Corona Fenestela Brasov este noua detinatoare a cupei Romaniei

Corona Fenestela Brasov este noua detinatoare a cupei Romaniei

0 266
Munca si talentul jucatorilor, priceperea si experienta antrenorului au fost rasplatite. Echipa ASC Corona Fenestela Brasov, pregatita de tehnicianul Greg Lindqvist, a reusit sambata, o performanta de zile mari castigand Cupa Romaniei la hochei pe gheata!
Ceea ce-i face pe brasoveni si mai de apreciat este faptul ca si-au adjudecat Cupa chiar pe terenul adversarului patinoarul "Vakar Lajos",  din Miercurea Ciuc cu scorul de 3-2  (0-0, 0-2, 3-0).
Chiar daca dupa cum o arata scorul, partida disputata sambata seara a fost una destul de echilibrata,  echipa care si-a dorit mai mult victoria, care a avut un atac mai pragmatic si o aparare mai stabila a fost Corona Brasov, echipa înfiintata in 2007.
Gruparea brasoveana se afla la primul sau trofeu, dupa doua finale pierdute in 2009 si 2011. HSC Miercurea Ciuc a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Otto Attila Biro (21:56) si Vaclav Novak (39:10), dar Corona a reusit sa intoarca rezultatul in ultima repriza, cand Kevin Wehrs (45:08), Evgheni Pisarenko (48:03) si Attila Borsos (49:07) au marcat in decurs de doar patru minute.
 
In partida pentru locurile 3-4, Steaua Rangers, detinatoarea trofeului, a dispus de CSM Dunarea Galati cu 3-1 (0-0, 2-0, 1-1).
 
Cristinel Stavaru
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.