Cristian Tudor Popescu se încaieră progresist cu casta magistraților și pensile lor...

Cristian Tudor Popescu se încaieră progresist cu casta magistraților și pensile lor speciale

0 117

Până la urmă, nelegiuirile comise de magistrații instanțelor înalte, ÎCCJ, Parchetul General, CCR, C.Apel București, etc., cu prilejul alegerilor prezidențiale de anul trecut și a celor de anul acesta, s-au întors împotriva magistraților români precum mânia zeilor din tragediile lui Sofocle.
Dispuși să emită hotărâri peste hotărâri, anchete penale peste anchete, vezi cele aplicate lui Georgescu, sau Stegarului Dac, una mai nelegiuită decât alta cu scopul perverse de a cimenta actuala putere totalitară de la București și de a reprima mișcarea suveranistă din România, iată că acum tocmai această putere le pregătește legarea de glia profesională până la 65 de ani, dar și diminuarea pensiilor speciale până în jurul a 70%, cerință și a Comisiei Europene exprimată prin condiționarea fondurilor PNRR.
Cu toate acestea, cei mai loviți de prelungirea vârstei de pensionare la cerere sunt magistrații de la parchetele și de la instanțele inferioare, care sunt mai tineri și vor prinde gradualitatea maximă defavorabilă, conținută în legea reformei pensiilor speciale pentru magistrați.
Între timp, premierul, năucit de contraatacul CSM și prins cu minciuna în privința consultării cu organizațiile profesionale ale magistraților din România, în sensul că nu le-a consultat, dă vina pe ministerul de Justiție, care-i deșartă la rândul său înapoi în cap responsabilitatea legii precum o găleată de lături la ore de maximă audiență. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, portavoce a progresismului sorosist în România, reprezentat de Ilie Bolojan și de Nicușor Dan, nu ezită să sară la beregata magistraților denunțându-le coteriile privilegiate, reminiscențe ale trocurilor post-ceaușiste privind distribuția puterii totalitare de tip mafiot de după 90.
Magistrații devenind practic noua clasă nomenclaturistă a țării, pentru confirmarea și susținerea acesteia prin hotărâri judecătorești favorabile și prin anchetarea penală a adversarilor naivi care credeau în instaurarea unei democrații autentice în România și a unei dreptăți sociale oneste, magistrații primind la schimb salarizare și pensii cu nemiluita, precum și încadrări legale pentru vârste fragede de pensionare, process legislativ inițiat de Valeriu Stoica.
CTP omite însă convenabil nelegiuirile hotărârilor instanțelor din ultimii ani, care au dus la încălcări constituționale grave ale drepturilor democratice ale poporului român și la subordonarea țării intereselor străine toxice pentru țară, pentru că reiterarea acestora compromite actuala putere sorosistă ce a acaparat ca o hidră România și pe care el o aplaudă.

O nouă castă privilegiată, urmașa nomenclaturii comuniste
Magistrații de pe la noi se constituie în majoritate ca urmași de drept și de fapt ai nomenclaturii ceaușiste. Când a căzut dictatura, onorații au încheiat un contract cu noii veniți la putere, semnat prin mascarada sumbră a ‘procesului’ de la Târgoviște”, scrie jurnalistul.
Potrivit acestuia, în perioada comunistă, justiția era „la porunca Partidului”, în vreme ce, în prezent, sub masca independenței, sistemul ar fi devenit o „castă” întreținută cu „căpițe de bani” publici.
Independența înseamnă căpițe de bani de la stat, scoase de zeci de ani din buzunarele cetățenilor, pe care nu le puteau avea în regimul comunist.
Prin urmare, acum sunt răsculați că Bolojan calcă înțelegerea din decembrie ’89: «Noi vă confecționăm dreptate Vouă, voi ne mențineți statutul de clasă superioară, plătindu-ne gros, în batjocura prostimii»”,
adaugă gazetarul.
În opinia sa, pensiile speciale, pe care Guvernul actual intenționează să le plafoneze, ar fi fost timp de decenii o formă de „răsplată” politică.
Jurnalistul acuză o lipsă de reformă reală în sistemul de justiție și o perpetuare a privilegiilor obținute prin presiune instituțională.
„Acuma e capitalism, banii țin locul Partidului, nu? Și, vreți să tăiați pensiile speciale? Să vedem dacă puteți, că Legea o facem noi...”, notează jurnalistul într-o notă critică, preluat de Știri pe Surse.

CTP: Justiția, o bucată zdravănă de dictatură bine conservată
Cristian Tudor Popescu concluzionează fără echivoc: „Justiția din România democrată, în cap cu CCR, rămâne o bucată zdravănă de dictatură bine conservată”.
Reacția lui CTP vine în contextul în care Guvernul a anunțat intenția de a modifica legislația privind pensiile speciale ale magistraților.
Printre măsuri se numără creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, majorarea vechimii minime în magistratură la 35 de ani, dar și plafonarea pensiilor la 70% din salariul net avut în perioada activă, potrivit Știri pe surse.

