Cum a declanșat Merkel reacția contra unei Europe germane!

Cum a declanșat Merkel reacția contra unei Europe germane!

0 152

Impasul ieșirii Marii Britanii din UE este pus în marea majoritate a presei internaționale pe seama ezitărilor și incompetenței guvernului de la Londra. Apoi, mai toate marile publicații arată ca Brexitul a fost transformat deliberat de către UE într-o adevărată tortură, cu un scop limpede: statele membre și cetățenii lor trebuie să înțeleagă că divorțul de UE este un proces dureros și costisitor.
Scopul este ca generația care asistă la acest proces să își tempereze orice dorință de a urma calea britanică. Mai mult, votul din 2016 pentru părăsirea UE este pus pe seama manipulării, inclusiv din partea Rusiei, neluând mai deloc în calcul viziunea istorică total diferită a Marii Britanii asupra lumii si a Europei, neluând în calcul impactul migrației intra și extracomunitare, frustrările economice și sociale ale britanicilor loviți de criza economică.

Bruxellesul și Germania au dorit să le dea o lecție celor care doresc să iasă dintr-o Uniune care se îndreaptă către formula unui superstat dominat de Berlin, o formulă în care istoria se șterge, iar pentru asta trebuie șterse și statele națiune. Dar UE are și ea de învățat o lecție de pe urma Brexitului? Încearcă să răspundă, într-un editorial pentru CNBC, Michael Ivanovitch, analist economic, fost economist la OCDE și la Federal Reserve.Ideea britanicilor despre Europa Unită nu a mers niciodată mai departe de modelul unei Europe a liberului schimb. În ciuda acestui fapt, germanilor și olandezilor le-a surâs ideea de a primi Marea Britanie în UE, aparent ca o contragreutate pentru francezii ce erau adepții intervenției statului în economie.

După ce în anii 1960 a respins de două ori prin veto intrarea Marii Britanii în ceea ce se numea Comunitatea Economică Europeană, Franța a acceptat aderarea Marii Britanii, în 1973. Însă, în curând, Franța și alte state membre UE au început să aibă de-a face cu derogările cerute de britanici de la prevederile legislative europene despre care Londra considera că sunt împotriva tradiției britanice sau necesită un transfer de suveranitate către oficialii nealeși care conduceau Comisia Europeană de la Bruxelles.La aproape trei ani de la referedumul care a decis părăsirea UE, Marea Britanie se află acum pe ultima sută de metri a negocierilor pentru Brexit.

Germania a semănat semințele discordiei:Deși ieșirea Marii Britanii din UE este prezentată în mod reducționsit ca o alegere binară – ”o ieșire fără acord” sau ”un acord între Marea Britanie și UE” – Londra a readus în prim-plan întrebarea fundamentală legată de proiectul european: o Europă a statelor națiune suverane sau un superstat federal european?Politicile de austeritate dezastruoase impuse de cancelara germană Angela Merkel economiilor din zona euro care se prăbușeau la începutul acestui deceniu și, apoi, valurile migrației dezordonate pe care le-a provocat prin politica porților deschise în 2015 au fost catalizatorii si detonatorii unor puternice forțe centrifuge în întreaga Europă.

Ca răspuns la șocurile cataclismice ale Marii Recesiuni, Merkel s-a gândit să-i învețe o lecție pe ”pungașii fiscali” din zona euro și pe cei incapabili să-și controleze băncile (Spania). Aplicând acest plan, ea a respins solicitarea președintelui SUA Barack Obama de a reduce din austeritatea fiscală devastatoare pe care o impusese, căci Washingtonul era pe bună dreptate îngrijorat că o recesiune europeană și mai puternică ar afecta o cincime din exporturile americane.
Merkel le-a răspuns celor care cereau mai multă solidaritate europeană spunând că fiecare e pe cont propriu, în timp ce Germania continua să trăiască tocmai din surplusurile comerciale cu partenerii din zona euro, promovând o balanță bugetară ”schwarze null”.Merkel, șocată de lipsa de prostie a americanilor

Candidatul prezidențial și mai apoi președintele Donald Trump a înțeles toate astea. I-a spus lui Merkel ca s-a dus vremea în care putea doar să profite de SUA și că s-a încheiat și vremea în care SUA au garantat în totalitate securitatea Germaniei. Aparent șocată de lipsa de solidaritate (sau de prostie) americană, Merkel a răspuns că ”europenii trebuie să-și ia cu adevărat soarta în propriile mâini”.
Cu alte cuvinte, nu contează, Germania va continua să escrocheze Europa. Însă a fost cam târziu pentru Merkel și Germania. Politicile ei au dus la ascensiunea Alternativei pentru Germania, de extremă dreapta și xenofobă, de la zero voturi în 2013, la poziția a treia în rândul forțelor politice.Asta a fost un indiciu care le-a deschis ochii unor europeni isteți. Când ungurii au văzut că Merkel vrea să-i împingă pe refugiați spre ei, Budapesta a spus că nu vrea ca Berlinul să decidă cine urmează să locuiască în Ungaria.

