CSAT pentru linistea romanilor

CSAT pentru linistea romanilor

0 58

CSAT, sub conducerea inteleapta a sefului statului, a hotarat ieri dupa-amiaza: situatia este sub control in Romania, in cazul noii gripe, aceea a porcilor.
Din punct de vedere medical, situatia din Romania este sub control, fapt dovedit de identificarea rapida a focarelor, limitarea acestora si supravegherea efectuata de retelele de epidemiologie si boli infectioase. La momentul actual, in Romania situatia este net mai buna, comparativ cu alte state ale Uniunii Europene sau tari din vecinatate, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.
In prezent, pe teritoriul Romaniei se inregistreaza un numar de 650 de cazuri de infectie cu A/H1N1.
”In acest moment, posibilitatile de a importa doze de vaccin pandemic sunt foarte limitate. Romania este insa unul dintre cei opt producatori europeni ai acestui vaccin, avand posibilitatea de a-si asigura intregul necesar de doze de vaccin. La Institutul Cantacuzino se afla pe stoc peste 1,3 milioane doze de vaccin, care vor putea fi utilizate spre sfarsitul lunii noiembrie, odata cu eliberarea autorizatiei de punere pe piata”, se sustine in comunicat.
Membrii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) au luat ieri decizia suplimentarii fondurilor pentru achizitia de echipamente, medicamente, mijloace de protectie si vaccinuri.
Ministerul Administratiei si Internelor monitorizeaza tranzitul la frontiera in scopul identificarii potentialilor bolnavi cu afectiuni respiratorii.
Membrii CSAT se declara increzatori ca sistemul medical romanesc are capacitatea de a gestiona aceasta pandemie.
Vedeti ce simplu este? Nu ca la altii, cu framantari si panica si alte stiluri de trante.
Da, dar vedeti, cine mai are in fruntea CSAT-ului lor, cum s-o fi numind el pe acolo, o minte asa de stralucita cum o avem noi? Este atat de stralucita incat patrunde prin chelie si lumineaza necazurile tarii, linistind panica prin asigurari ca totul este sub control. Caci matelotul, terminand toate treburile si vrand sa se dea inca odata rotund, stie: si pe Titanic totul era sub control, pana ce vaporul s-a dus, baldabac!, la fund.
Ce circ si bataie de joc si cu acest CSAT de ieri!

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.