Sala Şcolii Generale nr. 11 şi Sala Sporturilor din Braşov au găzduit la acest sfârşit de săptămână turneul final al Campionatului Naţional de volei, pentru junioare I. Au participat opt echipe, calificate în această fază şi distribuite în două serii. Semifinalele şi finala s-au desfăşurat în Sala Sporturilor, în prezenţa părinţilor şi rudelor jucătoarelor,dar şi a spectatorilor braşoveni, care tânjesc după acest sport, dispărut de ceva vreme de la poalele Tâmpei, la nivel de mare performanţă…

Ultimele meciuri ale competiţiei, semifinalele şi finalele, nu au fost lipsite de încrâncenare, de surprize şi de suspans, pe teren şi chiar şi în afara lui.

Astfel, în prima semifinală, în care s-au întâlnit Dinamo şi CSU Medicina Tg. Mureş, echipa ardeleană a formulat o contestaţie împotriva arbitrajului, protestând împotriva unei decizii a arbitrului principal, care a dat o minge ,,out”, deşi aceasta căzuse în teren, după cum a văzut toată lumea, inclusiv arbitrul de linie! Dar, cum meciul nu se poate rejuca, rămâne doar ca arbitrul respectiv să fie, eventual, sancţionat cu suspendarea…Şi a propos de arbitri, FR Volei a delegat la acest turneul final doar arbitri din Capitală, favorizînd astfel suspiciunile, ţinând cont şi de faptul că una dintre participante a fost chiar Dinamo…Şi a propos de echipa din Bucureşti, aceasta şi a ajudecat titlul, după ce a dispus în finală , cu 3-0 (22, 22,10), de CSŞ Blaj, surpriza de la acest turneu final, care a eliminat în semifinale o mare favorită, CSM Satu Mare.

Şi pentru ca tacâmul surprizelor şi al suspansului să fie complet, câştigătoarea medaliilor de bronz s-a decis la ,,masa verde”! Astfel, în partida CSM Satu Mare CSU Medicina Tg. Mureş (3-2 pe teren), antrenorul echipei din Satu Mare a făcut o mare greşeală în setul al treilea, introducând în joc o cadetă, în locul unei junioare I. Cum regulamentul prevede ca pe teren să joace simultan trei junioare I, iar echipa din Satu Mare a rămas în faza respectică cu doar două, echipa sătmăreană a pierdut locul III, atribuit echipei din Tg. Mureş (!). Aceasta nu înseamnă că echipa din Tg. Mureş nu a meritat mai mult decât obţinuse pe teren, fiind o formaţie ambiţioasă, cu jucătoare de valoare, aşa cum este de exemplu Loredana Dobriceanu.

Clasamentul turneului final : 1. Dinamo, 2. CSŞ Blaj, 3. CSU Medicina Tg. Mureş, 4.CSM Satu Mare, 5. ACS Timişoara, 6. CS Cernavodă, 7. CNMB Govora Rm. Vâlcea, 8.CNNT Craiova.

 

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.