DACĂ NICI LA EI ? De luat aminte !

Omul obişnuit nu are acces direct la evenimentele vieţii sociale, politice şi economice, cu alte cuvinte la ceea ce se petrece in societatea in care trăieşte. In cel mai bun caz, o persoană care nu işi petrece zece ore pe zi la locul de muncă, alte opt ore dormind şi restul in vreun local de distracţii, poate avea rar  şansa de a asista personal la unul sau două evenimente importante din oraşul său. Totul se opreşte insă aici.

Pentru a se informa despre ce se petrece in jurul lui, omul modern are la dispoziţie o unică sursă: mass-media. La inceput au fost doar ziarele, apoi a apărut radioul, in ultimele decenii  li s-au alăturat televizorul şi acum internetul, dind oamenilor doar iluzia unei bogăţii informaţionale şi a diversităţii de opinie.

In 1953, in timpul unui banchet in Sala Mare de la New York Press Club, o impozanta locatie in care, (dupa patru decenii a rostit un cuvant de salut ziaristilor americani si un presedinte roman; este sigur, nu a fost … Klaus Iohannis!)  d.lui John Swinton, decanul de atunci al ziariştilor din America, i s-a adresat invitatia să ţină un toast in cinstea… presei independente.
Iată o parte din răspunsul acestuia, rostit in urma cu 66 de ani.

Despre ”povestea textului” acestuia  am aflat tot cu ani in urma, apoi la un curs universitar, evident, tot despre libertatea presei in marea țara a deplinelor libertati:
 „Nu există in istoria Americii o presă independentă. O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu… si-a început neasteptat discursul, distinsul  jurnalist . 
„Nici unul dintre voi nu indrăzneşte să işi exprime cinstit, dar absolut cinstit părerile și convingerile sale, in ziarul la care scrie.
Sunt plătit bine tocmai pentru… a nu-mi exprima opiniile „aiurea” , in ziarul pentru care scriu. 
Voi, ceilalţi, sunteţi plătiţi ca să faceţi la fel, şi oricare dintre voi, daca ar face nebunia de a-şi scrie părerile sale in mod deschis, ar fi  expediat pe stradă, căutindu-si de lucru.

”Dacă mi-aş permite o părere cinstită chiar intr-unul din numerele ziarului meu, spunea mister Swinton  publicatia  mea ar dispărea in zilele ori saptaminile urmatoare.
Pare ciudat spusa asa, direct, dar treaba jurnalistului este uneorisi… să distrugă adevărul, chiar să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să lingă cizmele lui Mamon, să işi vindă la nevoie  chiar prestigiul ţării pentru pîinea cea de toate zilele. Este adevarat, dacă o vrei alba… O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu, şi atunci de ce să inchinăm primul pahar tocmai pentru presa independentă, atata cata mai e?” 

Oare suntem toți doar uneltele supuse şi slugile bogătaşilor din culise? Suntem Hopa-Mitică, ei trag sforile şi noi dansăm ?
Talentele, posibilităţile jurnalistice si literare şi vieţile noastre ne permit, totusi, sa aparţinem si altor oameni. 
Nu, nu suntem doar nişte prostituaţi intelectuali…(ddr)

Share on Facebook

Tweet

Follow us