„Dacă Dumnezeu sau vaccinul nu răpune covidul, se va termina ca în...

„Dacă Dumnezeu sau vaccinul nu răpune covidul, se va termina ca în 89 sau nu se va termina niciodată.”

0 698

Ce v-am zis eu. Pas cu pas. Abia dacă a trecut o săptămână de când Câțu a anunțat că se dă stingerea la ora zece că vine Arafat și spune că ar trebui să fie stingerea mai devreme, ca afară, că cică dă rezultate. E cât se poate de clar. Până nu se termină pandemia, ăștia nu se opresc.

Dacă ține zece ani, zece ani o să stăm închiși în casă.
Concesia pe care le-a făcut-o societatea când s-a declarat prima oară starea de urgență – din frică, din grijă față de aproapele, din pricina faptului că a fost luată prin surprindere și nu a avut timp să reacționeze, dintr-o combinație de toate trei, nu mai contează – ăștia au interpretat-o ca pe un mandat până în vecii vecilor amin, până moare covidul, dacă o muri vreodată, și doar o revoltă populară de amploare îi mai poate opri.
Lucrurile seamănă oarecum cu suspendarea democrației formale de către bolșevici, teoretic o forță democratică, până la victoria finală asupra capitalismului, rezultatul fiind că s-au organizat alegeri libere în Rusia abia după șaptezeci de ani când a căzut comunismul.
Așa și ăștia, au suspendat Constituția până la victoria finală asupra covidului.
Nu există plan B pentru ipoteza în care covidul nu dispare într-un an, în doi, în zece. Cât va exista covidul vor continua să facă ceea ce fac de mai bine de un an, indiferent de consecințe sau de eficacitatea reală a măsurilor.
Dacă Dumnezeu sau vaccinul nu răpune covidul, se va termina ca în 89 sau nu se va termina niciodată. Punct.

Autor: Alexandru Racu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.