Corund: Copiii nu mai sunt interesati de olarit

Corund: Copiii nu mai sunt interesati de olarit

0 349

Copiii din localitatea harghiteana Corund, renumit centru de ceramica populara din Romania, nu mai sunt interesati de olarit la fel ca inainte, numarul celor care se indreapta catre meseria stramosilor lor fiind tot mai mic.
Primarul din Corund, Kotona Mihaly, el insusi mester olar, a declarat pentru AGERPRES ca cei mai multi dintre copii isi manifesta interesul pentru arta olaritului cand sunt mai mici, din curiozitate, dar atunci cand cresc se orienteaza catre alte domenii.
“Si eu am doi fii. Cel de 11 ani inca mai pare pasionat de olarit si vine in atelier, dar cel mare, care are 17 ani, are alte preocupari”, afirma primarul din Corund, care a mostenit acest mestesug de la mosii si stramosii sai.
Kotona Mihaly a explicat ca nici la scoala nu se organizeaza cursuri de olarit, cu toate ca elevii ar avea de la cine sa invete, accentul punandu-se in prezent pe agroturism.
Singurii care se straduiesc sa transmita mai departe aceste mestesuguri sunt olarii care incearca sa ii invete pe copiii si nepotii lor sa manuiasca o roata.
“Depinde foarte mult si de interesul copiilor. Ei nu pot fi obligati. Daca le place si vad ca parintii lor castiga bani frumosi din asta, isi doresc si ei. Daca parintii lor au dat faliment, se indreapta catre alte domenii”, a explicat primarul din Corund.
El a precizat ca, la Primarie, sunt inregistrate acum aproximativ 60 de familii de olari, la care se adauga mesterii ce prelucreaza lemnul sau iasca, un alt mestesug specific zonei.
“Am eliberat peste 700 de autorizatii pentru asociatii familiale si activitati independente. Dintre acestia cam 60 sunt olari, iar restul prelucreaza iasca, lemnul sau sunt doar comercianti”, a mentionat Kotona Mihaly.
Materia prima pentru olarit, lutul de buna calitate, se extrage de langa paraul Sacadat, care curge pe partea vestica a satului. Cel mai adesea, cel care manuieste roata este barbatul, iar femeia se ocupa de decorarea oalelor.
Dintre zecile de produse, cele mai cunoscute sunt ceramica traditionala cu decor albastru, cu decor verde, cea colorata, maro, neagra, ceramica alba. Turistii pot cumpara atat vase de decor, cat si cani, castroane, strachini, solnite, oale pentru sarmale, ghivece sau vase pentru mirodenii.
“Oamenii au revenit la vechile obiceiuri. Au reinceput sa faca sarmale in oale de lut si sa manance din castroane de lut”, spune primarul Korona Mihaly.
Ceramica din Corund este celebra in toata Romania, dar si in Europa. Fiecare familie de olari are un magazin de prezentare in localitate, unde se opresc turistii ce sunt in trecere prin zona. Cu toate acestea, cele mai multe dintre produse sunt vandute la targurile de arta populara din toata tara, unde sunt prezenti olarii corundeni.
Oamenii spun ca si in prezent este adevarat ceea ce spunea, in urma cu aproape 70 de ani, vestitul mester Incze Lajos: “nu exista targ important in tara, unde sa nu poti intalni olari din Corund. Olarul din sat a preluat mostenirea carutasilor secui, care cutreierau in lung si-n lat tara cu carutele cu apa minerala si cherestea”.
De altfel, localnicii se mandresc cu faptul ca olaritul se practica in Corund “de cand lumea”.
Prima atestare documentara a acestui mestesug este din 1613, cand breasla olarilor din Odorhei deplange activitatea ilegala a olarilor de aici.
Si in prezent, la Corund se desfasoara unul dintre cele mai importante targuri de olarit din Romania. In luna august, zeci de mesteri din toata tara vin in judetul Harghita pentru a-si prezenta produsele.
“Sunt foarte mandru de corundeni. Ce produc ei, cu mana lor, nu numai ca le aduce satisfactii, dar ii ajuta sa isi intretina familia, sa isi modernizeze casele, iar in plus platesc taxele locale si comuna traieste mai bine”, afirma primarul Kotona Mihaly.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.