorat cu titlul 'Curtea Penala Internationala', sustinuta  de catre d-nul Victor Ponta". Ministerul precizeaza ca "Directia Generala Juridica a constatat ca doar CNE are competenta legala de a solutiona sesizarile cu privire la abateri de la buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare pentru persoanele care se incadreaza in exceptia prevazuta de art. 42 alin.(3) din Legea 206/2004. In consecinta, Comisia de Etica din cadrul Universitatii Bucuresti nu avea competenta legala de a solutiona, de a cerceta si dispune in cazul expus mai sus".
Va reamintim ca intr-un interviu de la finalul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta a declarat ca nu va renunta la titlul de doctor in drept. "Povestea cu doctoratul a fost o rana puternica anul trecut, s-a inchis, cicatricea o sa ramina. Cicatricea asta va fi ca flota domnului Basescu. Si peste 20 de ani o sa-mi zica cineva", a spus Victor Ponta. "Stiti foarte bine ca nu-l folosesc, nu predau, nu am nici un fel de beneficiu in urma sa. Daca era mai simplu, as fi facut-o", a mai spus Ponta cind a fost intrebat daca nu era mai simplu sa renunte la doctoratul care poate fi o vulnerabilitate in cariera sa politica.
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.