De ce ne jupoaie Bolojan cu impozitele locale/Mic tratat de istorie contemporană

De ce ne jupoaie Bolojan cu impozitele locale/Mic tratat de istorie contemporană

0 56


▶️ Treaba e simplă. E o combinație dintre clientelismul politic și pierderea resurselor bugetare de finanțare a acestui clientelism, din cauza proastei guvernări și a trădării de țară a guvernării coloniale.
▶️ Primarii țin în viață marile partide. Din punct de vedere al „Centrului”, primarii sunt buni ca să furnizeze bani, afaceri, iar în anii electorali să aducă voturi.
Din persoectivâ locală, primarii furnizează slujbe militanților partidului și protejaților acestora, precum și contracte, afaceri, celor care care pot mai mult decât să ceară o slujbă.
Fără primari nu prea ai nici organizații locale în teritoriu, adică scheletul partidului, pentru că nu ai cu ce motiva și întreține militanții.
▶️ Pentru finanțarea primarilor s-a imaginat o schemă de către regimul Băsescu – Boc PD-L, prin care de la bugetul de stat se alocau bani la Ministerul Dezvoltării Regionale. Acesta finanța proiectele depuse de primari. Schema se numea Planul Național de Dezvoltare Infrastructură (PNDI).
▶️ Schema a fost preluată de guvernarea USL (PSD + PNL) cu denumirea schimbată de Planul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
La un moment dat au început să apară dezvăluiri despre toaletele de 80.000 euro și alte trăznăi prin care primarii risipeau banii publici, așa că s-a pus problema renunțării la această schema clientelară prin care în fond se deturnau banii care ar fi trebuit alocați pentru marea infrastructură, gen autostrăzi.
Ca atare, guvernarea Cîțu (PNL) a fost nevoită să rujeze porcul și să schimbe denumirea din PNDL în Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. A fost o vulgarizare a memoriei marelui inginer român care nu se ocupa cu podețe la țară, ci cu marea infrastructură, cum a fost monumentalul pod de cale ferată de la Cernavodă, la vremea lui, cel mai lung din Europa.
Dar știți ca ăștia murdăresc tot ce ating și spurcă tot ce este românesc.
▶️ PNDL este o miză de negocieri și în politica mare. În anul 2016 PSD care plecase de la guvernare după demisia lui Victor Ponta a acceptat să susțină Guvernul Cioloș cu condiția ca acesta să deruleze în continuare PNDL, prin care PSD își finanța primarii.
Ca garanție că totul va merge după cum s-a stabilit, la robinetul PNDL a fost pus pesedistul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și viceprim-ministru.
▶️ Atunci PSD a câștigat alegerile parlamentare cu scorul de 47% nu doar din cauza caracterului antinațional și incompetenței guvernării Cioloș, ci și datorită finanțărilor din PNDL asigurate de ministrul Dîncu pentru primarii pesediști.
▶️ În anul 2021 a apărut o nouă pleașcâ pentru primari și anume finanțările europene din cadrul PNRR, adică Planul Național de Redresare și Reziliență, ca parte din din schema MNRR, destinată de Comisia Europeană pentru fiecare stat membru în parte. Erau 28,5 miliarde euro, din care cam jumătate nu erau nerambursabili, ci erau credite pe care urma să le contracteze România.
Pentru că la PNRR nu trebuiau cofinanțări din partea beneficiarilor și pentru că banii se alocau pe principiul “primul venit, primul servit”, primarii s-au repezit ca “Haplea” să depună tot soiul de proiecte fanteziste, de care comunele și orașele în multe cazuri nici nu prea aveau nevoie.
▶️ În anul 2024 Guvernarea Ciolacu PSD – PNL a realizat tristul record al unui deficit bugetar excesiv de 8,33%!
Cauzele au fost mai multe.
De exemplu plata dobânzilor la creditele externe. Guvernul Dăncilă lăsase România cu o datorie de 100 miliarde euro în anul 2019 iar în decembrie 2024 datoria ajunsese la 200 miliarde euro. Pe 2025 cred că suma alocată numai pentru plata dobânzilor este de 10 miliarde euro.
O altă cauză a deficitului bugetar excesiv a fost criminala schemă a “plafonării” prețurilor la energia electrică și gazele naturale.
Guvernanții au numit hoția “plafonare”, ca să pară că țin ei prețurile jos, de dragul românilor. În realitate a fost o schemă de SUBVENTIONARE a furnizorilor de energie și gaze, inclusiv corporații străine, cu bani de la bugetul statului, împrumutați cu cea mai mare dobândă din Europa.
O altă cauză a deficitului bugetar a fost renunțarea la colectarea de venituri la bugetul statului, pentru a se favoriza corporații străine, cum ar fi OMV Petrom. Guvernul Ciolacu PSD-PNL a renunțat la impozitul de solidaritate prin care marii producători de energie, petrol gaze erau impozitați suplimentar, deși măsura impozitării fusese cerută de Comisia Europeană.
