Debut la EURO : Chiar dacă a jucat bine, România a pierdut...

Debut la EURO : Chiar dacă a jucat bine, România a pierdut cu Franţa, 1-2

0 362

Debutul României la EURO a fost, până la urmă, nefavorabil, cu toate că echipa a luptat şi a avut perioade bune de joc. Partida Franţa – România s-a încheiat cu victoria echipei gazdă, 2-1, însă, meciul a fost destul de echilibrat, cu două mari ocazii semnate de Stancu. Gazdele au deschis scorul în min. 58 : Payet centrează din dreapta, Tătăruşanu iese, e expus unui duel aerian cu Giroud, are avantajul mâinilor, dar atacantul lui Arsenal reuşeşte să înscrie. Reluările arată că Giroud l-a lovit peste mână pe Tătăruşanu, dar brigada lui Kassai nu a văzut…Apoi, România a egalat, în min. 65 : Stanciu cade în careu, după un contact cu Evra, Kassai aşteaptă puţin, apoi arată punctul cu var; Bogdan Stancu îşi asumă responsabilitatea, bate în stânga lui Lloris şi egalează (1-1). Meciul a fost decis în min. 89, atunci când Kante pasează pentru Payet şi starul de la West Ham prinde un şut incredibil, cu stângul de pe loc, mingea pur şi simplu nu se învârte în aer şi se duce direct în vinclul porţii lui Tătăruşanu, rămas fără replică (2-1). După această partidă, România a ieşit bine ca imagine, ca spirit de luptă şi ca mobilizare…Următorul meci al României la EURO va fi cu Elveţia (15 iunie)
Franţa: Lloris – Sagna, Rami, Koscielny, Evra – Matuidi, Kante, Pogba (Martial 77) – Griezmann (Coman 66),Giroud, Payet (Sissoko 90+1)
România: Tătăruşanu – Săpunaru,Chiricheş, Grigore,Raţ – Pintilii, Hoban -Popa (Torje 82), N. Stanciu (Chipciu 72), B. Stancu – Fl. Andone (Alibec 61)

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.