Corona, eșec în Erste Liga la hochei
Echipa de hochei Corona Braşov a fost învinsă, cu 6-4, de Budapest Akademia într-un meci din cadrul Erste Liga. Kevin Domingue cu o dublă, Andrei Vasile şi Radim Valchar au marcat golurile brașovenilor în acest meci. Tot în Erste Liga campioana en titre, Sport Club Miercurea Ciuc, a suferit al patrulea eşec, după prelungiri de această dată, pe patinoarul echipei DEAC Debrecen, cu 2-3. În schimb Hochei Club Gheorgheni a reuşit a patra sa victorie consecutivă în deplasare, 10-1 cu FEHA19. Harghitenii sunt și lideri autoritari, cu 12 puncte, în timp ce Corona este pe locul 4, cu 6 puncte. Echipa Brașovului va evolua în următorul meci pe teren propriu, cu Sport Club Miercurea Ciuc. Meciul are loc duminică 2 octombrie, de la ora 17.00, pe Patinoarul Olimpic din Brașov.
D.D.