Daniel Daianu si taxarea sistemului financiar

Daniel Daianu si taxarea sistemului financiar

0 70

Fostului ministru de Finante, economia europeana se va confrunta in continuare cu probleme, daca consolidarea fiscala nu va avea loc in termen scurt. “Daca nu vom ajunge la rezolvarea problemelor de natura fiscala corespunzatoare, Uniunea Economica Monetara va avea mai departe mari probleme si la randul ei, UE va avea probleme. Deja exista interpretari -care au temei- care vorbesc despre faptul ca instrumentul acesta de “crisis resolutions” va introduce o dinamica speculativa analoga celei care a distrus sistemul de cursuri de schimb. In opinia mea nu se intra suficient de adanc in dinamica proceselor ci se incearca mai degraba o diagnoza”, a mai explicat profesorul de economie.

Taxarea sistemului financiar
“Au existat acum cativa ani studii care explicau ca nu trebuie taxata activitatea financiara pentru ca respectiva industrie a alocat optim resursele, iar a o taxa ar insemna sa interferam cu aceasta alocare. Dar mai poate vorbi astazi cineva despre faptul ca institutiile financiare au alocat intr-adevar resursele in mod optim? Industria financiara a adus riscuri coplesitoare pentru sistem”, a declarat profesorul de economie Daniel Daianu, in cadrul unui seminar privind reforma guvernantei economice.

“In Germania se incearca construirea unui fond cu ajutorul caruia sa se poata finanta operatiuni de interventie. Eu sunt adeptul controlului acestor “naked short selling”, a activitatilor speculative – cele care nu detin activul asupra pretului caruia fac operatiuni speculative. Sunt tari in jurul nostru unde s-a trecut deja la taxarea sistemului financiar. As dori sa precizez insa ca nu am in vedere acele masuri cu scopul doar de a acoperi gauri bugetare, de tipul hai sa taxam ca sa mai aducem bani la buget. Si nu vreau sa ma refer in mod riguros doar la Romania. Discut despre sistem in general”, a mai precizat Daianu.

In opinia sa, nu doar criza in sine este periculoasa, ci si incertitudinea pe care aceasta o aduce. „O alta nesansa pentru guverne este legata de incertitudinea care scade eficienta politicilor fiscale. Nu ne putem permite intarzieri in privinta consolidarii fiscale. Nu avem spatiu fiscal, altii il au. Si ceea ce e mai rau pentru toate tarile din Uniune este ca aceasta criza iti diminueaza spatiul fiscal. Iar daca ai spatiu fiscal, poti evita prociclicitatea consolidarii fiscale. Daca nu dispui de acest spatiu fiscal, pietele te penalizeaza”, a conchis fostul ministru de Finante si europarlamentar.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.