De pe Crișuri pân la Tisa, doar romanii plansu-mi-sa…

De pe Crișuri pân la Tisa, doar romanii plansu-mi-sa…

0 146

Românii din Ungaria beneficiază, in ultimele doua secole, de multe si serioase lucrări de sinteză care abordează  istoricul acestei comunităţi. Autori români, istorici de buna calitate din Ungaria ca si cativa cercetatori din Universitatile din Ardeal au realizat in timp o serie de cercetări nemijlocite care au în vedere tocmai traiectoria comunităţii în spaţiul actualului stat, Ungaria. 
Din prima categorie se evidentiaza contribuţiile lui Gheorghe Petruşan, Emilia Martin şi Mihai Cozma, autorii cărţii Românii din Ungaria, cea a lui Teodor Misaroş, Din istoria comunităţilor bisericeşti ortodoxe române din R.P. Ungară sau Românii de loc in Ungaria, lucrare al cărei editor responsabil este Ioan Ciotea scoase la Editura de Carte şi Presă „NOI” din Giula. 

Prima lucrare este ceva mai amplă şi abordează aspecte diverse privitoare la românii din Ungaria, de la istoria comunităţii la cultura populară, tradiţii, învăţământ, cultură şi Românii din Ungaria, Editura Press Publica, Budapesta, 2000.
De succes stiintific real au fost si volumele  Elenei Csobai, Istoricul românilor din Ungaria de azi, Rotapress Nyomda, Giula, si Teodor Misaroş, Din istoria comunităţilor bisericeşti ortodoxe române din R.P. Ungară, Budapesta, 1990.  Cea de-a doua este mai degrabă o prezentare succintă pentru cititorii care doresc să cunoască aspectele legate de „venirea şi stabilirea” românilor în această zonă, în timp ce lucrarea lui Teodor Misaroş face referire aproape exclusivă la comunităţile româneşti ortodoxe din Ungaria.
Lor li se adaugă alte cercetări parţiale care fac referire la trecutul minorităţii româneşti din Ungaria, de la monografii săteşti până la chestiuni complexe legate de identitatea naţională.
Volume de tip sinteză consacrate românilor din Ungaria au apărut şi în România. Ele aparţin în primul rând unor autori din centrele universitare sau oraşele din partea de vest a României, dar nu numai. Între acestea amintim mai recente, contribuţiile lui Radu Păiuşan şi Ionel Cionchin, O istorie a românilor din Ungaria, sau Petre Bărbulescu, Drama minorităţilor naţionale din Ungaria

Un loc aparte îl ocupă lucrarea The Romanians in Hungary. Dynamics of an ethnic Genocidecare atrage imperios atenţia asupra pericolului deznaţionalizării comunităţii româneşti din Ungaria. Există şi contribuţii mai vechi, din perioada interbelică, precum cele semnate de Ioan Georgescu, Vasile Stoica şi George Bacaloglu. 
În cartea sa, Românii din Ungaria, scrisă în 1927,istoriculIoan Georgescu aminteşte despre un fapt important si analizeza rămânerea în Ungaria după Trianon a nu mai puţin de 250.000 de români şi deşi,   o parte importantă a acestora ori au „emigrat” dincolo de Tisa, ori nu mai vorbesc in familie limba română, multi mai păstrează inca o puternică conştiinţă naţională.  
După Tratatul de la Trianon românii au fost prezenţi,si în unele cazuri încă mai sunt asezati statornic în următoarele localităţi: Aletea, Apateu, Bătania, Bedeu, Bichiş, Bichişciaba, Darvaş, Cenadul unguresc, Ciorvaş, Crâstor, Chitichaz, Giula, Jaca, Leta Mare, Leucuşhaz, Micherechi, OtlacaPustă, Peterd, Pocei, Săcal, Seghedin şi Peterd. 
Înainte de această dată, între aceste comunităţi şi marea masă a românilor din Transilvania existau legături naturale, fireşti, dar după 1920 ei au rămas izolaţi si indepartati de masivul bloc românesc, având un destin nu întotdeauna favorabil,desi pe acolo rezista inca peste 50.000 de suflete care ințeleg foarte bine vestitul vers eminescian :„De la Nistru pan’la Tisa”…Românii din Ungaria sunt, aşa cum susţin cei mai mulţi dintre autori, „băştinaşi pe aceste locuri”.

