DE ZIUA LUI EMINESCU

DE ZIUA LUI EMINESCU

0 183


Da, ca in fiecare an, de 15 ianuarie, cinstim (sau ar trebui s-o facem!) ziua in care s-a nascut unul dintre cei mai mari poeti ai Europei, ultimul si poate cel mai mare romantic. Nu este deloc exagerat cand spunem ca Poetul National, cum l-au numit N.Iorga si G.Calinescu, se numara intre intemeietorii straluciti ai limbii romane literare, contribuind decisiv la modernizarea acesteia.


Din pacate, in primii ani dupa Revolutie, cand din manualele de istorie erau scosi voievozi de seama ai Tarilor Romanesti, ori ctitori de cultura, au aparut in locul lor, o Doamne, pan? si prezentatori de stiri pe la posturile TV, ori cantareti de muzic? usoara.


O intreaga campanie de asa-zisa „demitizare” a poetului (indeosebi a fomidabilului publicist care a fost Mihai Eminescu!), l-a catalogat ba nationalist, ba antisemit, ba xenofob, ori prea conservator etc., prostia mergand pana acolo incat o duduie, dascal ocazional pe la Universitatea „Babes-Bolyai”, din Cluj, ne-a „dezvaluit” intr-un… studiu, descoperirea dumisale ca marele poet nu era deloc frumos, ca in fotografia de pe primul volum de „Poesii”, ca era mic de inaltime, ba chiar avea si par pe picioare…


Da, mai ales publicistica politica a Poetului ii deranjeaza si azi pe anumiti contemporani de prin diverse ONG-uri, ce nu-i pot ierta multe adevaruri rostite in urma cu 130 de ani?; cum se stie, atat de actuale de parca sunt scrise azi?!


Iata cateva fragmente dintr-un astfel de articol, publicat in ziarul „Timpul”, la 12 septembrie 1878, dar, cum spuneam, parca ar fi fost scrise ieri…:


?


„Realitatea tragica a vietii noastre de stat e nespusa mizerie a populatiilor de jos, e stoarcerea lor prin nemasuratele clase improductive, e usurinta si lipsa de caracter in viata publica, care, sub masca interesului general, fura de sting, fie pe calea diurnelor si lefilor nemeritate, fie prin arendarea mosiilor statului, fie pe alte mii de cai. Comedia consista insa in minciuna constitutionalismului, in pretextarea diferitelor libertati publice, a civilizatiei si a altor mofturi, pentru a acoperi unica tendinta care nu cauta, nu viseaza decat puterea statului, pentru ca prin mijlocul ei sa prade.


??????????? O multime de oameni mari se misca pe aceasta scena bizara, pe care toate sunt cu putinta, afara de un singur lucru: onestitatea.


??????????? Autori care nu stiu a scrie o fraza corecta, oameni de stat care nu pot justifica nici savarsirea scoalei primare, avocati fara stirea lui Dumnezeu, pictori orbi si sculptori fara de maini, generali care nu stiu citi o harta, subprefecti iesiti din puscarie, legiuitori recrutati dintre stalpii de cafenele (…), iata banda oculta care guverneaza azi Romania, banda care pana mai ieri republicana pana la comunism, astazi creeaza decoratii, impartindu-le intre ei cu profuziune; ieri voind sa rastoarne pe domn, azi il titluiesc rege; ieri proclamand republica la Ploieati, azi jucand cu aceeasi maiestrie pe lingusitorii Curtii.


??????????? Pe cand nici o indreptare nu se face nici scolii, nici bisericii, nici ramurilor de productiune materiala, tot pe atunci presa vesnicei minciuni, presa radicala, discuta subtilitati despre cea mai buna organizare a Statului. Militari care au pus pistolul in pieptul lui Voda Cuza, azi au reintrat in rangurile lor militare si sunt decorati. A-ti calca juramantul a devenit in Romania un titlu de inaintare. Un meschin egoism, o lacomie de castig cu orice mijloace, lipsa de bun?-credin?a in afacerile publice si in cele private, fatarnicia si amagirea ca busola a presei, iata cumplitele efecte ale unui guvern liberal de cativa ani. (…)


??????????? Sa ne asteptam dar curand la desfiintarea justitiei, la darea fraului slobod tuturor hotiilor, la coruptiunea deplina, sub pretext ca tribunalele sunt partinitoare. (…)


??????????? Administratiunea unei t?ri formeaza un tot nedivizibil; diferitele ei ramuri fac parte din aceeasi sistem? si sunt necesare una alteia, tocmai dupa cum o bucata a unei masini este neaparata celeilalte, si mecanismului intreg. Cand o parte a mecanismului merge rau, toata sistema din care face parte, sufera.


??????????? Ne plangem ca unii subprefecti fura, ca unii vamesi fura, ca unii perceptori si casieri fura. Asa este, din nenorocire. Dar, pe de alta parte, mearga oricine la Ministerul de Financie si vaza cati functionari culpabili au fost dovediti si dati de aceste administratii in judecata si cati au fost condamnati. Faptul e deplorabil; el arata o trista stare morala, chiar la aceia a c?ror instructiune ne dadea dreptul sa-i privim ca pe agentii cei mai activi si mai luminati ai ridicarii nivelului moral in ?ara. (…) Astazi, delapidatori condamnati, mai ca nu se mai vad; nu numai ca tribunalele ii achita si-i absolv cu cea mai mare usurinta, dar mai ‘nainte de a ajunge la tribunale, juzii instructori sunt aici spre a gasi mijlocul de a declara ca nu e caz de urmarire!


??????????? (In paranteza sa spunem ca articolul de mai sus se numea: „Ca la noi, la nimenea!”).


?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.