Cum l-a smenuit Orban pe Iohannis!
Săptămâna trecută (miercuri), după cum el însuşi ne-a informat, Klaus Iohannis i-a convocat la Cotroceni pe Ludovic Orban şi pe Florin Câţu. Nu pe Marcel Vela, nu pe Victor Costache, nu pe Raed Arafat.
Deci, clar, cei doi erau invitaţi la discuţii nu pe tema coronavirusului ci pe tema votului de a doua zi, de joi, din Parlament.
Ce-au pus la cale s-a văzut în mai puţin de 24 de ore de la acea întâlnire: Florin Câţu şi-a depus mandatul înainte de a primi votul favorabil. Sinucigaş!
Această manevră în trei şi rezultatul ei m-au condus la o concluzie care, sunt sigur, o să vă surprindă (cum m-a surprins şi pe mine în primul moment): l-am subestimat pe Ludovic Orban!
De Câţu nu are rost să discutăm prea mult: el nu a fost decât o momeală întinsă pesedeului pentru a-i atrage pe Ciolacu şi ai lui în cursa anticipatelor. Nimeni nu a crezut, nici măcar o clipă, că Florin Câţu chiar ar putea fi votat premier.
Şi a fost cât pe-aci să se întâmple!
Încă o dată, într-un timp foarte scurt, Marcel Ciolacu i-a ridiculizat pe marii aranjori de la Cotroceni şi de la Palatul Victoria printr-o mişcare isteaţă care i-a expus pe aceştia în toată prostia lor. Cu faţa aia a lui ciufulită şi nebărbierită, de proaspăt sculat din somn, Ciolacu a jucat perfect rolul băiatului de comitet care vrea să fie bine ca să nu fie rău. Toţi au râs de el când a anunţat că PSD nu va boicota votul de investitură ci va fi prezent în sală pentru a asigura cvorumul. „Blat cu Iohannis” au comentat, indignaţi, belicoşii.
Ieri s-a văzut că nu au avut dreptate. A fost nu „blat cu Iohannis” ci „şah la Iohannis”. Motiv pentru care acesta s-a fâstâcit atât de tare încât, de lovit la temelie ce-a fost, aproape că i-a căzut steguleţul.
Dar să ne întoarcem la subestimatul Orban. Toţi l-am considerat preşul preşedintelui. Cam zărghit („cine e generalul???”), cam pe grade (Ponta, dezalcolizare), cam cu liru-liru pe la urechile influente (GDS – odă Codruţei), cam, pe scurt, a cincea roată, din portbagaj (cea îngustă, pentru improvizaţii).
Ei bine, domnul Sică ne-a demonstrat ieri că ar trebui să i ne adresăm mai respectuos. Nu de alta, dar modul în care „l-a făcut” pe Klaus Iohannis în povestea asta cu retragerea lui Câţu merită câteva remarci şi semne de exclamare.
Orban a făcut tot ce a depins de el ca Florin Câţu să nu ajungă prim-ministru!
Ion Cristoiu repeta întruna pe la tocşourile din ultima vreme că Ludovic Orban e foarte vigilent (şi îngrijorat deopotrivă) ca nu cumva Câţu să-i fure prim-planul şi odată cu asta partidul. Iniţial am pus insistenţa lui Cristoiu pe binecunoscuta lui tactică de a încerca să fie original cu orice preţ, de a inventa piste la care alţii nu se gândesc. Mai apoi însă, şi cu încununarea evenimentelor de ieri, a trebuit să recunosc ca a avut dreptate. Orban a făcut tot ce a depins de el ca Florin Câţu să nu ajungă prim-ministru.
Nu-mi dau seama ce a avut mai multa greutate în reuşita acestei lepşe: şiretenia lui Orban sau lenea de a gândi şi acţiona a lui Iohannis. Un lucru, însă, e cert: ridicolul la care s-a expus preşedintele prin toată manevra asta bezmetică cu „uite Câţu – nu e Câţu” îl va recomanda pentru cartea recordurilor în materie de stupiditate la cel mai înalt nivel.
Eu văd lucrurile aşa: în cursul zilei de miercuri, după ce USR, UDMR, Pro -România, PMP, au declarat că vor vota guvernul Câţu, Ludovic Orban s-a panicat. Pentru el lucrurile păreau complet scăpate de sub control. Se şi vedea şomer de lux în partidul pe care îl avea, încă, la butonieră. Singura speranţă de salvare a situaţiei sale personale era să-l convingă pe Iohannis de iminenţa unei catastrofe dacă Florin Câţu va fi investit.
Şi, cum – necum, a reuşit!
I-o fi întors Preşedintelui mâna la spate cu ceva, l-a ameninţat că va pierde sprijinul PNL-ului, o fi avut în mânecă vreun as cu conotaţii penale sau vreo laudă deşănţată, habar n-am! Cert este că Iohannis, cu toată morga aia a lui robocopică, de cyborg ventriloc capabil de cele mai stranii intonaţii, a luat pe barba lui aberanta decizie de răzgândire a lui Câţu.
Cine ar trebui să se simtă mai jignit de afirmaţia următoare: Iohannis = Dragnea? Primul sau al doilea?
Ca să înţelegeţi dimensiunea imbecilităţii acestei mişcări politice prezidenţiale iscată doar de problemele de scaun ale lui Ludovic Orban, voi sublinia un singur aspect: similitudinea ei cu mult hulitele decizii ale lui Dragnea de a-şi dărâma, din proprie iniţiativă, doi prim-miniştri. Şi Iohannis tot doi prim-miniştri „de-ai lui” a dărâmat. Iată cum marile spirite se întâlnesc! Dar vă întreb: cine ar trebui să se simtă mai jignit de afirmaţia următoare: Iohannis = Dragnea? Primul sau al doilea?
Despre cum îl telecomandă serviciile secrete pe Iohannis au tot vorbit diverşi, inclusiv eu. Genul acesta de control politic se bazează pe informaţii compromiţătoare, pe dosare ţinute la sertar, pe laşitatea celui folosit ca instrument de a-şi apăra onoarea prin gesturi demne.
Despre cum l-a şmenuit Orban pe Iohannis în cazul Câţu sunt, probabil, primul care vorbesc.
Atenţie: după şmenuiala asta Orban trebuie reevaluat!
Începând din această săptămână est prim-ministru plin, iar când şandramaua galbenă se va prăbuşi, curând, este foarte probabil ca nu el să se lovească cel mai rău ci acela pe care tocmai l-a făcut din vorbe pentru a-l nominaliza ca şef la Palatul Victoria.
Aşa că lăsaţi-l pe Câţu! El e doar un aghiuţă de pluton.
Concentraţi-vă pe marele Scaraoţchi şi pe cei cu care acesta defilează.
Şi nu aşteptaţi ca gaşca asta de împieliţaţi să vă salveze de coronavirus.
Salvaţi-vă singuri gândind, înţelegând, anticipând.