Izvoarele istorice şi descoperirile arheologice pomenesc despre prezenţa elementelor daco-romane, romanice şi mai apoi româneşti în zona Crişurilor, încă dinainte de venirea ungurilor în Câmpia Panonică . Primele documente clare care vorbesc despre prezenţa românilor în zona Crişurilor şi estul Ungariei de astăzi datează din secolul al XIII lea şi pomenesc direct despre un cnezat-ţară al „fiilor lui Bela (Bâlea) cneazul”, semnalat chiar de o scrisoare a Papei Inocenţiu III către episcopul de Calocea
Unii istorici , Ştefan Pascu, Radu Popa, Şerban Papacostea, fixează spaţial această structură înspre  zona Biharia, iar sub aspect etnic  aceaste  ierarhii religioase duc clar spre originea română a „fiilor lui Bela cneazul”! 
Ulterior, informaţiile documentare sunt din ce în ce mai numeroase şi atestă indubitabil prezenţa stabila a românilor în zonă de-a lungul evului mediu până în prezent. (vezi:The Romanians in Hungary. Dynamics of an Ethnic Genocide, Globus Publishers, Bucharest, 1992, ca si Teodor Misaroş, Din istoria comunităţilor bisericeşti ortodoxe române din Ungaria, Giula, 2002:C.C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi,  Bucureşti, 1975,  ca si: Ştefan Pascu, Contribuţiuni documentare la istoria românilor în sec. XIII şi XIV, Sibiu, 1944, si  Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea între cruciată şi Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993 .  

Pe actualul teritoriu istoric al Ungariei, cel mai numeros grup etnic românesc se găsea pe câmpia situată în vestul Tisei şi la nord de Mureş, fiind documentat cu precizie încă din epoca arpadiană. La Giula a fost descoperit chiar şi un monument datând din epoca respectivă; este vorba despre vestigiile unei biserici de rit bizantin. Si  este la fel de evident că cei care au ridicat această biserică nu puteau fi decât români…
În secolul al XIV-lea şi la începutul celui următor, conscripţia domeniului Giulei (1525) pomeneşte mai multe familii româneşti, iar cu prilejul asedierii cetăţii Giula de către otomani, la 1566, la apărarea ei au participat şi localnici români , semnalaţi aici şi la mijlocul secolului al XVII-lea , chiar de către călătorul turc Evlia Celebi, care la 1666 consemna faptul că aici toţi iobagii sunt români, în timp ce la 1651 un ierarh ortodox pe nume Sofronie se intitula „mitropolitul cetăţilor Lipova şi Giula”    Potrivit istoricului, parinte Vicar Teodor Misaroş, se confirma ca in secolul al XV-lea, numărul românilor din Ungaria de azi a crescut considerabil prin colonizarea unui număr important de elemente aparţinând acestei etnii în zona Crişului Alb, unde s-au stabilit în mod definitiv. 
Această realitate este acceptată pana şi de o parte a istoriografiei maghiare, care acceptă o realitate istorică de domeniul evidenţei documentare. Astfel,si istoricul maghiar Hunfalvi Pál susţine că încă la 1404, satele Vitha, Keresztúr, Csernetfalva şi Zvalt-puszta au fost dăruite de regele Sigismund lui Bolya şi fiilor lui, iar peștera a fost cucerită și distrusă parțial în primul război daco-roman din 101-102 de către generalul Lucius Quintus.
Numele peșterii provine de la familia Bolya ce apare pentru prima dată în anul 1404, într-un act de donație al regelui Sigismund de Luxemburg, prin care voievodul Bolia din Zărand primea terenuri și păduri în zonă. populând aceste părţi  cu români, care s-au stabilit pe aceste meleaguri schimbând inclusiv numele unor localităţi, precum Keresztúr în Crîstur.
Sunt informaţii referitoare la românii din estul Ungariei ce se mai găsesc până la căderea Ungariei sub turci. Astfel, aflăm că la 1520 iobagii români din Bichiş sunt scutiţi de anumite prestări feudale.  După alungarea turcilor din centrul Europei, pe teritoriul Ungariei de azi este semnalată o puternica revenire de populaţie românească, considerabilă mai ales începând cu sfîrşitul secolului al XVII-lea. 

