Cum poate fi suspendat presedintele din functie?

Cum poate fi suspendat presedintele din functie?

0 297

Acum, daca chestiunea cu biletul a ajuns pana-ntr-acolo incat se pune problema suspendarii presedintelui Romaniei, sa vedem ce spune Constitutia despre asta.


Potrivit Legii fundamentale, procedura de suspendare din functie a presedintelui tarii presupune ca, dupa ce masura este adoptata de Parlament cu votul majoritatii senatorilor si deputatilor, aceasta sa fie validata de populatie, prin referendum.


Articolul 95 din Constitutie precizeaza ca „presedintele statului poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultatea Curtii Constitutionale, in cazul savarsirii unor fapte grave prin care acesta incalca prevederile Constitutiei”.


In cadrul declansarii acestei proceduri de suspendare, presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa. Propunerea de suspendare din functie a sefului statului poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostinta Presedintelui.


Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui, mai prevede legea fundamentala. Conform Legii referendumului, referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unu din numarul pesoanelor inscrise pe listele electorale. Participantii la referendum se pronunta prin „da” sau „nu” la urmatoarea intrebare: „Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei?”.

Potrivit sondajelor de opinie, Traian Basescu beneficiaza de peste 50% din optiunile de vot ale cetatenilor, devansandu-i cu mult pe alti posibili candidati. PSD va declansa procedura de suspendare din functie a sefului statului, a anuntat liderul PSD, Mircea Geoana, care a precizat ca social-democratii cer ca Basescu si Tariceanu sa demisioneze din functii, iar justitia sa se autosesizeze in legatura cu acuzatiile pe care acestia si le-au adus.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.