De la Războiul Troian la… Războiul pentru adevărul istoric despre TRACI. Documente nefalsificate într-o lume a falsurilor istorice
Învăţaţii, care au scris multe cărţi cu coperţi frumoase, în special în vestul Europei, au eşuat de mult în ochii mei. Istoricul Ernest Gamillscheg conchide că „problema istorică a devenit problemă politică, ceea ce n-a înlesnit cunoaşterea adevărului”.
Criteriile politice, pe de o parte, şi spiritul ştiinţific şi homerian pe de altă parte, trebuiesc despărţite. Numai aşa pot apărea în Europa cărţi şi documentare de adevărată valoare. Ultimii cincizeci de ani nu au fost generoşi din acest punct de vedere. Cu toate că ei au umplut bibliotecile Europei. Evoluţia europeană a ultimilor 10 ani lasă însă, deasemenea, puţine speranţe pentru viitorul apropiat.
Totul depinde însă de statul român, dacă va reuşi să-şi apere şi valorifice comorile culturale care stau ascunse – mulţumesc lui Dumnezeu! – în pămîntul ţării. Dar statul român actual şi-a desfiinţat Legea Patrimoniului Naţional! De ce? Căci toate ţările Europei au această lege! Totul depinde de învăţaţii români, dacă ei vor şti să-şi folosească documentele în piatră descoperite, în special, în ultimii 50 de ani. Documente nefalsificate într-o lume a falsificărilor. Pietre care, gravitaţional, pot tăvălui fel de fel de teorii, care mai de care mai fanteziste.
„În războiul troian erau tot aşa de mulţi zei şi-ntr-o tabară şi-n cealaltă. Asta era o dreaptă şi elegantă viziune, de care modernii – prea pasionat sau prea josnic – nu sînt capabili. Ei vor ca raţionalitatea să fie în orice caz partaică. La începutul civilizaţiei noastre i-a reuşit lui Homer luxul obiectivităţii; la noi, antipozii unei epoci târzii, există, încă, numai loc pentru poziţie” (E.M. Cioran).
Am vizitat, în vara lui 2001, o expoziţie în Germania, despre Troia. Niciun cuvânt, în toată expoziţia, despre traci, cu toate că troienii erau traci. Deşi, într-o publicaţie germană, Der Spiegel, puteam citi, cu zece ani înainte: „Cumpăna civilizaţiei nu stă, aşa cum cercetătorii pînă acum au crezut, în Orientul Apropiat, ci în Europa. Mii de ani înaintea scribilor templelor sumeriene, preoţii Europei vechi foloseau primele semne de scris ale istoriei omenirii. Învăţătura «ex oriente lux» s-a adeverit, în lumina acestor cunoştinţe”. (Der Spiegel, Nr. 41-1990 ). Se foloseşte acelaşi drum bătătorit, redus la modelul greco-roman.
«Pelasgii şi Thracii au în realitate multe drepturi să privească ca aducătorii civilizaţiei epocei de peatră în Tesalia, Beotia şi Phocis» scria, în 1912, Ioan G. Andrieşescu, în studiul său «Dacia înainte de Romani».
De fapt, Andrieşescu nu făcea decât să confirme ceea ce spusese, despre geto-daci, Clement Alexandrinul, în perioada 150-215 d.Ch: „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei. Trebuie să mergem mai departe acum, să arăt lămuritor că filosofia greacă a furat din filosofia barbară… Pentru că trebuie să mai spun că cei mai mulţi dintre ei au fost de neam barbar şi şi-au făcut ucenicia printre barbari… Pe Platon îl găsim că laudă pe faţă pe barbari şi îşi aminteşte că atît el cît şi Pitagora au învăţat mai multe şi mai frumoase învăţături, trăind printre barbari”.
Faptul că transferurile culturale s-au făcut dinspre spaţiul Carpaţi-Egee către întreaga Europa, încă din timpurile întunecate şi apoi, timp de o mie de ani, din Bizanţ, este scris cu literă mică. O dorinţă şi a Vaticanului, unde o mulţime de documente din perioada antică şi evul mediu sînt ţinute secret. Există cumva teama că se prăbuşesc diferite mituri? Cu mult înaintea strălucirii Culturii Bizantine şi a aureolei Culturii Greceşti, a plutit pe cerul Europei spiritualitatea şi rafinamentul Culturii Trace: prima mare cultură a Europei.
(Extras din cartea «O mică incursiune în Cultura Română» de Ioan Mugioiu)