După îndepărtarea turcilor a urmat repopularea masivă a estului Ungariei de azi, inclusiv cu populaţie agricola de origine etnică română, priceputa si absolut necesară muncii câmpului. În consecinţă, începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea şi pe parcursul secolului al XVIII-lea în aceste regiuni s-a produs o repopulare semnificativă , ca urmare a revenirii populaţiei romanesti ce înainte locuise acolo.  Potrivit cercetătoarei Elena Csobai, care a analizat mai îndeaproape chestiunea, în ceea ce priveşte reaşezarea românilor după alungarea otomanilor, D.na istoric-cercetator Csobai, analizeaza siInstituţiile purtătoare a identităţii românilor din Ungaria ! Cei mai timpurii colonişti care s-au aşezat la Giula şi Bedeu  erau de religie ortodoxă. Prima comunitate bisericească ortodoxă s-a constituit la Giula (1695 !), urmată de cele din Chitichaz (1710)Jaca (1720) şi Micherechi (1759).  Perioada s-a caracterizat prin reînfiinţarea de noi sate româneşti prin „roirea” unei părţi a locuitorilor români în spaţii învecinate şi constituirea de aşezări noi. Este vorba despre Otlaca Pustă, lângă Bichişciaba, şi Cserekert, în vecinătatea oraşului Leta Mare. 

Începând cu secolul naţiunilor, ungurii din Imperiul habsburgic au realizat…concret că sunt minoritari în propriul lor areal. Pentru prima dată acest lucru a fost extrem de vizibil în contextul luptei de independenţă a ungurilor faţă de Austria în 1848-1849.În perioada dualismului austro-ungar cand fenomenul de maghiarizare a comunităţilor etnice nemaghiare a fost de-a dreptul instituţionalizat, Administraţia de stat s-a implicat direct în acest proces abuziv prin intermediul Ministerului de Interne care elibera actele de stare civilă.  Caracteristică a fost  modalitatea etnica de gândire a guvernelor maghiare din perioada dualismului în privinţa maghiarizării nemaghiarilor este lucrarea lui SimonTelkes, apărută în 1898, „Hogy Magyarositsuk a Vezeték Neveket?” (Cum să ne maghiarizăm numele de familie?).
În concepţia preşedintelui  Societăţii Centrale de Maghiarizare a Numelui,(!?) numai cei care îşi maghiarizau numele puteau fi primiţi în societatea maghiară…
În 1907, Ministerul de Interne de la Budapesta a comandat o lucrare intitulată Românii din Ungaria, autor Antal Huszár, unde erau trasate principalele obiective care priveau maghiarizarea românilor: Absurda Lege a lui Apponyi, urmata de maghiarizarea grădiniţelor de copii prin legea din 1912, apoi maghiarizarea şcolilor normale confesionale, înfiinţarea Episcopiei greco-catolice de Hajdudorog, si  impunerea lui Vasili Mangra ca Mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania, colonizarea in fortza a Transilvaniei cu maghiari şi strămutarea românilor ardeleni în regiuni maghiare ; Toate au fost puse în aplicare înainte de 1918.

Politica de maghiarizare a românilor,- cei mai numerosi dintre nemaghiarii din Ungaria – a fost unul din obiectivele fundamentale ale politicii interne a guvernelor de la Budapesta.Deoarece era cel mai numeros grup etnic din Ungaria, această politică s-a intensificat mai ales impotriva lor la începutul secolului al XX-lea.După 1918 lucrurile au luato întorsătură total nefericită pentru românii rămaşi în Ungaria. Numeroşi preoţi şi învăţători din comunele româneşti au plecat,de voie,de nevoie, în România. 
În fapt şcolile nu prea funcţionau, iar cele confesionale au fost suprimate. În lipsa învăţătorilor români, în aceste şcoli au predat dascăli unguri… Evident că limba de predare a devenit cea maghiară. S-a intrat într-o perioadă istorică, în care declararea identităţii româneşti în Ungaria se făcea sub imperiul fricii. Această situaţie s-a menţinut până după cel de-al doilea război mondial, când s-a intrat într-o nouă zodie; ambele state, România şi Ungaria, rămase în spatele Cortinei de Fier  deveneau ţări „surori” sub imperiul ideologiei comuniste.Aflat sub presiunea Bucurestilor si mai apoi a natzionalistului Ceausescu, pe atunci un fel de Viktor cu mai putzina carte!- in Ungaria pentru cei peste 200.000 etnici romani a existat si o îmbunătăţire a situaţiei lor : s-a revenit la recrearea de şcoli româneşti, înfiinţându-se în 1948 inclusiv o structură culturală a comunităţii intitulată Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria.
Aceasta a funcţionat până în 1956, când statul maghiar…nu şi-a retras sprijinul oferit minorităţilor. A fost o perioadă propice inclusiv pentru consolidarea unei elite româneşti. Atunci au luat fiinţă Catedra de limba şi literatura română a Institutului  „Juhász Gyula” din Seghedin (1955), Gimnaziul şi şcoala Generală de Stat cu Predare în Limba Română (1946), precum şi Şcoala Pedagogică pentru Învăţători cu Predare în Limba Română (1956). 