Desigur că s-au adăugat și miliardele cheltuite în pandemie, pentru finanțarea Ucrainei sau pentru cheltuieli privind înzestrarea armatei făcute de dragul de a fi făcute, pentru a se da satisfacție unor guverne și corporații străine, nu pentru creșterea capacității de apărare a țării.
▶️ În sfârșit, am ajuns în prezent dacă ați avut răbdare să citiți până aici.
❗️Primarii s-au văzut cu perspectiva de a rămâne fără finanțări. Banii din finanțarea europeană PNRR s-au dus. Guvernul Bolojan a renunțat prin Ordinanță de Urgență la 7 miliarde euro, din cauza incompetentei administrative. Oricum PNRR expiră în 2026.
❗️Totodată, în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar excesiv, s-au oprit plățile din programul “Anghel Saligny” de finanțare a primarilor prin Ministerul Dezvoltării Regionale.
Faptul a stârnit revolta primarilor, iar șefii de partide, Bolojan, Grindeanu, pur și simplu nu au cum să îi înfrunte pe primarii din partidele lor.
S-a mai adăugat și UDMR, care are un număr nejustificat de mare de primari. UDMR a profitat de trădătoarea lege electorală a alegerii primarilor cu un singur tur și astfel și-a pus primari în orașe unde majoritatea populației este românească, cum ar fi Târgu-Mures, Reghin, Satu-Mare, Carei.
❗️Bolojan a încercat să îi convingă pe primari că pentru a compensa închiderea robinetului de la “Anghel Saligny” va adopta măsură fiscală care le va permite primarilor să majoreze impozitele locale, pentru a lua de la români banii necesari, care nu mai vin de la bugetul statului.
❗️Primarii nu au agreat “generoasa” ofertă. S-au temut că majorarea de către consiliile locale a impozitelor ar însemna sinucidere politică.
Ca să justifice majorarea impozitelor locale, Bolojan explica la TV că banii sunt necesari pentru investițiile în canalizare, etc, de parcă noi am fi idioti și n-am știi pe ce cheltuie primăriile banii.
Dedesubtul este că Bolojan a scos subprogramul pentru sistemele de canalizare de la finanțarea prin programul “Anghel Saligny”.
Când premierul a spus că impozitele trebuie majorate pentru finanțarea lucrărilor de canalizare, de fapt nu se adresa românilor, ci primarilor.
❗️Pentru deblocarea situației, premierul Bolojan a imaginat o schemă perversă prin care să-i oblige pe primari să majoreze impozitele locale.
Guvernul a dat o ordonanță prin care cere cofinanțare din partea beneficiarilor de finanțări, pentru a obliga primarii să majoreze taxele.
De exemplu se vor da finanțări pentru construcția de stadioane numai dacă beneficiarul va asigura o cofinanțare de 25% din valoarea proiectelor.
O altă pârghie din ordonanță pentru a-i obliga pe primari să aducă bani pentru cofinanțare este “prioritizarea”. Banii se vor da numai pentru proiecte începute deja și care trebuie finalizate.
De exemplu 50% din finanțările din “Saligny” pe anul 2026 vor merge la proiectele care până acum au fost realizate în proporție de 80%, 30% se aloca pentru proiectele finalizate 40% samd.
Pentru a scăpa de prioritizare, adică pentru a depune proiecte noi în vederea obținerii de finanțare, Consiliile județene, reședințele de județ și sectoarele capitalei trebuie să asigure cofinanțări de 20% din valoarea proiectelor. Pentru a avea bani de cofinanțări primarii vor majora taxele locale.
‼️ Observație. Nu am intenție să îi prezint pe primari ca victime ale lui Bolojan. În fond banii ajung la ei și o parte din aceste finanțări sunt risipite pe proiecte fanteziste, supraevaluate, sau pe studii de fezabilitate pentru proiecte care nu se vor realiza niciodată.
‼️ Observație. Dragi prieteni, având în vedere cele de mai sus, înțelegeți falsitatea discursului despre “reforma administrativă” sau “reforma statului” devenit o campanie de instigare publică împotriva bugetarilor.
Cum credeți că se rezolvă cele de mai sus dacă salariații din sectorul public vor fi aruncați pe drumuri și celor rămași li se taie salariile?
Sau cum se rezolvă situația dacă se impozitează pensii, se refuză ilegal indexarea pensiilor, se taie prestații sociale samd?
❗️‼️ Care este ieșirea?
Nu știu ce credeți voi, dar după părerea mea este una singură.
Să plece hoții și trădătorii de Neam și Țară și să vină patriotii, să vinâ cei care țin cu românii și care au curajul să se bată pentru români și pentru interesul național.
Să vină cei care vor avea curajul să spună NU.

Autor: George Scarlat
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.