Cum ne spalam pe dinti cu telefonul mobil

Cum ne spalam pe dinti cu telefonul mobil

0 144

Sosirea finlandezilor de la Nokia in prapaditul satuc Jucu de la periferiile Clujului a fost intampinata de tot romanul cu un puseu de mandrie nationala. „Vezi, domne’, ce apreciata e munca bastinasului mioritic, de-si muta strainul fabrica pe meleagurile noastre!”, or fi plescait din limba inteleptii din Jucu si desteptii din restul tarii.
Nokiar asa sa fie oare? Sa se fi dus buhul harniciei romanesti taman pana in Finlanda, de-au zis aia ca trebuie sa vina negresit in Romania cu catel, cu purcel si cu telefonel? Cine stie pe ce linie de telefonie au auzit finlandezii informatiile astea si din cauza distantei si a parazitilor s-a distorsionat de tot mesajul!
Cert e ca fabrica din orasul bavarez Bochum a fost impachetata si adusa la Jucu, lasandu-i pe nemti cu ochii-n soare. Este pentru prima oara de la aparitia fenomenului ca Romania resimte si latura benefica a globalismului. Jucanii nici n-au avut timp sa-i compatimeasca pe muncitorii germani ramasi pe drumuri, fiind prea ocupati cu angajarea si cu depunerea candidaturilor la postul de primar al localitatii. Zvonul posibilelor business-uri ce-ar putea inflori in zona i-a atras si pe procurorii DNA, care au deschis si ei nu o mare afacere ci o uriasa ancheta printre cei care au promis si acordat facilitati finlandezilor.
Pana sa se imbogateasca din afacerea cu telefoane, baietii isteti care se invart pe la Jucu au ingrosat colectia de ascultari de conversatii din dotarea oamenilor legii.
Pentru ca fenomenul globalizarii sa fie reprezentat integral, ce ne-au intins finlandezii la Jucu ne retrag americanii la Brasov. Fabrica Colgate-Palmolive isi va inchide portile pana la sfarsitul anului, iar cei doar 48 de angajati cati au mai ramas vor trebui sa-si gaseasca alt loc de munca. Patronii americani pretind ca masura relocarii fabricii in Polonia facea parte dintr-un plan mai vechi. Partea umilitoare este ca nici macar nu putem pretinde ca polonezii sunt pentru brasoveni ceea ce sunt jucanii pentru bochumezi. Adica niste sarantoci, avantajati doar de faptul ca sunt o mana de lucru infinit mai ieftina si mai docila. Americanii de la Colgate se muta in Polonia pentru ca gasesc acolo infrastructura net superioara celei din Romania si legaturi mai bune cu Europa.
Daca motivul rutier tot ar mai putea fi deconspirat, cealalta justificare a plecarii yankeilor este mult mai rusinoasa. Americanii pleaca si pentru ca pasta de dinti n-are trecere la romani, ultimii din toate clasamentele europene la consumul de produse de igiena.
Descrisa simplist, situatia arata cam asa: vine Nokia, pleaca Palmolivul. Duca-se invartindu-se! Avem deja si consolarea romaneasca pentru globalizarea asta cu doua fete: Respiratia grea nu se simte cand vorbesti la telefon.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.