Într-un studiu bine documentat în acest sens, Alexandru Ghişa consideră că politica mai relaxantă a autorităţilor de la Budapesta în direcţia minorităţilor naţionale s-a încheiat la începutul anilor ’60 ai secolului trecut, când în istoria Ungariei au avut loc …noi repoziţionări importante în multe direcţiiAtunci, prin circulara emisă de Ministerul Educaţiei din Ungaria, toate şcolile cu învăţământ naţional minoritar au fost obligate să renunţe la predarea în propria limbă şi să introducă predarea în limba maghiară, începând cu anul şcolar 1960-1961.  
Rezultatul imediat a fost acela că în toate şcolile cu predare în limba română aceasta era transmisă copiilor ca limbă străină, asemeni limbii ruse… Se revenea la un sistem şcolar similar cu cel instituit de guvernul reactionar Gyula Gömbös l a mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut când, cu excepţia germanilor, celelalte minorităţi erau mult îngrădite în accesul la învăţământ în limbă proprie.
Astfel, până şi la Micherechi, unde anual învăţau 300-320 copii în limba română, s-a ajuns în situaţia ca majoritatea materiilor să fie predate în limba maghiară… Cu toate acestea, cei câţiva ani în care s-a învăţat în limba română (…  fie şi numai ca limbă străină ), a facilitat reapariţia unei elite româneşti, este adevărat , destul de reduse. 
Membrii acestei elite s-au format în cadrul Catedrei de limba română de la ELTE Budapesta şi, la rândul lor, au contribuit la formarea altora, la Catedra de limba română din Institutul Superior de la Seghedin. Această primă generaţie de exceptie, din care au făcut parte: Gheorghe Petruşan, Mihai Cozma, Lucia Borza, Gheorghe Santău, Ecaterina Tiritean, Samuel Domokos, Ilie Ivănuş, s-a constituit într-un catalizator pentru românii din Ungaria, contribuind esenţial la perpetuarea culturii şi valorilor tradiţionale ale acestora.
Potrivit lui Cornel Munteanu, bun cunoscător al realităţilor culturale româneşti din Ungaria: „Ideea de a da unitate de acţiune şi impuls acţiunilor de îmbogăţire şi păstrare a identitaţii românilor din Ungaria” într-o vreme când politicul deturna naţionalul printr-o accentuată linie de asimilare, a făcut ca mai vârstnicii intelectuali să-i caute pe mai tinerii entuziaşti, într-un efort comun si programat de a-şi organiza în interiorul comunităţii un forum al intelectualilor români. 

