Covid 19, în România : 994 de cazuri, în ultimele 24 de...

Covid 19, în România : 994 de cazuri, în ultimele 24 de ore, din 14 mii de teste

0 31

Până marți, 4 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.059.331 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 994 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În județul Brașov, în ultimele 24 de ore, au fost consemnate 24 de noi cazuri.

Până acum, în România, 1.000.451 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până marți, 4 mai, 28.474 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.05.2021 (10:00) – 04.05.2021 (10:00) au fost raportate 94 de decese (49 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj,  Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș,  Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui,  Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.170. Dintre acestea, 1.190 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.395.986 de  teste RT-PCR și 909.592 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.124 de teste RT-PCR (4.448 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.676 la cerere) și 4.937 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 26.133 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.062 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.189 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.233 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 3 mai, 3.498 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 980.690 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.526 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 48 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 190 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.