Încet dar sigur, hocheiul braşovean reintră în actualitate. După o vacanţă lungă, hocheiştii Braşovului s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute, iar luni au fost prezentaţi presei, alături de noul staff administrativ şi tehnic, care va conduce destinele echipei în viitorul sezon intern şi internaţional : Teodor Sava, preşedintele secţiei, Zoltan Olti Paşca, membru al secţiei de hochei, Otto Kerestes, noul antrenor principal şi Evgheni Pisarenko, responsabilul Centrului de Copii şi Juniori de la Corona Braşov. Faţă de sezonul trecut, echipa Braşovului se va baza doar pe jucători autohtoni, între care îşi vor găsi loc şi juniorii crescuţi la centrul de profil al Coronei Braşov. Cât despre obiectivele viitorului sezon, ele sunt minuscule, după cum a precizat Teodor Sava preşedintele secţiei de hochei Corona : ,,Mulţi dintre jucătorii prezenţi în lot au realizat lucruri frumoase şi au făcut parte din echipa care a animat publicul braşovean în trecutele sezoane. În acest an vom da credit unei echipe care se va baza pe jucătorii autohtoni. Alături de ei am promovat nouă juniori care au ajuns la vârsta la care pot să evolueze alături de echipa mare şi de ce nu să ajungă la performanţele echipelor din anii anteriori. Considerăm că fără jucătorii străini se va întâmpla ceva bine pe termen scurt şi foarte bine pe termen lung, pentru că putem conta pe jucătorii noştri crescuţi de club. Pentru viitorul sezon nu ne-am propus nişte obiective măreţe, dar asta nu înseamnă că ele nu vor putea fi depăşite. Vom participa cu echipa de seniori la Campionatul Naţional, în Cupa României şi în Liga Mol. Obiectivele sunt semifinala în Campionatul Naţional locurile 1-4 în Cupa României şi participarea în Liga Mol. La copiii, de la U 8 la U 14 vom participa la competiţiile zonale iar cu U 12 ne-am încris în Liga Mol. Cu echipele  U 18 şi U 16 vom participa în campionatul naţional şi ne propunem finala la U 18 şi semifinală la categoria U 16. ”

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.