Curtea Constituțională se primenește – Senatul și Camera Deputaților a validat propunerile...

Curtea Constituțională se primenește – Senatul și Camera Deputaților a validat propunerile de noi judecători

0 53

Parlamentul a validat marți propunerile PSD pentru posturile de judecători la CCR: Gheorghe Stan și Cristian Deliorga.
Toate persoanele propuse au fost audiate în comisii. Reprezentanții PSD-ALDE au refuzat să adreseze candidaților întrebări.
Opoziția nu a reușit să nominalizeze un candidat comun ratând șansa de a profita de majoritatea fragilă a Puterii în Camera Deputaților.
Deși la nivel declarativ atât PNL cât și USR au vorbit despre posibilitatea unui candidat comun dar egocierile au eușuat din cauza din cauza neîntelegerilor între cele două partide.

Principalele prevederi din Constituție despre Curtea Constituțională, articolul 142:
(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
(2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.
(4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.
(5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

Camera Deputatilor

Camera Deputaților l-a numite pe Gheorghe Stan cu 97 de voturi judecător la CCR. Candidatul PNL, Ioan Cupșa a obținut 63 iar cel al USR 25 de voturi.
Senatul a validat propunerea PSD în persoana lui Cristian Deliorga pentru postul de judecător la CCR cu174 de voturi pentru, 24 împotrivă și 10 abțineri.

Odată cu numirea acestora PSD și-a securizat majoritatea la Curtea Constituțională din cei 9 judecători ai CCR, 5 fiind controlați de PSD.

Vă reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de numire în funcţia de judecător la CCR a Siminei Tănăsescu (fost consilier in echipa preș. Iohannes) pentru un mandat de nouă ani care va începe la data de 9 iunie. Simina Tănăsescu a demisionat în luna iunie 2018 din funcţia de consilier prezidenţial, în urma unui scandal (tentativă de corupere) provocat de o întâlnire cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu. Ea îl va înlocui la Curte pe judecătorul Petre Lăzăroiu.

După votul din Parlament noua configurație la Curtea Constituțională arată astfel:
Judecători propuși (controlați) de PSD:

  • Valer Dorneanu
  • Marian Enache
  • Gheorghe Stan
  • Cristian Deliorga

Judecători propuși de președinție

  • Daniel Morar – decret (propunere) semnat de Traian Basescu,
  • Livia Stanciu – decret (propunere) semnat de K W Iohannes,
  • Mona Pivniceru – propunere PNL din varianta Alianței cu PSD,
  • Simina Tănăsescu decret (propunere) semnat de K W Iohannes.

Judecător propus de UDMR: Varga Attila

Se poate observa un anumit echilibru între cele doua tabere, „balanța” o va regla tot UDMR.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.