S-a pornit astfel, dupa anii ’75, initiativa de cautare si susţinere a programelor care să ducă la definirea identităţii comunitare. Şcoala în limba maternă (programe, manuale, cărţii), biserica românească (reactivarea episcopiei ortodoxe a românilor din Ungaria), tradiţii (culegerea şi păstrarea creaţiilor şi producţiilor folclorice , Alexandru Ghişa, op. cit., p. 76.   Pe scurt despre românii din Ungaria, în Romanian Journal of International Affairs, Bucureşti, vol. X, p. 283.
Cu toate că s-au depus eforturi consistente încă din anii ’70, sub presiunea Bucurestiului primele succese s-au repurtat abia la mijlocul anilor ’80, când si în Ungaria s-a produs o liberalizare evidentă în sens gorbaciovist. 
Prima încercare s-a produs în anul 1985 prin înfiinţarea revistei de cultură Timpuri, unde s-au reunit multe personalităţi importante ale comunităţii. Revista a apărut până în anul 1990. Proiectele revistei vizau inclusiv elaborarea unor lucrări de istorie despre românii din Ungaria.  Această instituţie a fost de la bun început principalul element catalizator în direcţia promovării culturii şi istoriei românilor din Ungaria, cu toate că în ultima perioadă întâmpină greutăţi în finanţare din partea guvernului maghiar şi a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, forul reprezentativ al comunităţii.

Din păcate, se pare că această elită românească de excepţie a fost şi ultima, deoarece tânăra generaţie, din varii motive, este mai puţin ancorată şi interesată în promovarea identităţii minoritare. Acest lucru arată şi conduceclar spre diminuarea considerabilă a comunităţii româneşti şi o anumită stare de timorare şi frică de a se declara membru al acestui grup etnic. 
Fenomenul este aproape generalizat mai ales în rândurile tinerilor din cadrul insignifiantei minorităţii româneşti din Ungaria, poate chiar mai mult acum la început de mileniu III, într-o lume în care drepturile minoritare sunt clamate peste tot în Europa. S
ituaţia este cât se poate de reală şi prezentă inclusiv, cu atât mai grav şi periculos pentru viitor, în principala instituţie de învăţământ în limba română din Ungaria,excelentul Liceu „Nicolae Bălcescu” din Giula.
„Elevii de la Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula au rămas surprinşi la inceput de secol XXI, în plin sistem democratic, că un cunoscut om de cultura le propune o acţiune în care să se vorbească româneşte… 
Motivul? în Giula trăiesc mai multe mii de români,  Ungaria este o ţară liberă (în sfârşit), şi că acest stat de curând a semnat Charta limbilor regionale şi de minoritate. …Dar fără să ne îndepărtăm de temă: Cine este de vină că tinerii români de azi nu mai vorbesc limba maternă? Rămâne întrebarea din urmă care conţine implicit îndemnul adresat generaţiei mature din comunitatea românească la perpetuarea limbii prin intermediul tinerei generaţii, dar mai ales liderilor comunităţii din Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, obligaţi prin natura statutului lor la menţinerea şi încurajarea elementului românesc din Ungaria.. Pericolul cel mai mare  este faptul că, în viitor, nu va exista schimbul care să perpetueze existenţa etnică a românilor din Ungaria.
Trendul existent conduce spre dispariţia comunităţii româneşti ,  ruperea brutala de blocul românesc după 1918,  lipsind pe românii de aici de o reală elită intelectuală statutul ingrat şi adesea incert al românilor din Ungaria de-a lungul secolului XX, care au cîntat şi dansat pe scena unei orînduiri care nu permitea critica”, şi „asimilarea naturală provocată de apariţia societăţii civice care e concepută şi susţinută pe concepţii ce nu au la bază şi specificul minorităţilor”. Cel mai mult a grevat însă asupra 
comunităţii românilor din Ungaria sistemul de învăţământ care educă tinerii exclusiv în spirit revizionist maghiar, ceea ce face ca în învăţământul în limba română, limba şi literatura română să fie predată ca o disciplină de studiu străină, inclusiv la Liceul…romanesc „Nicolae Bălcescu” din Giula
Nu există posibilitatea unei formări instituţionalizate măcar pentru profesorii de istorie şi geografie, care să poată preda în limba română. În acest sens,  se impune necesitatea acuta a existenţei măcar a unui manual de istorie a românilor din Ungaria, în limba română,si reinfiintzarea Instituţiilor purtătoare a identităţii românilor din Ungaria.
Este nevoie de o istorie a romanilor din Ungaria?, Desigur , cu atât mai mult cu cât în România , pentru scolile maghiare, există un manual de istorie cu multe elemente de istorie adevarata a ungurilor, predat în limba maghiară.  

Compendiu realizat de prof.Deak Andrei si prof.D.D.Rujan, jurnalist – membru al Uniunii ziaristilor profesionisti din Romania

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.