Cu viziera lăsată, împotriva Coronei

Cu viziera lăsată, împotriva Coronei

0 133

Așa plecau teutonii și templierii la atac în șarje apocaliptice, cu viziera de otel lăsată pe față, adevărate furtuni de metal! Așa luptau cavalerii medievali, oameni de onoare, care în baza faptului ca au depus un jurământ mureau – dacă era nevoie – cu viziera pe față.
Astăzi se conturează tot mai clar un nou război însă norocul este că și de data asta avem cavaleri care sa ne apere, cavaleri care la fel ca în trecut, în baza faptului ca au depus un jurământ, sunt angrenați într-o lupta pe viata și pe moarte, la fel, cu viziera lăsată. De data asta – însă – jurământul este a lui Hypocrat iar viziera este masca de protecție antivirala. Da, sunt sigur ca ați ghicit, este vorba de medici, de asistenți, de infirmieri, care zi de zi, în toata lumea și la Brașov își riscă viața luptând împotriva COVID 19, pentru a ne salva nouă viața. Ei sunt în prima linie, o „linie” unde nu se stinge lumina niciodată, se luptă, se bat zi și noapte. Merită respectul și recunoștința noastră.

Situația în Brașov – la data de azi, 17 martie 2020 – este următoarea : avem 292 de persoane autoizolate și avem 76 de persoane în carantină. Centrele de carantină sunt conform normelor de igienă și sanitare impuse de legea autohtonă și de legislația europeana. Oamenii fiind îngrijiți, hrăniți și monitorizați.

O noutate este reprezentată de faptul că testările nu se mai fac la Brașov, probele recoltate fiind trimise la Institutul Cantacuzino. Recoltările în vederea identificării COVID 19 se fac nazal.
Am fost asigurați de către DSP – Brașov, de faptul ca încontinuu se identifică locații pentru eventuale spatii noi de carantină, pentru cazul în care va fi nevoie, existând o dinamicitate în acest sens. Și de asemenea de faptul că se va acoperi necesarul de echipamente, biocide și medicamente, aceasta însă fiind responsabilitatea efectivă a spitalelor.

Foarte important : ne spune purtătorul de cuvânt al DSP – Brașov, în cazul în care o persoana prezintă simptome ce suspicionează Coronavirus să contacteze telefonic medicul de familie, iar acesta îl va îndruma pentru ceea ce are de făcut.
Încă odată, transmitem respectul nostru și mulțumirile noastre medicilor , asistenților și infirmierilor, voluntarilor și personalului auxiliar, care zi și noapte se bat pentru noi.
Va mulțumim!
(comunicare telefonica cu purtătorul de cuvânt al DSP – Brașov, dna Anca Bâtiu)

Vă ținem la curent.
Bogdan Gabriel Ungureanu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.