Berlinul și Comisia Europeana condusă de Berlin au fost înfuriați de lipsa de solidaritate europeană din partea Ungariei. Mai rău, un comisar european pentru buget german și arogant (Gunther Oettinger, patronul unui ”mini-grup Davos”, în Alpii Austrieci, un personaj care a fost criticat pentru că a cântat versurile interzise din imnul Germaniei  – care vorbesc despre fostele frontiere ale țării – și pentru că a spus că regretă că nu va mai fi un alt război, care ar reface solidaritatea în fața unui inamic comun – n.red). a amenințat public că va tăia fondurile de dezvoltare pentru Ungaria.Germania și-a primit următoarea pedeapsă binemeritata din Italia. Roma a avut, în cele din urmă, curajul să spună ”basta!”, după ce a fost lăsată singură ani de zile să gestioneze miile de imigrați africani și din Orientul Mijlociu care ajungeau pe țărmul italian. Singurul răspuns al Berlinului la apelurile Italiei pentru solidaritate europeană a fost să critice Roma pentru că refuză să respecte legile traficului maritim și să-i salveze pe cei aflați în pericol.

Pentru a se răzbuna pe Italia pentru că refuzat să asculte dictatul Germaniei în politica imigrației, Berlinul a început un asalt, ajutat din flanc de loviturile Franței, împotriva încercărilor Italiei de a-și salva economia prin politici fiscale care se încadrau perfect în regulile bugetare ale zonei euro.Germania și Comisia Europeană condusă de Germania au obținut acum exact ce au dorit: economia italiană s-a scufundat în recesiune în 2018 și probabil va rămâne aici pe tot parcursul anului 2019.Povestea nu se termină. Italia se aliază acum cu Ungaria și Polonia pentru a crea un bloc anti-Germania și anti-Franța, cu consecințe impredictibile asupra viitorului UE.

”Războiul civil” din Franța:
Toate astea se întâmplă în timp ce Franța este sfâșiată de revolte sociale violente și profunde – unii analiști conservatori din Franța le spun „război civil”, într-o țară cu tendințe spre ”violență” și ”revoluție”. Guvernul nu are vreun raspuns la cele trei luni de demonstrații ale unei mișcări sociale numita ”vestele galbene”. Recurgând la un război polițienesc tot mai dur, elitele de la guvernare organizează discuții în primăriile din teritoriu, crezând că astfel își pot epuiza oponenții. Dar, la cum arată lucrurile acum, se pare că nu se apropie finalul crizei din Franța.Pentru moment, guvernul francez rezistă grație operațiunilor poliției și faptului că grupurile sociale revoltate nu au nici lideri și nici programe care să ofere alternative viabile pentru schimbarea puterii în sistemul cvasiimperial-prezidențial al celei de a Cincea Republici Franceze.Prin comparație, guvernul german slab și dezorientat pare un ideal al stabilității. Forțele din coaliția de guvernare abia așteaptă ca Merkel să se retragă, partidele surori CDU si CSU își reglează divergențele, iar nefericiții lor parteneri socialiști (SPD) caută o schimbare a conducerii.
Iar toată lumea așteaptă să vadă ce forțe politice vor apărea după alegerile europene de la finalul lunii mai. Evenimentul este considerat o luptă între cercurile contestate aflate la guvernare și cei care sunt numiți peiorativ ”populiști”, demagogi și iliberali.Marea mizerie europeană este exact lucrul de care Trump și Marea Britanie au nevoie pentru a se răfui la nivel comercial cu o UE care se dezintegrează.

”Frații” europeni își vor sări la beregată:
Există o probabilitate foarte mare ca moneda euro să supraviețuiască. Euro este în mâinile Băncii Centrale Europene și niciun stat membru nu are un electorat covârșitor antieuro. După o reflecție, europenii își vor da seama că disparitia euro nu va face decât să anunțe dominația totală a Germaniei, la nivel politic, economic și financiar, asupra unui sistem fragmentat de state. Îndelungata experiența de dinainte de euro arată că nicio țară nu a putut fi protejată de aceasta dominatie germană prin ratele de schimb fluctuante. Banca centrală a Germaniei ar deveni omoloaga Federal Reserve din SUA, iar președintele Bundesbank și-ar revendica vechiul rol de conferențiar-șef al economiei și finanțelor mondiale.Însă mulți europeni ar considera inacceptabilă o asemenea dominație germana. Ar apărea din nou vechii demoni ai Europei, iar Washingtonul ar trebui să intervină pentru a-i împiedica pe cei care au fost odinioară ”frații” europeni să sară unul la beregata altuia.

Și acum, iată cum relatează Henry Kissinger în memoriile sale despre cea mai umilitoare lecție de istorie pe care a primit-o în speța aceasta de la președintele francez Charles de Gaulle.
Avându-l alături pe președintele Richard Nixon, în timpul vizitei din Franța din anii 1960, Kissinger a vrut să combată ideile lui de Gaulle despre Germania și l-a iritat cu o întrebare depre cum ar putea fi împiedicată dominația Germaniei asupra Europei.
Răspunsul lui de Gaulle a fost simplu: ”Par la guerre”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.