Cu epidemia ne-am lamurit. Dar, cu statul paralel, cum stam?
Starea de urgenţă a permis statului paralel să scoată capul la lumină! Acum are bază legală, nu mai trebuie să acţioneze din umbră!
Cel mai bine se simte când democraţia este pusă la pământ, ca în aceste zile. Parlamentul nu mai există (aşa ne-a spus Ludovic Orban), opoziţia e bună doar de luat la refec, nimeni nu o consultă, iar populaţia onestă, ţinută în casă prin amenzi aberante, poate să fiarbă în suc propriu cât o dori. Important e să fiarbă acolo, la ea, între patru pereţi, să nu iasă în stradă pentru proteste anti-putere gen.
În vreme ce şturlubaticul nostru premier pare a fi căzut într-o letargie post exces, molcomul nostru preşedintele e, literalmente, renăscut. Ca-n reclama aceea: „vai, mamă, ce energie ai”!
Atât de hiperexcitat nu l-am văzut niciodată. Şedinţe cu echipa guvernamentală zi de zi, apoi, comunicate de presă pentru „dragii mei români”, şi, cam de două ori pe săptămână, pluguşor cu biciul indignării pe la câte un ţap (ispăşitor) mai slab de inger, ca să se audă şi buhaiul. Totuşi!
Statul paralel, peste tot unde există,
lucrează prin intermediari.
În vremuri normale, cu democraţie şi fără pandemie, intermediarii sunt scoşi în faţă, să atragă asupra lor toată atenţia şi responsabilitatea, iar adevăraţii decidenţi manevrează butoanele din off, fără expunere şi mari riscuri personale.
Acum însă, în aceste vremuri răsturnate, cu pandemie şi fără democraţie, sforarii au ajuns ei la vedere iar intermediarii, în cazul nostru Iohannis şi Orban, au ajuns să facă doar o figuraţie ambientală pentru a menţine
aparenţele necesare iluziei dorite de ei şi de inteligenţii lor votanţi.
Ceva s-a întâmplat însă! Un mare pericol s-a profilat la orizont şi ei, cu senzorii lor din societate, cu infiltraţii, şi turnătorii şi colaboratorii lor, au aflat. E vorba de situaţia adevărată din ţară, nu de ce se spune prin propagandă. Poporul o cam ia razna. PNL-ul se duce-n cap, iar preşedintele, cu inaptitudinile lui de lider şi de comunicator, o ţine din gafă în gafă.
Planul de menţinere la putere trebuia schimbat din mers, ca să se mai salveze ce se mai poate salva. Şi a fost schimbat. Iar noi, acum, constatăm efectele.
Preşedintelui, în ultimele săptămâni, i s-a dat mână liberă de la „paraleli”. „Noi vă furnizăm informaţia iar dumneavoastră, domnule preşedinte, decideţi şi ordonaţi. Să vă vadă ţara activ. Cât mai des!”. Socoteala lor a fost simplă: „dacă omul are karmă şi salvează corabia, nu va fi nicio problemă să-l preluăm din nou, după aceea. Dacă însă ne scufundăm, cum este cel mai probabil, să fie evident pentru toţi cine a fost la timonă şi cui îi trebuie trimisă nota de plată”.
Tot ce vedem în ultimele zile din partea lui Klaus Iohannis este o ilustrare ironică a talentului său de a călca din capcană în capcană. Iar capcanele îi sunt întinse de chiar sfătuitorii lui, care vor să se asigure că, oricum, ei vor cădea în picioare.
Ezitări, contraziceri, fake-uri uşor demonstrabile, furii extremiste. Cam asta i-au introdus în meniul ieşirilor publice din timpul pandemiei dragile lui servicii secrete, consilierii lui de taină.
Răfuiala cu Vela l-a pus rău cu biserica ortodoxă. Demiterea lui Străinu Cercel şi mai ales argumentaţia mincinoasă, demonstrabilă imediat prin chiar documentul incriminat, l-a pus rău cu oamenii oneşti.
Operaţiunea „sparanghelul” a fost manevrată din umbră în aşa fel încât să-i explodeze direct în faţă şi să-l oblige la dezminţiri ridicole, care l-au pus rău cu toţi românii ce ar dori să muncească dar nu sunt lăsaţi să iasă din case.
În fine, discursul cu cedarea Ardealului de către PSD l-a pus rău cu ungurii şi cu Ungaria. Merită un paragraf special.
Cine l-a învăţat să facă neghiobia asta ar trebui pe de o parte împuşcat, pe de altă parte decorat. Împuşcat de susţinătorii preşedintelui, decorat de cei care s-au săturat de mediocritatea păguboasă a sa şi-l vor plecat cât mai repede de la Cotroceni.
După gestul scandalos, Iohannis a fost comparat de mulţi cu naţionalistul Vadim Tudor. Aici vreau să protestez. Deşi, cât trăia „tribunul”, am fost unul dintre criticii săi aspri, mi se pare o jignire adusă memoriei lui Vadim Tudor această comparaţie.
Există, totuşi, nişte limite pe care politicienii nu ar trebui să le depăşească dacă aspiră la onorabilitate. Klaus Iohannis a renunţat demult la a le mai privi ca pe o oprelişte de bun simţ. Minte fără nicio jenă şi fără vreo teamă de ridicol. Şi Băsescu era recunoscut ca un mare mincinos, dar, cel puţin, Băsescu era mai subtil. Nu minţea atât de prosteşte încât să fie prins cu minciuna imediat şi indiscutabil.
Cea mai bună dovadă că preşedintele nostru este „lucrat” de servicii spre a fi compromis exact la baza sa de susţinere externă, UE – PPE, sunt incidentele diplomatice provocate de acţiunile sale recente.
Operaţiunea „sparanghelul”, atât de defectuos organizată (oare întâmplător?), aduce prejudicii grave de imagine relaţiei România – Germania.
Exemplul fals oferit de preşedinte cu deschiderea experimentală a unor şcoli din Franţa care ar fi fost un eşec din punct de vedere medical, a provocat negări şi reacţii critice imediate la adresa lui Klaus Iohannis. Relaţia România – Franţa este afectată.
Şi acum, colac peste pupăză „cedarea Ardealului Ungariei de către PSD”!!! Din interese electorale, ca să nu spun din disperare electorală, Klaus Iohannis a ales să dezgroape securea războiului în relaţia România – Ungaria! Vom vedea cât de curând cât de bună a fost ideea şi cu ce se va solda asta.
Totuşi…! Cât ar fi Klaus Iohannis de otrăvit de ura faţă de PSD şi de inabil politic, este greu de acceptat că într-un interval atât de scurt de timp a putut să facă singur, de capul lui, atâtea prostii majore faţă de parteneri europeni.
De-asta, repet: statul paralel şi-a propus să-l discrediteze, alimentându-l cu informaţii incomplete şi anume selectate pentru a-l împinge la greşelile menţionate mai sus.
Ceea ce înseamnă că situaţia din România este mult mai gravă decât ni se spune. Doar aşa se explică panica statului paralel şi recurgerea lui Klaus Iohannis la cartea periculoasă a naţionalismului extremist.
