Cum vă feriți de fraude pe platformele de vânzări on-line

Cum vă feriți de fraude pe platformele de vânzări on-line

0 596

Pentru că Internetul a devenit foarte atractiv pentru infractorii cibernetici, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov atrage atenția asupra unor măsuri de siguranță pe care ar trebui să le puneți în practică pentru a vă feri de fraudele de pe platformele de vânzări online.

Mecanismul utilizat de atacatori în astfel de cazuri este unul dual, țintind atât cumpărătorii, cât și vânzătorii dintr-o platformă. Metoda de atac implică contactarea utilizatorilor și redirecționarea lor către alte soluții de tip chat, de regulă Whatsapp. Următorul pas este convingerea potențialei victime de a furniza datele de pe card, în urma accesării unui link nelegitim transmis de atacatori. Astfel sunt obținute toate datele cardului, inclusiv parolele de securitate cu care efectuează o primă tranzacție de tip transfer (care va debita contul de card al vânzătorului), iar ulterior le utilizează pentru alte tranzacții frauduloase.

Persoanele care au postat anunțuri de vânzare pe site-uri sunt sfătuiți să nu comunice datele de pe card, acestea fiind confidențiale și folosite exclusiv pentru achiziții și nu pentru încasări.

Pentru a se proteja împotriva fraudelor, este necesar ca utilizatorii de carduri să respecte următoarele recomandări:

• să nu comunice nimănui PIN-ul, datele înscrise pe card inclusiv codul CVV2/CVC2, date personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare. Angajații băncilor nu vor solicita niciodată divulgarea acestor informații indiferent prin ce mijloace se primește solicitarea – e-mail, SMS, apeluri telefonice sau la servicii financiare furnizate de bancă la distanță; .

• să nu furnizeze niciodată datele de acces la Internet/Mobile Banking;

• datele înscrise pe card trebuie cunoscute exclusiv de titular și trebuie completate doar când acesta efectuează cumpărături online pe site-uri securizate;

• să nu deschidă atașamentele din e-mail-urile primite de la persoane necunoscute;

• să nu intre pe link-uri primite prin e-mail-uri necunoscute sau nesolicitate;

• să nu instaleze aplicații din surse necunoscute și programe necertificate descărcate de pe website-uri dubioase;

• să aibă instalat un program antivirus bun și actualizat și să actualizeze permanent sistemul de operare.

În situația în care este solicitată introducerea unor coduri suplimentare, să nu execute acest lucru și să anunțe imediat banca emitentă în cazul în care observa în browser următoarele:

  • imagini suspecte care nu corespund cu cele din paginile web ale băncii,
  • apariția unor ferestre „pop-up” care solicită introducerea de date confidențiale,
  • dificultăți de autentificare în pagina de Login de la prima încercare, întrucât s-ar putea să devină victima unui atac informatic.

Sesizați Poliția la orice încercare de fraudă, chiar dacă nu ați devenit victima acesteia !

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.