Curatenie la Pietrele lui Solomon

Curatenie la Pietrele lui Solomon

0 96

Campania initiata de Ministerul Mediului si dedicata „Zilei Mediului” care va fi sarbatorita astazi, 5 iunie 2009, a fost pornita sub sloganul „Saptamana Mediului Tau” la inceputul acestei saptamani, in toata tara. Este vorba de ecologizarea unor zone turistice si cursuri de rauri, locuri in care nesimtitii isi lasa amprenta numita gunoaie.
Tema aleasa in acest an este „Planeta voastra are nevoie de voi! Uniti-va impotriva schimbarilor climatice!”
Angajatii Agentiei de Protectia Mediului Brasov au vrut sa fie si ei in randul celor ce dau un exemplu si au ales sa curete de gunoaie, ieri, zona turistica a Brasovului cunoscuta sub numele de „Pietrele lui Solomon”, o zona usor accesibila turistilor de toate varstele, avand in vedere ca, pana la poalele „Pietrelor” circula autobuze RAT. Dar si aici, printre multii turisti civilizati, s-au strecurat su nesimtitii care au lasat in urma peturi, pungi de plastic, hartii si tot felul de alte resturi.
Acuma este din nou curat in acest loc cu traditie in viata Brasovului, gratie unor oameni de bine. Bilantul actiunii: in doua ore de munca, 25 de saci au fost umpluti cu gunoaiele lasate de brasovenii si turistii certati cu normele de civilizatie in comunitate si mediu
Ar fi de dorit ca, mai ales in zilele libere, de excursii, sa se organizeze patrule de politie si jandarmi, dar in civil, ca sa nu fie pisici cu clopotei, care sa arda amenzi maxime celor ce incalca regulile de buna cuviinta, doar se vor invata minte.

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.