CSM dezminte consultările pe legea pensiilor speciale și refuză avizul facultativ

„Consiliul Superior al Magistraturii informează opinia publică în legătură cu faptul că la data de 30 iulie 2025 a primit de la Cabinetul Prim-ministrului Guvernului României materialul intitulat „tabelul comparativ aferent propunerii pentru modificarea legislației privind pensiile de serviciu din domeniul Justiției”. În răspunsul comunicat de Consiliu s-a subliniat că această modalitate de „consultare” este în afara oricărui cadru legal de legiferare în domeniul justiției, prim-ministrul neavând competența de a iniția un astfel de demers. În consecință, nu poate fi vorba de acordarea avizului prevăzut de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, Consiliul Superior al Magistraturii neputând fi implicat în desfășurarea unei proceduri nelegale de adoptare a unui act normativ care vizează sistemul de justiție și care, în esență, este doar o simulare de consultare a autorității judecătorești”, a transmis CSM. „Nu îmi dau seama ce se dorește. Și atunci când nu îți dai seama (…), nu vezi finalitatea, scopul clar, deși se prevalează de măsuri bugetare, nu înțelegem, și atunci nu te gândești decât la faptul că vor destabilizarea, o justiție care să nu mai fie independentă, o justiție aservită, o justiție care nu știu în slujba cui să fie, că a cetățeanului în niciun caz nu are cum să fie”, a declarat șefa CSM, Elena Costache, la TVR Info, preluat de Cotidianul.

Ministrul Justiției se dosește după formulări pompoase și neadevărate
Domnul prim-ministru a comunicat ieri public un set de propuneri.(…) Sunt formulate ca niște propuneri, care reprezintă niște repere asumate politic de către coaliție pentru a se concretiza într-un viitor proiect legislativ care urmează să fie bine definitivat din perspectiva modului cum va fi promovat, fie guvernamental, fie în mecanismul parlamentar unde deja există un proiect de legi. Discuțiile despre formule, soluții, propuneri, au debutat cu mult timp în urmă. Ministerul Justiției a participat cu prezentarea unor principii esențiale,..” a afirmat nesigur ministrul Justiției, conform cotidianului citat anterior, deși inițial a spus că Ministerul Justiției nu are nicio legătură cu proiectul legii pensiilor speciale ale magistraților.
„Dacă cei vizați direct și îndreptățiți legal să avizeze nu au fost consultați, cine sunt persoanele care au redacatat aceste propuneri?
Vedem în ultimele zile că există suficiente persoane care au avut probleme cu legea sau sunt într-o incompatibilitate evidentă, avem nevoie de garanții că totul se face pe criterii obiective nu pe criterii politice sau de revanșă instituțională”, a fost întrebarea adresată de Stiripesurse.ro, în cadrul conferinței de presă de la Palatul Victoria.
La care, vădit iritat, premierul României a oferit un raspuns scurt: „Știu că încercați o sugerare de abordare populistă, nu are nicio legătură cu ceea ce doriți să sugerați.
Este un proiect efectuat în colaborare cu Ministerul Justiției.  Este un proiect necesar și bun care va stabiliza această zonă”, a declarat Ilie Bolojan, conform acestui cotidian.

Ieșire la pensie etapizată și pensii un pic mai mici decât salariile magistraților
Prim-ministrul preconizează intarea în vigoare a unei viitoare legi în acest sens și de asemenea este prezentată o formulă de etapizare care va asigura sub forma unor norme tranzitorii o predictibilitate pentru cei aflați încă în activitatea profesională și care nu întrunesc condițiile pentru pensionare în temeiul prezentei legi…” a spus ministrul Justiției, Radu Marinescu, potrivit Știri pe Surse.
Întrebat despre cuantumul pensiilor, ministrul a spus: „Este o propunere care are în vedere o formulă de stabilire a pensiei în raport de indemnizația ultimei luni. Jurisprudența Curții Constituționale, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și principiile care derivă din cele stabilite cu Comisia Europeană sunt în sensul de a exista o apropiere între pensie, pensia de serviciu, și, respectiv, indemnizația atunci când magistratul a activat. (…)
De aici începe discuția cu privire la determinarea acestui cuantum, care poate să fie sigur și pe 70 din net, așa cum s-a propus…” a dezvăluit ministrul, conform cotidianului citat.
„Nu trebuie să considerăm anumite categorii sociale ca fiind dușmani. Statutul magistraților a fost stabilit prin lege, nu este vina lor că îl au”.
„Magistrații nu sunt vinovați pentru că au un anumit statut. El a fost stabilit prin legi, a fost adoptat, sunt aproape 20 de legi în istoricitatea actelor normative, care au tot reglementat această componentă de remunerație pentru magistrați.” a adăugat Radu Marinescu, potrivit Știri pe Surse.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.