Danemarca și-a luat și ea biletele pentru optimi

Danemarca și-a luat și ea biletele pentru optimi

0 239

Grupa B a turneului final al Campionatului European de fotbal a dat încă o echipă calificată în optimi. Într-o partidă disputată luni seara, Danemarca a învins clar Rusia (4-1), dar victoria s-a conturat după o primă repriză destul de animată și echilibrată, în care rușii au atacat insistent și au avut cel puțin două situații clare de gol. Gheața a fost spartă în minutul 38, când danezul Damsgaard a prins un șut de zile mari și a deschis scorul. A urmat o a doua repriză în care Danemarca a atacat furibund și a mai înscris de 3 ori, obținând un succes echivalent cu calificarea în optimi, chiar dacă de pe locul III. Chiar dacă a jucat bine în meciurile din grupă, La rândul ei, Belgia, deși era calificată în optimi, a trecut de Finlanda, scor 2-0 și, de pe locul 2, merge mai departe. Unul dintre cei mai buni jucători ai belgienilor, Lukaku, a marcat și în acest meci, dovedindu-se insistent și un realizator de marcă. În celelalte două meciuri de ieri, în Grupa C, Austria a învins Ucraina și s-a calificat de pe locul 2, urmând să înfrunte Italia în optimi, iar Olanda a cîștigat cu scor de neprezentare meciul cu Macedonia de Nord, 3-0, echipa din Balcani dovedindu-se cea mai slabă, la debutul ei într-un turneu final de o asemenea valoare.

Marți, programul competiției are programate două partide, ambele din Grupa D : Cehia – Anglia și Croația – Scoția.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.